pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale „Guvernul României” pentru formarea managerilor din sectorul public
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VII. 4 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Articolul IArticolul 8 din Legea nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale „Guvernul României” pentru formarea managerilor din sectorul public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. – (1) Bursa se acordă în numele Guvernului României, iar derularea operaţiunilor aferente bursei se realizează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, în calitate de partener de implementare, care este instituţie publică, cu personalitate juridică, organ de specialitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.(2) Sumele aferente programului de acordare a burselor, inclusiv avansul, se alocă Centrului Naţional de Burse de Studii în Străinătate, în calitate de partener de implementare, în condiţiile legii. … (3) Comisioanele şi celelalte cheltuieli efectuate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, în calitate de partener de implementare, ca urmare a efectuării operaţiunilor determinate de acordarea bursei, se includ în bugetul programului şi se suportă din sumele alocate de la bugetul de stat. … (4) În baza contractului încheiat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate, în calitate de partener de implementare, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi aferente derulării bursei, încheie contracte cu beneficiarii, urmăreşte ducerea la îndeplinire a prevederilor contractuale, inclusiv în privinţa efectuării de către aceştia, ulterior definitivării studiilor, a activităţii în cadrul instituţiilor publice, regiilor autonome, operatorilor economici cu capital majoritar de stat şi al structurilor şi organismelor internaţionale." … +
Articolul II(1) Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate preia, prin efectul prezentei ordonanţe, drepturile şi obligaţiile, inclusiv cele procesuale derivând din lege şi din contractele aflate în derulare încheiate de partenerul iniţial de implementare "Unitatea de Implementare – PUND – Filiala România", personalul din cadrul acesteia care şi-a exprimat acordul de a fi preluat în cadrul centrului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat. … (2) Preluarea efectivă a personalului, a contractelor aflate în derulare, a elementelor patrimoniale de activ şi pasiv se realizează pe baza protocolului de predare-primire, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. … +
Articolul IIIÎn termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va supune Guvernului spre aprobare proiectul de hotărâre pentru modificarea şi/sau completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale „Guvernul României” pentru formarea managerilor din sectorul public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.516/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 5 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul IVPrezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,Ecaterina AndronescuViceprim-ministru, ministruladministraţiei şi internelor,Dan NicaMinistrul afacerilor externe,Cristian DiaconescuMinistrul muncii, familieişi protecţiei sociale,Marian SârbuMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 29 august 2009.Nr. 27.–––