privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006(actualizata până la data de 24 noiembrie 2006*)
–––––*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 20 ianuarie 2006. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 24 noiembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006.În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, şi al art. 1 pct. X.9 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. +
Capitolul IDispozitii generale +
Articolul 1(1) Prezenta ordonanţă reglementeaza drepturile salariale şi alte drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006. … (2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi. … +
Articolul 2Prezenta ordonanţă se aplică functionarilor publici numiti în temeiul Legii nr. 188/1999privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.––––-Art. 2 a fost modificat de pct. 1 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 3Gestiunea sistemului de salarizare a functionarilor publici se asigura de fiecare ordonator principal de credite, cu incadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. +
Capitolul IIElementele sistemului de salarizare a functionarilor publici +
Secţiunea 1Salarii de baza +
Articolul 4Salariul de baza se stabileste în functie de categorie, de clasa care reflecta nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice şi, după caz, cu gradul profesional al functiei publice, precum şi în raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. I-V pentru luna ianuarie, nr. Ia-Va pentru perioada februarie-august 2006 şi, respectiv, anexelor nr. Ib-Vb pentru perioada septembrie-decembrie 2006. +
Articolul 5(1) Pentru functiile publice de prefect, subprefect, secretar general, secretar general adjunct, secretar general al judeţului, secretar general al municipiului Bucureşti şi secretar al unităţii administrativ-teritoriale, salariile de baza sunt stabilite la lit. A din anexele la prezenta ordonanţă. … (2) Pentru fiecare grad profesional al functiei publice de execuţie se stabilesc trei trepte de salarizare, potrivit anexelor la prezenta ordonanţă. … (3) Functiile publice de execuţie de grad profesional debutant au un singur nivel al salariilor de baza prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă. … (4) Până la adoptarea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici, funcţionarii publici de conducere îşi păstrează nivelul salariilor de baza ale functiilor publice de execuţie corespunzătoare, la care se adauga indemnizatia de conducere, cu excepţiile prevăzute de prezenta ordonanţă. … +
Articolul 6(1) Salariile de baza ale functionarilor publici aflati în corpul de rezerva şi care în cursul anului 2006 sunt redistribuiti intr-o functie publică, în condiţiile legii, sunt cele corespunzătoare gradului profesional şi treptei de salarizare avute la data intrarii în corpul de rezerva. … ––––Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(2) Salariile de baza ale persoanelor care ocupa în anul 2006 o functie publică de execuţie, în condiţiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare, corespunzătoare categoriei, clasei şi gradului profesional în care sunt numite. … (3) Funcţionarii publici promovati în cursul anului 2006 pe o functie publică de execuţie de un grad profesional superior celui detinut beneficiaza de salariile de baza prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă, pentru gradul profesional în care promovează, la treapta 3 de salarizare. Dacă functionarul public are un salariu de baza mai mare decat cel prevăzut la treapta 3 de salarizare, salariul de baza de care beneficiaza după promovarea în gradul profesional se stabileste potrivit treptei de salarizare imediat superioare care asigura o crestere salariala. … (4) Funcţionarii publici care ocupa în anul 2006, în condiţiile legii, functia publică de director general sau o alta functie publică de conducere beneficiaza de salariul de baza prevăzut pentru functia publică de execuţie deţinută anterior, la care se adauga indemnizatia de conducere. În situaţia în care salariul de baza prevăzut pentru functia publică de execuţie deţinută anterior este mai mic decat salariul de baza al functiei publice de execuţie aferente functiei publice de conducere vacante, prevăzută în statul de functii, functionarul public va beneficia de acesta. De aceasta prevedere beneficiaza şi directorii generali şi funcţionarii publici numiti în functii publice de conducere anterior anului 2006, drepturile salariale urmand a fi acordate de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante. … ––––-Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(5) Pentru candidatii declarati admisi la concursul pentru ocuparea functiei publice de director general sau a unei alte functii publice de conducere, organizat în cursul anului 2006, care nu au avut anterior calitatea de functionar public, salariul de baza se stabileste prin actul administrativ al ordonatorului de credite, până la nivelul de finanţare prevăzut în statul de functii, aprobat potrivit legii. … (6) Funcţionarii publici care se transfera în cursul anului 2006 beneficiaza de un salariu de baza corespunzător treptei de salarizare deţinute, potrivit autorităţii sau institutiei publice la care se transfera, conform anexelor la prezenta ordonanţă, cu excepţia cazului în care functionarul public se transfera la cerere intr-o functie publică de nivel inferior, situaţie în care salariul de baza şi treapta de salarizare sunt cele prevăzute pentru functia publică vacanta respectiva. … +
Articolul 7(1) Salariile de baza ale functionarilor publici numiti în functii publice specifice se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza ale functionarilor publici numiti în functii publice generale, în raport cu categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional al functiei publice, cu avizul Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. … (2) În situaţia în care functiile publice specifice au fost avizate de Agentia Naţionala a Functionarilor Publici prin echivalare cu functii publice generale până la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, salariile de baza ale functionarilor publici numiti în functii publice specifice se stabilesc potrivit avizului Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. … ––––-Alin. (3) al art. 7 a fost abrogat de pct. 4 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 8(1) Pentru rezultate deosebite obtinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 20% din numărul de posturi corespunzătoare functiilor publice, prevăzut în statul de functii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de baza, care face parte din acesta şi care constituie baza de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de baza. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un numar redus de functii publice pot aproba ca incadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proportiile stabilite pentru functiile publice de execuţie să se faca la nivelul unităţilor respective luate împreună; repartizarea numarului de beneficiari de salariu de merit pe unitatile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite. … (2) Salariile de merit se acordă functionarilor publici incadrati pe functii publice de execuţie în proportie de cel puţin două treimi din numărul total al functiilor publice stabilit în condiţiile alin. (1). … (3) În cursul anului 2006, după aprobarea bugetului anual, pe baza rezultatelor obtinute în activitatea desfăşurată în anul anterior, se stabilesc funcţionarii publici care beneficiaza de salariu de merit. … (4) Pot beneficia de salariu de merit funcţionarii publici care nu au fost sanctionati şi cei a caror sanctiune a fost radiata de drept, potrivit legii. Ordonatorii de credite pot stabili, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative ale functionarilor publici, criterii suplimentare pentru acordarea salariilor de merit. … (5) În cazul în care pe parcursul anului 2006 intervin modificari ale raportului de serviciu din motive care nu sunt imputabile functionarului public, inclusiv modificarea raportului de serviciu prin promovarea functionarului public în cauza, salariul de merit acordat se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. … (6) În cazul în care pe parcursul anului 2006 raporturile de serviciu ale functionarilor publici care beneficiaza de salariu de merit inceteaza sau se suspenda, salariile de merit se redistribuie, începând cu data de întâi a lunii urmatoare, altor functionari publici care indeplinesc condiţiile pentru acordare. … (7) Pentru funcţionarii publici nou-angajaţi salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare. … (8) Funcţionarii publici debutanti nu pot beneficia de salariu de merit. … +
Articolul 9(1) Promovarea, în condiţiile legii, a persoanelor incadrate în functia de debutant se face prin transformarea postului pe care acestea sunt incadrate. În termenul prevăzut de lege, autorităţile şi instituţiile publice vor comunică Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici modificările respective. … (2) Promovarea, în condiţiile legii, a persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt incadrate, cu avizul Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. … (3) Funcţionarii publici care absolva o formă de invatamant superior de lunga sau de scurta durata, incadrati pe functii publice cu nivel de studii inferior, se numesc, prin examen, intr-o functie publică de execuţie, un grad profesional şi o treapta de salarizare care să le asigure acestora o crestere de până la 20% a salariului de baza avut anterior. Examenul se organizeaza de autoritatea sau institutia publică în care îşi desfăşoară activitatea functionarul public, pe baza unui regulament-cadru aprobat prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de baza astfel stabilit se situeaza sub nivelul prevăzut pentru gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, se va acorda salariul de baza de la acest nivel. … +
Articolul 10Functionarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile legii, o functie publică corespunzătoare categoriei inaltilor functionari publici sau categoriei functionarilor publici de conducere are dreptul la salariul de baza corespunzător functiei publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de functii. +
Secţiunea a 2-aSporuri +
Articolul 11(1) Funcţionarii publici salarizati potrivit prezentei ordonante beneficiaza de un spor de vechime în munca de până la 25%, calculat la salariul de baza corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru, astfel: … ───────────────────────────────────────────────────────────────────── Transele de vechime Cota în munca din salariul de baza───────────────────────────────────────────────────────────────────── între 3 şi 5 ani 5% de la 5 la 10 ani 10% de la 10 la 15 ani 15% de la 15 la 20 de ani 20% peste 20 de ani 25%─────────────────────────────────────────────────────────────────────(2) Sporul corespunzător vechimii în munca se plateste cu incepere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a implinit vechimea în munca, prevăzută la transa respectiva. … (3) Pentru acordarea sporului de vechime în munca, autoritatea sau institutia publică va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decat cele bugetare. … +
Articolul 12Funcţionarii publici care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul noptii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiaza pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestata în timpul noptii de 25% din salariul de baza, dacă timpul astfel lucrat reprezinta cel puţin jumătate din programul normal de lucru. +
Articolul 13(1) Orele prestate peste durata normala a timpului de lucru de funcţionarii publici numiti în functii publice de execuţie, de conducere sau din categoria inaltilor functionari publici se platesc cu un spor din salariul de baza, după cum urmeaza: … ––––Partea introductiva a alin. (1) al art. 13 a fost modificata de pct. 5 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.a) 75% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru; … b) 100% din salariul de baza pentru orele urmatoare. Cu spor de 100% se platesc şi orele lucrate în zilele de repaus saptamanal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementarile în vigoare, nu se lucreaza. … (2) Prin excepţie, munca prestata potrivit alin. (1) poate fi compensata cu timp liber corespunzător, numai la cererea functionarului public. … ––––Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(3) Munca peste durata normala a timpului de lucru poate fi prestata şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa sau aprobata, după caz, de superiorul ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. … ––––-Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 14Funcţionarii publici care poseda titlul ştiinţific de "doctor" beneficiaza de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de baza, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care poseda titlul ştiinţific respectiv, care se plateste cu incepere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia. +
Articolul 15(1) Sporul de confidentialitate se acordă functionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de baza, precum şi functionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidentiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrarii Europene, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comert din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ. … (2) Categoriile de functionari publici, cuantumurile sporului de confidentialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. … +
Articolul 16(1) Spor pentru condiţii vatamatoare, de până la 10% din salariul de baza, se acordă functionarilor publici care desfăşoară activitate în autorităţile şi instituţiile publice în care funcţionează instalaţii care genereaza campuri electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenti de înaltă frecventa, statii de bruiaj. … (2) Categoriile de functionari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. … (3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autorităţile abilitate în acest sens. … +
Articolul 17(1) Spor pentru condiţii periculoase, în cuantum de până la 50% din salariul de baza, se acordă functionarilor publici din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care participa efectiv în campaniile de prevenire şi combatere a zoonozelor deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, numai pe perioada cat participa la aceste campanii. … (2) Categoriile de functionari publici, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. … +
Articolul 18(1) Funcţionarii publici din cadrul Oficiului pentru Migratia Forţei de Muncă, care participa la selecţia şi recrutarea forţei de muncă pentru lucrul în strainatate, pot beneficia de un spor de până la 5% din salariul de baza. … (2) Categoriile de functionari publici, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. … +
Secţiunea a 3-aPremii +
Articolul 19(1) Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face premierea. … (2) Premiul anual se plateste în luna ianuarie 2007. … (3) Pentru funcţionarii publici care nu au lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proportional cu perioada lucrata şi se stabileste luandu-se în calcul media salariilor de baza realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportat la 12 luni. … (4) Ordonatorii de credite pot reduce sau anula premiul anual în cazul functionarilor publici care în cursul anului 2006 au fost sanctionati disciplinar. … +
Articolul 20(1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente functiilor publice prevăzute în statul de functii, cu incadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu aceasta destinatie. Premiile se pot acorda în cursul anului functionarilor publici care au realizat sau au participat direct la obtinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile urmatoare, în cadrul aceluiasi an bugetar. … (2) Ordonatorii principali de credite pot acorda premii în limita de până la 5% din cheltuielile cu salariile aferente functiilor publice prevăzute în statul de functii, din economiile realizate prin reducerea cheltuielilor cu salariile, fără a depăşi valoarea economiilor realizate. Premiile se pot acorda în cursul anului functionarilor publici care au realizat sau au participat direct la obtinerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase. … (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu aceasta destinatie de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentantilor functionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. … +
Articolul 21(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente functionarilor publici, în limitele prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursa şi condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului. … (2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementarile existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului. … +
Articolul 22Consiliile locale pot constitui, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului respectiv pentru functiile publice prevăzute în statul de functii, un fond de premiere, în cazul în care veniturile curente acopera în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere. Fondul poate fi utilizat conform criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a consiliului local, în luna decembrie a anului 2006. +
Secţiunea a 4-aAlte drepturi +
Articolul 23(1) Funcţionarii publici au dreptul anual la un concediu de odihnă platit, în raport cu vechimea lor în munca, după cum urmeaza: … ───────────────────────────────────────────────────────────────────── Vechimea Durata în munca concediului───────────────────────────────────────────────────────────────────── până la 10 ani 21 de zile lucratoare peste 10 ani 25 de zile lucratoare─────────────────────────────────────────────────────────────────────(2) Concediul de odihnă se efectueaza în fiecare an calendaristic, integral sau fractionat. În cazul în care programarea concediului se face fractionat, conducatorul autorităţii sau institutiei publice este obligat sa stabileasca programarea astfel încât una dintre fractiuni să fie de cel puţin 15 zile lucratoare, neintrerupt. La solicitarea motivata a functionarului public, se pot acorda fractiuni neintrerupte mai mici de 15 zile lucratoare. … (3) În cazul în care functionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă la care avea dreptul în anul calendaristic 2006, cu acordul persoanei în cauza, autoritatea sau institutia publică este obligata sa acorde concediul de odihnă neefectuat, până la sfârşitul anului 2007. … (4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisa în cazul încetării raporturilor de serviciu ale functionarilor publici. … (5) Funcţionarii publici beneficiaza, pe perioada efectuării concediului anual de odihnă la care sunt indreptatiti conform legii, de o indemnizatie pentru concediul de odihnă. La determinarea indemnizatiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de baza, şi sporurile de care beneficiaza, potrivit legii. … (6) La cererea functionarului public, indemnizatia de concediu de odihnă se plateste de către autoritatea sau institutia publică cu cel puţin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu. … (7) Celelalte prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariatilor din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitatile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare. … +
Articolul 24În afara concediului de odihnă, funcţionarii publici mai au dreptul, în condiţiile legii, la zile de concediu platit în cazul urmatoarelor evenimente familiale deosebite:a) căsătoria functionarului public – 5 zile lucratoare; … b) nasterea sau căsătoria unui copil – 3 zile lucratoare; … c) decesul sotiei/sotului functionarului public sau al unei rude de până la gradul al III-lea a functionarului public ori a sotului/sotiei acestuia, inclusiv – 3 zile lucratoare; … d) controlul medical anual – o zi lucratoare. … +
Articolul 25Pe perioada în care funcţionarii publici sunt trimisi în delegare în alte localităţi decat cea în care îşi desfăşoară activitatea, autorităţile sau instituţiile publice le acorda indemnizatii de delegare şi le deconteaza cheltuielile de transport şi de cazare, în condiţiile stabilite pentru personalul din instituţiile publice. +
Articolul 26(1) Când detasarea sau mutarea temporara în cadrul altui compartiment se face pe o functie publică la care este stabilit un salariu de baza mai mare, funcţionarii publici detasati sau trecuti temporar în alta activitate au dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. … (2) Pe perioada detaşării sau mutarii temporare în cadrul altui compartiment funcţionarii publici primesc, pe lângă salariul de baza stabilit potrivit alin. (1), şi celelalte drepturi ce se acordă personalului din autoritatea sau institutia publică respectiva. … (3) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau mutarii temporare în cadrul altui compartiment se suporta de autoritatea sau institutia publică în care functionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea. … +
Articolul 27(1) Functionarul public mutat, în cadrul aceleiasi autorităţi sau institutii publice, în alta localitate are dreptul la: … a) rambursarea costului transportului pentru el şi membrii familiei sale, precum şi pentru bunurile din gospodaria sa; … b) plata unei indemnizatii egale cu salariul de baza net din ultima luna; … c) un concediu platit de 5 zile lucratoare, în vederea mutarii efective, acordat la cererea sa. … (2) Mutarea în alta localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea unei locuinte de serviciu, în condiţiile legii. … +
Articolul 28(1) De drepturile prevăzute la art. 27 … alin. (1) lit. c) beneficiaza şi funcţionarii publici care solicită să fie transferati în alta autoritate sau institutie publică situata intr-o localitate diferita de cea de domiciliu, dacă în cererea de transfer s-a facut aceasta menţiune.(2) Plata drepturilor respective se suporta de autoritatea sau institutia publică la care se face transferul. … +
Articolul 29(1) La incadrarea intr-o autoritate sau institutie publică din alta localitate decat cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, funcţionarii publici beneficiaza de o indemnizatie de instalare egala cu un salariu de baza corespunzător functiei publice de debutant în care urmeaza să fie incadrati. … (2) Indemnizatia de instalare poate fi egala cu doua salarii de baza pentru acele localităţi unde atragerea specialistilor se face cu mare greutate. Lista localitatilor respective se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, după consultarea organizaţiilor sindicale din administratia publică. … (3) Funcţionarii publici care au beneficiat de indemnizatia de instalare şi care ulterior au demisionat sau au incetat raporturile de serviciu din motive imputabile lor înainte de implinirea unui an de la instalare vor restitui, în condiţiile legii, indemnizatia primita, calculată proportional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an. … +
Articolul 30(1) Funcţionarii publici care îşi continua studiile beneficiaza de concedii de studii potrivit legii. În cazul în care conducatorul autorităţii sau institutiei publice apreciaza ca studiile sunt utile autorităţii sau institutiei publice în care functionarul public îşi desfăşoară activitatea, pe perioada concediului de studii acordat, în limita a 30 de zile lucratoare anual din acesta, functionarului public respectiv i se platesc salariul de baza corespunzător functiei publice deţinute şi, după caz, sporul de vechime. … (2) Funcţionarii publici care urmeaza o formă de specializare sau de perfectionare pe o durată mai mare de o luna, dar nu mai mult de un an, şi care primesc pe această perioadă drepturile salariale sunt obligati să se angajeze în scris ca vor lucra de la 1 la 3 ani în autoritatea sau institutia publică respectiva. În cazul nerespectarii angajamentului, acestia vor restitui autorităţii sau institutiei publice drepturile salariale primite pe perioada cursurilor de specializare sau de perfectionare, proportional cu timpul ramas până la implinirea termenului, precum şi celelalte drepturi acordate pe aceeaşi perioadă de autoritatea sau institutia publică trimitatoare, cu excepţia cazului în care funcţionarii publici respectivi nu mai deţin functiile publice din motive neimputabile acestora ori în cazul transferului în interesul serviciului. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în situaţia prevăzută la alin. (1). … +
Capitolul IIILitigii +
Articolul 31(1) Solutionarea contestatiilor în legătură cu stabilirea salariilor de baza, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonante este de competenţa ordonatorilor de credite. … (2) Contestaţia poate fi depusa în termen de 5 zile de la data comunicarii actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale functionarului public. … (3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestaţiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori institutie publică sau, după caz, cu avizul reprezentantilor functionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. … (4) Împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauza se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicarii solutionarii contestaţiei. … +
Capitolul IVDispozitii tranzitorii şi finale +
Articolul 32Prevederile prezentei ordonante se aplică şi personalului vamal care are calitatea de functionar public.–––––Art. 33 a fost abrogat de pct. 7 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 34(1) Avansarea în treapta de salarizare imediat superioara se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care indeplinesc condiţiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea sefului compartimentului în care lucreaza functionarul public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau institutiei publice. … –––––Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 8 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(2) La avansarea în treapta de salarizare imediat superioara se tine seama de performantele profesionale, concretizate prin rezultatele obtinute în activitatea profesionala, notate cel puţin cu calificativul "bun" în anul precedent. Vechimea minima necesară pentru avansarea în treapta de salarizare imediat superioara este de 2 ani. … ––––-Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 8 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(3) În mod excepţional, vechimea minima prevăzută la alin. (2) poate fi redusa la un an de către conducatorul autorităţii sau institutiei publice. … (4) La calculul vechimii prevăzute la alin. (2) se ia în calcul şi vechimea în treapta de salarizare, respectiv gradul de salarizare, astfel cum au fost prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 192/2002 … privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale functionarilor publici, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 228/2003, cu modificările ulterioare, de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 82/2004privind unele măsuri în domeniul functiei publice, aprobata prin Legea nr. 9/2005, respectiv de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/2004privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 76/2005, cu modificările ulterioare.–––––Alin. (4) al art. 34 a fost introdus de pct. 9 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(5) Funcţionarii publici care ocupa functia publică de director general sau o functie publică de conducere pot avansa în treapta de salarizare imediat superioara celei care s-a luat în calcul la stabilirea drepturilor salariale, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (1)-(4). … –––––Alin. (5) al art. 34 a fost introdus de pct. 9 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 35(1) În anul 2006, funcţionarii publici incadrati în autorităţi sau institutii publice pot promova pe un post vacant, într-un grad profesional superior, pe bază de examen sau concurs. … (2) Examenul sau concursul va fi organizat la nivelul autorităţii sau institutiei publice, care are obligaţia de a afisa la loc vizibil posturile vacante în vederea promovarii, cu 15 zile înainte de data sustinerii examenului sau, după caz, a concursului, şi de a comunică Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici rezultatul examenului sau concursului de promovare. … ––––-Alin. (3) al art. 35 a fost abrogat de pct. 10 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(3^1) Procedura organizarii şi desfăşurării examenului sau concursului este cea prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003privind organizarea şi dezvoltarea carierei functionarilor publici, cu modificările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 8 din aceasta hotărâre, precum şi cu excepţia prevederilor art. 1 din secţiunea 1 a pct. 1 din anexa nr. 1 la aceasta hotărâre.––––-Alin. (3^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 11 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(4) Posturile rămase vacante după promovarea functionarilor publici din autorităţi sau institutii publice, potrivit alin. (1), vor fi scoase la concurs în vederea ocuparii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003, cu modificările ulterioare. … (5) În situaţia în care posturile vacante sunt blocate în condiţiile legii în vederea ocuparii, pe aceste posturi pot fi promovati functionari publici incadrati în autorităţile sau instituţiile publice. … ––––-Alin. (5) al art. 35 a fost introdus de pct. 12 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(6) Posturile rămase vacante ca urmare a aplicarii prevederilor alin. (5) nu pot fi scoase la concurs în vederea ocuparii. … ––––-Alin. (6) al art. 35 a fost introdus de pct. 12 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 35^1(1) Prevederile art. 35 se aplică şi în cazul functionarilor publici numiti, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 … până în anul 2006, intr-o functie publică de director general sau intr-o alta functie publică de conducere, pentru functia publică de execuţie care sta la baza stabilirii salariului functiei de conducere, transformandu-se în mod corespunzător pozitia respectiva din statul de personal.(2) Persoanele promovate în condiţiile alin. (1) vor fi incadrate la nivelul treptei 1 de salarizare. … ––––-Art. 35^1 a fost introdus de pct. 13 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 36Salariul de baza al inaltilor functionari publici şi al functionarilor publici de conducere eliberati din functie în cursul anului 2006, din motive neimputabile, numiti în condiţiile legii intr-o functie publică de execuţie vacanta pentru care indeplinesc condiţiile prevăzute în fisa postului, se stabileste la nivelul aferent postului vacant prevăzut în anexa corespunzătoare autorităţii sau institutiei publice unde au fost numiti. +
Articolul 37(1) Agentia Naţionala a Functionarilor Publici acorda asistenţa de specialitate, coordonează metodologic şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonante. … (2) Controlul aplicarii prevederilor legale privind salarizarea functionarilor publici se realizează şi de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei şi de Ministerul Finanţelor Publice, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor institutii. … +
Articolul 38(1) Salariile functionarilor publici sunt brute şi impozabile, potrivit legii. … (2) Data platii salariului se stabileste în conformitate cu prevederile legale în vigoare. … +
Articolul 39(1) Salariile functionarilor publici se platesc inaintea oricăror alte obligaţii de plată ale autorităţii sau institutiei publice. … (2) Salariile functionarilor publici nu pot face obiectul unei executari silite sau al altei măsuri administrative ori judiciare decat în condiţiile legii. … (3) Salariile functionarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitari sau renuntari, cu excepţia retinerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renuntare efectuata cu incalcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta. … +
Articolul 40Funcţionarii publici ale caror raporturi de serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care îşi reiau activitatea după data de 1 ianuarie 2006 vor beneficia de salariile de baza prevăzute de prezenta ordonanţă, după parcurgerea procedurii de reincadrare aplicate functionarilor publici în anul 2005, cu avizul Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. +
Articolul 41Funcţionarii publici care la data de 1 februarie 2006 au salariul de baza mai mare decat salariul de baza stabilit potrivit prezentei ordonante îşi păstrează salariul de baza avut, pe intregul an 2006. +
Articolul 42Funcţionarii publici beneficiaza şi de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislatia specifică autorităţii sau institutiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. +
Articolul 43(1) Preşedintele, vicepresedintele şi membrii comisiilor pentru protectia copilului, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizatie de sedinta, al carei cuantum se stabileste prin hotărâre a consiliului judetean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 5% din indemnizatia presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului de sector. … (2) Secretarul comisiei pentru protectia copilului beneficiaza de o indemnizatie al carei cuantum este de 75% din cea acordată unui membru al comisiei. … +
Articolul 44Prezenta ordonanţă se completeaza cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispozitiile actelor normative speciale care reglementeaza salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar.––––-Art. 44 a fost modificat de pct. 14 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 45(1) Functiile publice de prefect şi subprefect vacante sau temporar vacante pot fi ocupate în condiţiile art. 80 din Legea nr. 188/1999 … , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.––––-Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 15 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006.(2) În mod excepţional, în anul 2006, în situaţii temeinic justificate, functia publică de prefect şi subprefect vacanta sau temporar vacanta poate fi ocupata cu contract individual de muncă pe durata determinata până la organizarea concursului pentru ocuparea acestor functii în condiţiile legii, salarizarea fiind cea stabilita pentru functia publică respectiva. În acest caz se va initia cu celeritate procedura de organizare a concursului, în condiţiile legii. … (3) Concursul pentru ocuparea functiilor publice de prefect şi subprefect vacante la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se organizeaza în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a acesteia. … +
Articolul 46Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie 2006, în limita numarului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările ulterioare, şi la Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, cu modificările ulterioare, cu incadrarea în nivelul alocatiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile corespunzătoare functiilor publice vacante, utilizarea unui numar mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelasi nivel, prin reducerea corespunzătoare a unui numar de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveste calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. Fac excepţie de la obtinerea avizului Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor, Senatul, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii şi Consiliul Concurentei.––––-Art. 46 a fost modificat de pct. 16 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 47Autorităţile şi instituţiile publice care nu au obţinut avizele de reincadrare potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 92/2004, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 76/2005, sunt obligate ca, în termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, sa transmita Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici documentaţia necesară avizarii. +
Articolul 48La data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se suspenda aplicarea dispoziţiilor lit. c) şi d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2006.––––-Art. 48 a fost modificat de pct. 17 din LEGEA nr. 417 din 16 noiembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 24 noiembrie 2006. +
Articolul 49La data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se abroga:a) dispozitiile alin. (5) şi (6) ale art. XVI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003; … b) orice alte dispozitii contrare. … +
Articolul 50Anexele nr. I-V, Ia-Va şi Ib-Vb fac parte integrantă din prezenta ordonanţă. +
Articolul 51Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul muncii, solidaritatii sociale şi familiei,Gheorghe Barbup. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VladescuBucureşti, 12 ianuarie 2006.Nr. 2. +
Anexa I(la ianuarie 2006)Aparatul Administraţiei Prezidentiale,Parlamentului, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie,Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şiJustiţie, Consiliului Legislativ,Consiliului Concurentei, Curtii de Conturi, Consiliului Naţional pentruStudierea Arhivelor Securitatii şi Consiliului Naţional al AudiovizualuluiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Sef departament │ 3.215 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general │ 3.030 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │ Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │consilier juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.896 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.726 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.705 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.693 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.418 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.304 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.109 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 881 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 788 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.896 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.726 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.705 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.693 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.418 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.304 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.109 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 881 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 788 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.139 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 925 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 831 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 769 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 751 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 571 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 477 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 456 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 431 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 762 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 649 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 511 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 493 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 469 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 454 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 438 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 423 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director *) │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Indemnizatia de conducere pentru functia de director se aplică şi sefului de sector de la Consiliul Legislativ.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa II(la ianuarie 2006)Aparatul propriu al ministerelor, celorlalte organe de specialitate aleadministraţiei publice centrale, al Casei Naţionale dePensii şi Alte Drepturi de AsigurariSociale, al Inspecţiei Muncii, al Casei Naţionale de Asigurari deSănătate şi al Agentiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de MuncăA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general │ 3.030 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general adjunct │ 2.667 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Comisar general │ 2.381 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.405 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.229 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.113 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 998 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 897 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 830 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 747 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 697 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 647 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I*) │ Superior │ 1 │ 1.965 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 2 │ 1.556 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 3 │ 1.272 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.130 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 898 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 823 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 747 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 686 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 647 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.139 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 925 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 831 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 769 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 751 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 571 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 477 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 456 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 431 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 744 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 643 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 511 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 481 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 465 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 449 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 438 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 423 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.405 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.229 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.113 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 998 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.032 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 925 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 831 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 769 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 726 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 643 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 546 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 511 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘–––*) Se utilizeaza şi pentru salarizarea controlorilor delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice la care salariile de baza sunt mai mari cu 20%.C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector de stat sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector general de stat │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Inspector de stat sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Inspector general de stat adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Director │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Inspector-sef │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 10 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 11 │Inspector-sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 12 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 13 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 14 │Comisar sef divizie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 15 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 16 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare. +
Anexa III(la ianuarie 2006)Aparatul propriu al prefecturilor, al instituţiilor subordonate autorităţilor sau instituţiilor publice centrale, ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate din unitatile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de muncă, al caselor de asigurări de sănătate judetene şi a municipiului Bucureşti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, al caselor judetene de pensii şi a municipiului Bucureşti, al agentiilor judetene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, precum şi din aparatul propriu al consiliilor judeteneA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici şi functii publice de conducere────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Prefect al municipiului Bucureşti│ 3.559 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Prefect al judeţului: │ ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.338 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 3.136 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Subprefect al municipiului │ ││ │Bucureşti │ 3.136 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 4 │Subprefect al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.000 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 2.798 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 5 │Secretar general al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 2.793 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 2.760 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.316 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.179 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.068 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 957 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 860 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 796 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 717 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 669 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 621 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.316 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.179 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.068 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 957 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 860 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 796 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 717 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 669 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 621 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.129 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 917 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 824 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 763 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 744 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 566 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 473 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 452 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 427 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 721 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 623 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 546 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 511 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 477 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 461 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 445 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 437 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 422 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.316 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.179 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.068 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 957 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.032 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 917 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 824 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 763 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 721 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 638 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 546 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 511 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef*) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector-sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar sef secţie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Comisar sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Comisar sef secţie divizie │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│10 │Sef serviciu, sef administratie │ ││ │financiară – nivel oras **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│11 │Sef birou, sef administratie financiară│ 25% ││ │nivel comuna │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘–––-*) Se utilizeaza la nivel de judet.**) Pentru functia de sef administratie financiară de la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti, indemnizatia de conducere este de 50%.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare (personalul vamal care desfăşoară activităţi de control în cala de marfuri a navelor şi aeronavelor, compartimentele de marfuri şi bagaje ale mijloacelor de transport auto şi de cale ferata, precum şi în mesagerii la coletele postale şi la bagajele introduse sau scoase din tara, beneficiaza de sporul pentru condiţii deosebite).3. Personalul de execuţie din trezorerii beneficiaza de un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 10% din salariul de baza. +
Anexa IV(la ianuarie 2006)Aparatul propriu al consiliilor locale şi al instituţiilordin subordinea consiliilor judetene sau consiliilor localeA. Salarii de baza pentru functii publice de conducere──────────────────────────────────────────────────────┌─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ 1 │Secretar al unităţilor │ ││ │administrativ-teritoriale: │ │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- municipii: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 320.000 locuitori **) │ 2.570 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 2.321 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 2.108 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 1.909 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- oraşe: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 1.708 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 1.634 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 1.596 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- comune: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 15.000 locuitori │ 1.249 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I (între 7.001-15.000 locuitori) │ 1.147 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II (între 3.001-7.000 locuitori) │ 1.112 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III (până la 3.000 locuitori) │ 1.082 │└─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.**) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.NOTĂ:1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor, se face prin hotărâre a Guvernului.2. În cazul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care în mod excepţional, potrivit legii, are studii medii salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se diminueaza cu 10%.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.112*) │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 983 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 854 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 761 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 675 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 626 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 593 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 560 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 511 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘––– * Nu se aplică la comunele de categoria III┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 2│Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.112 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 983 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 854 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 761 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 675 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 626 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 593 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 560 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 511 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 3│Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 709 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 612 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 552 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 528 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 504 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 489 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 466 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 450 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 435 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 656 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 608 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 550 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 507 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 489 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 466 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 450 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 435 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 419 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza ││ │ │ (limita maxima) │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef *) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef serviciu, arhitect sef **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef birou │ 25% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Persoana cu responsabilitate în │ ││ │domeniul urbanismului şi amenajarii │ 15% ││ │teritoriului şi al autorizarii │ ││ │executarii │ ││ │lucrărilor de constructii ***) │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Se utilizeaza la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, al judetelor şi al municipiilor.**) Se utilizeaza la oraşe.***) Se utilizeaza la comune.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa V(la ianuarie 2006)Aparatul propriu al Consiliului General al municipiului BucureştiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general al municipiului │ 3.030 ││ │Bucureşti │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Sef departament în aparatul │ 1.524 ││ │propriu al Consiliului General │ ││ │al Municipiului Bucureşti │ │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.405 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.229 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.113 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 998 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 897 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 830 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 747 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 697 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 647 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 478 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.405 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.229 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.113 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 998 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 897 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 830 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 747 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 697 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 647 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.139 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 925 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 831 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 769 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 751 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 571 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 477 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 456 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 431 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 416 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 744 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 643 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 511 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 481 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 465 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 449 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 438 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 423 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 407 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Arhitect sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Inspector sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa I.a(la 01.02.2006)Aparatul Administraţiei Prezidentiale,Parlamentului, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie,Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şiJustiţie, Consiliului Legislativ,Consiliului Concurentei, Curtii de Conturi, Consiliului Naţional pentruStudierea Arhivelor Securitatii şi Consiliului Naţional al AudiovizualuluiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Sef departament │ 3.376 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general │ 3.182 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │ Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │consilier juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.991 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.813 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.791 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.778 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.489 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.370 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.165 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 828 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.991 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.813 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.791 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.778 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.489 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.370 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.165 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 828 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.196 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 972 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 873 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 808 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 789 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 600 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 501 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 479 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 453 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 801 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 682 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 603 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 518 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 493 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 477 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 460 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 445 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director *) │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Indemnizatia de conducere pentru functia de director se aplică şi sefului de sector de la Consiliul Legislativ.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa II.a(la 01.02.2006)Aparatul propriu al ministerelor, celorlalte organe de specialitate aleadministraţiei publice centrale, al Casei Naţionale dePensii şi Alte Drepturi de AsigurariSociale, al Inspecţiei Muncii, al Casei Naţionale de Asigurari deSănătate şi al Agentiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de MuncăA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general │ 3.182 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general adjunct │ 2.801 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Comisar general │ 2.501 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.476 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.291 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.169 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.048 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 942 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 872 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 785 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 732 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 680 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I*) │ Superior │ 1 │ 2.064 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 2 │ 1.634 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 3 │ 1.336 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.187 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 943 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 865 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 785 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 721 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 680 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.196 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 972 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 873 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 808 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 789 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 600 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 501 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 479 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 453 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 782 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 676 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 603 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 506 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 489 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 472 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 460 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 445 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.476 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.291 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.169 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.048 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.084 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 972 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 873 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 808 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 763 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 676 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘–––*) Se utilizeaza şi pentru salarizarea controlorilor delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice la care salariile de baza sunt mai mari cu 20%.C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector de stat sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector general de stat │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Inspector de stat sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Inspector general de stat adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Director │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Inspector-sef │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 10 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 11 │Inspector-sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 12 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 13 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 14 │Comisar sef divizie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 15 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 16 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare. +
Anexa III.a(la 01.02.2006)Aparatul propriu al prefecturilor, al instituţiilor subordonate autorităţilor sau instituţiilor publice centrale, ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate din unitatile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de muncă, al caselor de asigurări de sănătate judetene şi a municipiului Bucureşti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, al caselor judetene de pensii şi a municipiului Bucureşti, al agentiilor judetene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, precum şi din aparatul propriu al consiliilor judeteneA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici şi functii publice de conducere────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Prefect al municipiului Bucureşti│ 3.559 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Prefect al judeţului: │ ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.338 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 3.136 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Subprefect al municipiului │ ││ │Bucureşti │ 3.136 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 4 │Subprefect al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.000 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 2.798 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 5 │Secretar general al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 2.933 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 2.898 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.382 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.238 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.122 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.005 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 903 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 836 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 753 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 703 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 653 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.382 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.238 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.122 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.005 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 903 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 836 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 753 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 703 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 653 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.186 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 963 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 866 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 802 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 782 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 595 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 497 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 475 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 449 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 758 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 655 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 537 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 501 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 485 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 468 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 459 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 444 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.382 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.238 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.122 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.005 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.084 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 963 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 866 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 802 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 758 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 670 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 574 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 537 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef*) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector-sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar sef secţie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Comisar sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Comisar sef secţie divizie │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│10 │Sef serviciu, sef administratie │ ││ │financiară – nivel oras **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│11 │Sef birou, sef administratie financiară│ 25% ││ │nivel comuna │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘–––-*) Se utilizeaza la nivel de judet.**) Pentru functia de sef administratie financiară de la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti, indemnizatia de conducere este de 50%.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare (personalul vamal care desfăşoară activităţi de control în cala de marfuri a navelor şi aeronavelor, compartimentele de marfuri şi bagaje ale mijloacelor de transport auto şi de cale ferata, precum şi în mesagerii la coletele postale şi la bagajele introduse sau scoase din tara, beneficiaza de sporul pentru condiţii deosebite).3. Personalul de execuţie din trezorerii beneficiaza de un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 10% din salariul de baza. +
Anexa IV.a(la 01.02.2006)Aparatul propriu al consiliilor locale şi al instituţiilordin subordinea consiliilor judetene sau consiliilor localeA. Salarii de baza pentru functii publice de conducere──────────────────────────────────────────────────────┌─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ 1 │Secretar al unităţilor │ ││ │administrativ-teritoriale: │ │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- municipii: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 320.000 locuitori **) │ 2.699 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 2.438 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 2.214 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 2.005 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- oraşe: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 1.794 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 1.716 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 1.676 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- comune: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 15.000 locuitori │ 1.312 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I (între 7.001-15.000 locuitori) │ 1.205 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II (între 3.001-7.000 locuitori) │ 1.168 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III (până la 3.000 locuitori) │ 1.137 │└─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.**) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.NOTĂ:1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor, se face prin hotărâre a Guvernului.2. În cazul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care în mod excepţional, potrivit legii, are studii medii salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se diminueaza cu 10%.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.168*) │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.033 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 897 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 800 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 709 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 658 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 623 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 588 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 537 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘––– * Nu se aplică la comunele de categoria III┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 2│Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.168 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.033 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 897 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 800 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 709 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 658 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 623 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 588 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 537 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 3│Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 745 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 643 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 580 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 555 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 530 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 514 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 490 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 473 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 457 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 689 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 639 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 578 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 533 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 514 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 490 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 473 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 457 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 440 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza ││ │ │ (limita maxima) │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef *) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef serviciu, arhitect sef **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef birou │ 25% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Persoana cu responsabilitate în │ ││ │domeniul urbanismului şi amenajarii │ 15% ││ │teritoriului şi al autorizarii │ ││ │executarii │ ││ │lucrărilor de constructii ***) │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Se utilizeaza la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, al judetelor şi al municipiilor.**) Se utilizeaza la oraşe.***) Se utilizeaza la comune.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa V.a(la 01.02.2006)Aparatul propriu al Consiliului General al municipiului BucureştiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general al municipiului │ 3.182 ││ │Bucureşti │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Sef departament în aparatul │ 1.601 ││ │propriu al Consiliului General │ ││ │al municipiului Bucureşti │ │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.476 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.291 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.169 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.048 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 942 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 872 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 785 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 732 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 680 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 502 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.476 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.291 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.169 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.048 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 942 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 872 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 785 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 732 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 680 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.196 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 972 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 873 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 808 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 789 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 600 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 501 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 479 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 453 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 437 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 782 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 676 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 603 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 506 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 489 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 472 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 460 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 445 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 428 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Arhitect sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Inspector sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa I.b(la 01.09.2006)Aparatul Administraţiei Prezidentiale,Parlamentului, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie,Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şiJustiţie, Consiliului Legislativ,Consiliului Concurentei, Curtii de Conturi, Consiliului Naţional pentruStudierea Arhivelor Securitatii şi Consiliului Naţional al AudiovizualuluiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Sef departament │ 3.579 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general │ 3.373 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │ Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │consilier juridic │ I │ Superior │ 1 │ 2.111 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.922 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.899 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.885 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.579 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.453 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.235 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 982 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 878 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 2.111 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.922 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.899 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.885 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 1.579 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 1.453 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 1.235 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 982 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 878 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.268 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.031 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 857 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 837 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 636 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 532 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 508 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 481 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 850 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 723 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 640 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 570 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 550 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 523 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 506 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 488 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 472 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director *) │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Indemnizatia de conducere pentru functia de director se aplică şi sefului de sector de la Consiliul Legislativ.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa II.b(la 01.09.2006)Aparatul propriu al ministerelor, celorlalte organe de specialitate aleadministraţiei publice centrale, al Casei Naţionale dePensii şi Alte Drepturi de AsigurariSociale, al Inspecţiei Muncii, al Casei Naţionale de Asigurari deSănătate şi al Agentiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de MuncăA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general │ 3.373 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Secretar general adjunct │ 2.970 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Comisar general │ 2.652 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.565 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.369 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.240 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.111 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 999 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 925 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 833 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 776 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 721 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I*) │ Superior │ 1 │ 2.188 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 2 │ 1.733 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I*) │ Superior │ 3 │ 1.417 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.259 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 1.000 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 917 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 833 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 765 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 721 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.268 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.031 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 857 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 837 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 636 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 532 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 508 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 481 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 829 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 717 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 640 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 570 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 519 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 501 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 488 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 472 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.565 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.369 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.240 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.111 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.150 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.031 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 857 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 809 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 717 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 609 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 570 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘–––*) Se utilizeaza şi pentru salarizarea controlorilor delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice la care salariile de baza sunt mai mari cu 20%.C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Director general │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector de stat sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector general de stat │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Inspector de stat sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Inspector general de stat adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar general adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Director │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Inspector-sef │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 10 │Director adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 11 │Inspector-sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 12 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 13 │Sef sector │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 14 │Comisar sef divizie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 15 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 16 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare. +
Anexa III.b(la 01.09.2006)Aparatul propriu al prefecturilor, al instituţiilor subordonate autorităţilor sau instituţiilor publice centrale, ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate din unitatile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de muncă, al caselor de asigurări de sănătate judetene şi a municipiului Bucureşti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, al Casei de Asigurari de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, al caselor judetene de pensii şi a municipiului Bucureşti, al agentiilor judetene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, precum şi din aparatul propriu al consiliilor judeteneA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici şi functii publice de conducere────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Prefect al municipiului Bucureşti│ 3.773 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Prefect al judeţului: │ ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.539 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 3.325 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 3 │Subprefect al municipiului │ ││ │Bucureşti │ 3.325 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 4 │Subprefect al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.180 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 2.966 │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 5 │Secretar general al judeţului: │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria I │ 3.109 ││ ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ │- categoria II │ 3.072 │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.465 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.313 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.190 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.066 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 958 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 887 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 799 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 746 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 693 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.465 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.313 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.190 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.066 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 958 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 887 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 799 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 746 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 693 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.258 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.021 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 918 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 851 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 829 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 631 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 527 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 504 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 476 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 804 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 695 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 609 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 570 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 532 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 515 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 497 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 487 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 471 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│5 │Comisar │ I │ Superior │ 1 │ 1.465 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.313 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.190 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 1.066 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 1 │ 1.150 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.021 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 918 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 851 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 1 │ 804 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 711 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 609 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 570 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef*) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Inspector-sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Comisar sef secţie │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Comisar sef adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Comisar sef secţie divizie │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│10 │Sef serviciu, sef administratie │ ││ │financiară – nivel oras **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│11 │Sef birou, sef administratie financiară│ 25% ││ │nivel comuna │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘–––-*) Se utilizeaza la nivel de judet.**) Pentru functia de sef administratie financiară de la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti, indemnizatia de conducere este de 50%.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.NOTĂ:1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3 şi 4 ale lit. B din prezenta anexa.2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, beneficiaza şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispozitii legale în vigoare (personalul vamal care desfăşoară activităţi de control în cala de marfuri a navelor şi aeronavelor, compartimentele de marfuri şi bagaje ale mijloacelor de transport auto şi de cale ferata, precum şi în mesagerii la coletele postale şi la bagajele introduse sau scoase din tara, beneficiaza de sporul pentru condiţii deosebite).3. Personalul de execuţie din trezorerii beneficiaza de un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 10% din salariul de baza. +
Anexa IV.b(la 01.09.2006)Aparatul propriu al consiliilor locale şi al instituţiilordin subordinea consiliilor judetene sau consiliilor localeA. Salarii de baza pentru functii publice de conducere──────────────────────────────────────────────────────┌─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ 1 │Secretar al unităţilor │ ││ │administrativ-teritoriale: │ │├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- municipii: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 320.000 locuitori **) │ 2.861 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 2.585 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 2.347 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 2.126 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- oraşe: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I │ 1.902 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II │ 1.819 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III │ 1.777 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │- comune: │ ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – cu peste 15.000 locuitori │ 1.391 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria I (între 7.001-15.000 locuitori) │ 1.278 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria II (între 3.001-7.000 locuitori) │ 1.239 ││ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ │ – categoria III (până la 3.000 locuitori) │ 1.206 │└─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘–––-*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.**) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.NOTĂ:1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor, se face prin hotărâre a Guvernului.2. În cazul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care în mod excepţional, potrivit legii, are studii medii salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se diminueaza cu 10%.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie─────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional │ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ 1│Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.239*) │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.095 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 951 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 848 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 752 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 698 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 661 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 624 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 570 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘––– * Nu se aplică la comunele de categoria III┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 2│Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.239 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.095 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 951 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 1 │ 848 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 2 │ 752 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal │ 3 │ 698 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 661 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 624 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 570 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 3│Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 790 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 682 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 615 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 1 │ 589 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 2 │ 562 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Principal │ 3 │ 545 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 520 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 502 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 485 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘┌──┬────────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬────────────────┐│ 4│Referent │ III │ Superior │ 1 │ 731 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 678 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 613 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 1 │ 565 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 2 │ 545 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Principal │ 3 │ 520 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 502 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 485 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 467 │├──┼────────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴────────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza ││ │ │ (limita maxima) │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef *) │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Contabil – sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Sef serviciu, arhitect sef **) │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Sef birou │ 25% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Persoana cu responsabilitate în │ ││ │domeniul urbanismului şi amenajarii │ 15% ││ │teritoriului şi al autorizarii │ ││ │executarii │ ││ │lucrărilor de constructii ***) │ │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘––––*) Se utilizeaza la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, al judetelor şi al municipiilor.**) Se utilizeaza la oraşe.***) Se utilizeaza la comune.D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. +
Anexa V.b(la 01.09.2006)Aparatul propriu al Consiliului General al municipiului BucureştiA. Salarii de baza pentru inalti functionari publici────────────────────────────────────────────────────┌─────┬─────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Salariul de baza *) ││crt. │ │ – lei – │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │Secretar general al municipiului │ 3.373 ││ │Bucureşti │ │├─────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────┤│ 2 │Sef departament în aparatul │ 1.698 ││ │propriu al Consiliului General │ ││ │al municipiului Bucureşti │ │└─────┴─────────────────────────────────┴────────────────────────┘–––*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.B. Salarii de baza pentru functii publice de execuţie──────────────────────────────────────────────────────┌──┬────────────────────┬───────┬─────────────┬──────────────┬────────────────┐│Nr│ Functia publică │ Clasa │ Gradul │ Treapta de │Salariul de baza││c │ │ │ profesional│ salarizare │ – lei – ││r │ │ │ │ │ ││t │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│1 │Consilier, expert, │ │ │ │ ││ │inspector, consilier│ │ │ │ ││ │juridic │ I │ Superior │ 1 │ 1.565 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.369 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.240 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.111 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 999 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 925 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 833 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 776 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 721 │├──┼────────────────────┼───────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┤│ │ │ I │ Debutant │ – │ 533 │└──┴────────────────────┴───────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│2 │Auditor │ I │ Superior │ 1 │ 1.565 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 1.369 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 1.240 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 1.111 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 999 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 925 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 833 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 776 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 721 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│3 │Referent de │ │ │ │ ││ │specialitate │ II │ Superior │ 1 │ 1.268 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 2 │ 1.031 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Superior │ 3 │ 926 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 1 │ 857 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 2 │ 837 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Principal│ 3 │ 636 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 1 │ 532 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 2 │ 508 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Asistent │ 3 │ 481 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ II │ Debutant │ – │ 464 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘┌──┬───────────────────┬────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────────┐│4 │Referent │ III │ Superior │ 1 │ 829 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 2 │ 717 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Superior │ 3 │ 640 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 1 │ 570 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 2 │ 537 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Principal│ 3 │ 519 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 1 │ 501 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 2 │ 488 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Asistent │ 3 │ 472 │├──┼───────────────────┼────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ III │ Debutant │ – │ 454 │└──┴───────────────────┴────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────────┘C. Indemnizatii de conducere────────────────────────────┌────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐│Nr. │ Functia publică │ Indemnizatia de conducere ││crt.│ │ în procente din salariul ││ │ │ de baza │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 1 │Arhitect sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 2 │Inspector-sef │ 55% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 3 │Arhitect sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 4 │Inspector sef adjunct │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 5 │Director executiv │ 50% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 6 │Director executiv adjunct │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 7 │Contabil sef │ 40% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 8 │Sef serviciu │ 30% │├────┼───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤│ 9 │Sef birou │ 25% │└────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘D. Sporuri specifice────────────────────Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiaza şi de sporurile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare.–––