În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.14 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. +
Articolul IOrdonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 28 august 1992, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1.->Alineatul 1 al articolului 16 va avea următorul cuprins:Pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune a mijloacelor de măsurare prevăzute la art. 15 alin. 1, cu excepția celor din domeniile prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată, controlul metrologic legal se exercită în conformitate cu prevederile din instrucțiunile de metrologie legală, prin următoarele modalități:a)aprobare de model; ... b)->aprobare de model CEE; ... c)verificare metrologică inițială; ... d)->verificare inițială CEE; ... e)aviz metrologic. ... … 2.Alineatul 5 al articolului 16 va avea următorul cuprins:Condițiile de introducere pe piață și de punere în funcțiune a mijloacelor de măsurare din domeniile prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, republicată, precum și a celor care fac obiectul normelor de metrologie legală CEE se stabilesc prin reglementări tehnice specifice adoptate prin hotărâri ale Guvernului. … 3.Alineatul 6 al articolului 16 se abrogă. … 4.Articolul 16^1 va avea următorul cuprins: +
Articolul 16^1Mijloacele de măsurare prevăzute la art. 15 alin. 1, introduse pe piață, puse în funcțiune în condițiile legii și aflate în utilizare, se supun, în condițiile stabilite prin instrucțiuni de metrologie legală, următoarelor modalități de control metrologic legal:a)verificare metrologică periodică; … b)verificare metrologică după reparare sau modificare; … c)inspecție și testare inopinată; … d)supraveghere metrologică a utilizării. … … 5.Articolul 23 va avea următorul cuprins: +
Articolul 23Persoanele fizice sau juridice care fabrică, repară, modifică, montează și verifică mijloacele de măsurare prevăzute la art. 15 alin. 1, cu excepția mijloacelor de măsurare din domeniile prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, republicată, trebuie să solicite și să obțină emiterea de către Biroul Român de Metrologie Legală, în condițiile prevăzute de reglementările specifice, a următoarelor documente, după caz:a)avize pentru repararea/modificarea și montarea mijloacelor de măsurare; … b)certificate de aprobare de model sau, după caz, certificate de aprobare de model CEE; … c)autorizații pentru persoane juridice privind activitatea de verificare a mijloacelor de măsurare, respectiv de verificator metrolog persoană fizică;(la 21-06-2007,
Litera c) din Alineatul 1 , Articolul 23 , Punctul 5. , Articolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… d)avize metrologice. … În cazuri speciale, prevăzute de reglementările specifice, responsabilitatea obținerii aprobării de model revine deținătorului.Persoanele fizice sau juridice care repară, modifică, montează, verifică mijloace de măsurare din domeniile cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, republicată, după ce acestea au fost puse în funcțiune, trebuie să solicite și să obțină emiterea de către Biroul Român de Metrologie Legală, în condițiile prevăzute de reglementările specifice, a următoarelor documente, după caz:a)avize pentru repararea/modificarea și montarea mijloacelor de măsurare; … b)autorizații pentru persoanele juridice privind activitatea de verificare a mijloacelor de măsurare, respectiv de verificator metrolog persoană fizică.(la 21-06-2007,
Litera b) din Alineatul 3 , Articolul 23 , Punctul 5. , Articolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… Persoanele fizice și juridice prevăzute la alin. 1 și 3 trebuie să respecte în cursul desfășurării activității cerințele inițiale care au stat la baza deciziei de acordare a autorizațiilor/avizelor și să asigure condițiile necesare realizării supravegherii, potrivit prevederilor instrucțiunilor de metrologie legală. … 6.Articolul 27 va avea următorul cuprins: +
Articolul 27Operatorii economici care fabrică, repară, modifică, montează sau verifică mijloacele de măsurare prevăzute la art. 15 alin. 1 își vor organiza activitățile ce fac obiectul controlului metrologic legal pe baza cerințelor din instrucțiunile de metrologie legală. Activitatea de metrologie va fi coordonată de un responsabil tehnic al activității, numit prin decizie a conducătorului operatorului economic persoană juridică.(la 21-06-2007,
Articolul 27 din Punctul 6. , Articolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… 7.Alineatul 2 al articolului 35 va avea următorul cuprins:Tarifele se propun de către Biroul Român de Metrologie Legală și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(la 21-06-2007,
Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… 8.Alineatul 2 al articolului 36 va avea următorul cuprins:Organele de poliție acordă, la cerere, sprijinul necesar persoanelor desemnate să efectueze controlul metrologic legal în exercițiul funcțiunii sau să le însoțească, după caz.(la 21-06-2007,
Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… 9.Alineatele 1 și 2 ale articolului 37 vor avea următorul cuprins: +
Articolul 37În vederea aplicării prezentei ordonanțe, Biroul Român de Metrologie Legală elaborează instrucțiuni de metrologie legală, norme de metrologie legală și transpune normele de metrologie legală CEE.Instrucțiunile de metrologie legală se aprobă prin hotărâri ale Guvernului; normele de metrologie legală și transpunerea normelor de metrologie legală CEE se aprobă prin ordin al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(la 21-06-2007,
Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
… +
Articolul IIOrdonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 28 august 1992, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, după aprobarea acesteia din urmă de către Parlament, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.(la 21-06-2007,
Articolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007
)
+
Articolul IIIPrezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei și comerțului,
Varujan VosganianBucurești, 31 ianuarie 2007.Nr. 25.––