În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 lit. b) din Legea nr. 130/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României emite următoarea ordonanța: +
Articolul 1Majorările de întârziere, inclusiv dobinzile datorate, conform legii, până la data de 31 decembrie 1995, pentru neplata la termenele legale a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și neplătite până la data de 31 ianuarie 1996, se amina la plata până la data de 31 martie 1997.(la 31-01-1997,
Alineatul 1 din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 2 din 25 ianuarie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 31 ianuarie 1997
)
Prevederile alin. 1 se aplică debitorilor, persoane juridice, indiferent de modul de organizare și forma de proprietate, precum și debitorilor persoane fizice. +
Articolul 2În categoria majorărilor de întârziere și a dobinzilor prevăzute la art. 1 sunt cuprinse:– majorările de întârziere și dobinzile datorate, conform legii, pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor, a contribuțiilor și a altor venituri bugetare, în sarcina persoanelor juridice și a persoanelor fizice, la 31 decembrie 1995, inclusiv majorările de întârziere aminate la plata conform Ordonanței Guvernului nr. 28/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 132/1994, precum și cele calculate prin acte de control încheiate de organele competente ulterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, datorate pentru diferențe de impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare stabilite, pentru perioada de până la 31 decembrie 1995;– majorările de întârziere și dobinzile pentru care s-au acordat aminari sau eșalonări la plata ori au fost cuprinse în acorduri scrise, încheiate în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 70/1994, neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe;– majorările de întârziere și dobinzile care au fost contestate, potrivit legii, și se afla în curs de soluționare de către organele competente. +
Articolul 3Majorările de întârziere și dobinzile prevăzute la art. 1, precum și cele calculate începând cu data de 1 ianuarie 1996, pentru debitele restante la 31 decembrie 1995 și stabilite până la data plății acestora, se vor reflecta în contabilitatea debitorilor, persoane juridice, într-un cont de ordine și evidenta în afară bilanțului.În cazul în care majorările de întârziere prevăzute la art. 1 nu sunt stabilite prin acte ale organelor de control abilitate de lege în acest sens, persoanele juridice vor calcula, pe propria răspundere, aceste majorări de întârziere.Majorările de întârziere datorate de persoanele fizice se calculează și se comunică acestora, până la 30 septembrie 1996, de către organul fiscal competent. +
Articolul 4Majorările de întârziere prevăzute la art. 3 alin. 1, precum și dobinzile datorate, potrivit legii, se scutesc integral de la plata, dacă debitele restante la 31 decembrie 1995, care le-au generat, reprezentind impozite, taxe, contribuții sau alte venituri bugetare, au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sau se vor achită până la 31 decembrie 1996.În cazul în care debitele reprezentind impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, restante la 31 decembrie 1995, vor fi achitate în perioada 1 ianuarie – 31 martie 1997, majorările de întârziere prevăzute la articolul 3 alineatul 1 și dobinzile calculate potrivit legii se reduc cu 50%.(la 31-01-1997,
Alineatul 2 din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2, Articolul 1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 2 din 25 ianuarie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 31 ianuarie 1997
)
+
Articolul 5Prevederile art. 1 se aplică și majorărilor de întârziere și dobinzilor, calculate conform legii, stabilite în sarcina persoanelor fizice și care sunt datorate unor persoane juridice pentru neplata la termenele legale a veniturilor cuvenite statului.În cazul în care veniturile statului reprezentind impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, care au generat majorările de întârziere și dobinzile prevăzute la alin. 1, au fost achitate sau se vor achită de către persoana juridică în condițiile prezentei ordonanțe, prevederile art. 4 se aplică și persoanelor fizice în sarcina cărora au fost stabilite obligații de plată pentru majorări de întârziere și dobinzi. +
Articolul 6Majorările de întârziere datorate la 31 decembrie 1995 și neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de către regiile autonome de interes național, care primesc subvenții de la bugetul de stat pe produse și activități, pentru neplata la termenele legale a impozitelor, a taxelor, a contribuțiilor și a altor venituri cuvenite bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale se scutesc la plata.În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, regiile autonome care beneficiază de prevederile alin. 1 vor întocmi grafice de plată esalonata, până la 31 decembrie 1996, a debitelor restante la 31 decembrie 1995, reprezentind impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare. Graficele întocmite vor fi depuse în același termen la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor și ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, după caz.Prevederile art. 5 se aplică în mod corespunzător și persoanelor fizice, din cadrul regiilor autonome, în sarcina cărora au fost stabilite majorări de întârziere și dobinzi, calculate conform legii. +
Articolul 7Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică majorărilor de întârziere stabilite prin actele de control asupra cărora instanțele judecătorești competente s-au pronunțat prin hotărâri definitive și irevocabile pentru săvârșirea unor infracțiuni privind evaziunea fiscală. +
Articolul 8Debitorii, persoane juridice, care beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe vor depune, în termen de 60 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, la organele fiscale teritoriale, situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite până la 31 decembrie 1995. +
Articolul 9În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor va elabora norme metodologice de aplicare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministru de stat,
ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu––––––-