ORDONANTA nr. 18 din 27 ianuarie 2000

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 29 ianuarie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulRESPINS DELEGE 551 17/10/2001
ART. 2MODIFICAT DERECTIFICARE 18 27/01/2000
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PEPROGRAM 27/01/2000
ActulREFERIRE LALEGE 206 31/12/1999 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
ART. 1APROBA PEPROGRAM 27/01/2000
ART. 1REFERIRE LAOG (R) 12 04/08/1993 ART. 16
ART. 5REFERIRE LALEGE 151 15/07/1998
ART. 6REFERIRE LAOUG 24 30/09/1998
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulRESPINS DELEGE 551 17/10/2001
ART. 2MODIFICAT DERECTIFICARE 18 27/01/2000

privind unele măsuri pentru aprobarea şi implementarea Programului special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate şi a altor zone cu dezechilibre economice şi sociale



În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. C pct. 8 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: + 
Articolul 1(1) Se aprobă Programul special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate şi a altor zone cu dezechilibre economice şi sociale, denumit în continuare program special, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.(2) Realizarea obiectivelor programului special prevăzut la alin. (1) constituie circumstanţă pentru utilizarea achiziţiei dintr-o singura sursa, potrivit art. 16 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 2(1) Ministerul Industriei şi Comerţului şi Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere vor încheia contracte de execuţie a lucrărilor prevăzute în anexa cu Societatea Comercială "Eurofinances"- S.A. Vulcan, în regim de achiziţie dintr-o singura sursa, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.(2) Implementarea programului special se va realiza, în etape, de Societatea Comercială "Eurofinances" – S.A. Vulcan, singura ori în asociere cu alte persoane juridice române sau străine.(3) Ministerul Industriei şi Comerţului şi Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere vor inainta spre aprobare Guvernului studiile de fezabilitate elaborate de Societatea Comercială "Eurofinances" – S.A. Vulcan privind implementarea programului special. Pentru prima etapa studiul de fezabilitate privind implementarea programului special va fi înaintat spre aprobare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.(4) Studiul de fezabilitate cuprinde şi aria geografică strict delimitata în care se va implementa programul special.
 + 
Articolul 3Termenul de realizare a programului special, eşalonat pe etape, nu va putea depăşi 25 de ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
 + 
Articolul 4Monitorizarea implementarii programului special se realizează de Ministerul Industriei şi Comerţului şi de Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere, conform metodologiei aprobate prin ordin comun al conducătorilor acestor instituţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
 + 
Articolul 5Sursele de finanţare a programului special se constituie, după caz, din:a) sume de la bugetul de stat prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere, în limita sumelor prevăzute anual cu aceasta destinaţie;b) sume din Fondul naţional de dezvoltare regionala, în condiţiile Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România;c) resurse ale persoanelor juridice prevăzute la art. 2, după cum urmează:– echipamente, materiale, servicii şi altele asemenea;– disponibilitati financiare;d) ajutoare financiare nerambursabile;e) credite interne sau externe;f) alte surse atrase.
 + 
Articolul 6Facilităţile prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, se aplică în cazul lucrărilor executate pe baza programului special pe întreaga durata de implementare a acestuia, sub rezerva reglementărilor fiscale şi a altor dispoziţii legale ulterioare mai favorabile.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––Ministrul industrieişi comerţului,Radu BerceanuPreşedintele AgenţieiNaţionale pentru Dezvoltareaşi Implementarea Programelorde Reconstrucţiea Zonelor Miniere,Petroniu Vasiip. Ministrul apelor,pădurilor şi protecţieimediului,Anton Vlad,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes
 + 
Anexa 1PROGRAMUL SPECIALde reabilitare a unor zone miniere defavorizate şi a altor zone cu dezechilibre economice şi socialeProgramul special are drept scop revitalizarea unor zone monoindustriale cu rata somajului ridicată, prin promovarea unui parteneriat activ între reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, agenţilor economici cu capital de stat şi privat, sindicatelor, organizaţiilor neguvernamentale, agentiilor regionale de dezvoltare, precum şi ai altor persoane juridice române sau străine.1. Obiectivele programuluiLucrările ce se vor executa în cadrul programului special au în vedere realizarea următoarelor obiective:a) exploatarea şi retehnologizarea unor hidrocentrale în funcţiune din bazinele hidrografice ale râurilor Jiu, Gilort, Olt şi ale afluentilor acestora, precum şi realizarea în aceleaşi bazine hidrografice a unor hidrocentrale noi;b) finalizarea construcţiei unor hidrocentrale neterminate din bazinele hidrografice menţionate la lit. a), punerea în funcţiune şi exploatarea acestora;c) regularizarea albiilor râurilor Jiu, Gilort, Olt şi ale afluentilor acestora şi realizarea de bazine piscicole, de platforme pentru organizarea de activităţi industriale, turistice şi pentru locuit;d) ecologizarea terenurilor afectate de sectorul minier, construirea de drumuri, realizarea de alimentari cu apa, canalizari şi staţii de epurare a apelor uzate;e) reconversia forţei de muncă disponibilizate, existenta în zonele de implementare a programului special.2. Implementarea programuluiProgramul special se va implementa în zonele miniere defavorizate şi în zonele cu dezechilibre economico-sociale din judeţele Hunedoara, Gorj şi Valcea.Implementarea programului special se face de către Societatea Comercială "Eurofinances" – S.A. Vulcan, în asociere cu Compania Naţionala de Electricitate – S.A., Societatea Comercială U.C.M. Resita – S.A., Compania Naţionala "Apele Române" – S.A., precum şi cu alte persoane juridice române sau străine.Forta de muncă necesară în vederea derulării programului special va fi asigurata, în principal, din următoarele surse:– forta de muncă neocupata existenta în aria geografică de implementare a programului special;– preluarea personalului specializat al Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. de la obiectivele hidrotehnice menţionate la pct. 1 lit. a);– specialişti în domeniu.3. Raportarea, monitorizarea şi evaluarea programului specialSocietatea Comercială "Eurofinances" – S.A. Vulcan va face raportări tehnico-financiare semestriale sau ori de câte ori se solicita aceasta la Ministerul Industriei şi Comerţului şi la Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere care va asigura monitorizarea fiecărei etape de implementare a programului.La sfârşitul fiecărei etape de implementare a programului special, Ministerul Industriei şi Comerţului şi Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere vor efectua o evaluare, selectand în acest scop un agent economic specializat în domeniu, care va întocmi un raport de evaluare şi va indica soluţii în cazul în care se constata abateri de la programul special iniţial.Cheltuielile privind evaluarea vor fi suportate de Societatea Comercială "Eurofinances" – S.A. Vulcan.––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x