ORDONANȚĂ nr. 122 din 28 august 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 29 august 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEOG 122 28/08/1998
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEINSTRUCTIUNI 152 20/09/2024
ActulREFERIT DEANEXA 02/10/2023
ART. 9REFERIT DELEGE 46 02/03/2023
ART. 9REFERIT DEDECRET 167 02/03/2023





În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 pct. 15 lit. b) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României emite următoarea ordonanță: + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1(1)Rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale se constituie din timp de pace, în situații de criză și la război, atât pentru asigurarea și completarea acestora, potrivit statelor de organizare și normelor de înzestrare sau asigurare a structurilor componente ale acestor forțe, cât și pentru înlocuirea consumurilor și a pierderilor de război.(2)Rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale cuprind, în majoritate, produse greu de aprovizionat sau cu ciclu lung de fabricație, care se asigură din producția internă sau din import.(3)Nomenclatorul și nivelurile cantitative maxime și intangibile de constituire a rezervelor proprii, precum și structura acestora, pe produse, se aproba prin hotărâre a Guvernului, initiata de forțele destinate apărării naționale, cu încadrarea în limitele aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, la propunerea ordonatorului principal de credite, și pot fi actualizate în aceleași condiții, în funcție de modificările intervenite în structura, organizarea, dotarea și misiunile încredințate forțelor destinate apărării naționale.(4)Prin produse din rezervele proprii, în sensul prevederilor prezentei ordonanțe, se înțelege tehnica, materialele și alte bunuri cuprinse în nomenclatoarele aprobate.
 + 
Articolul 2(1)Forțele destinate apărării naționale au obligația sa păstreze în condiții optime produsele din rezervele proprii constituite și sa ia măsuri pentru improspatarea lor sistematica, înainte de expirarea termenelor de garanție și valabilitate în depozitare, stabilite de producător, în scopul prevenirii degradării fizice și uzurii morale, precum și pentru asigurarea cantității, calității, pentru menținerea resursei tehnice și a stării de operativitate a acestora.(2)Cantitățile de produse care nu pot fi improspatate până la expirarea perioadei sau termenului limita de valabilitate în depozitare și până la pierderea resursei tehnice sau a calității și stabilitatii, garantate de furnizor sau de laboratorul de specialitate autorizat, se scot definitiv din rezervele proprii și vor fi înlocuite ulterior, fără a mai fi necesară o alta aprobare.(3)Pentru produsele prevăzute la alin. (2) destinația de consum, scoatere din funcțiune, valorificare, declasare, respectiv de casare se stabilește în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data scoaterii din rezervele proprii. + 
Articolul 3(1)În toate cazurile, pentru produsele livrate forțelor destinate apărării naționale, producătorii sunt răspunzători material și financiar pentru deprecierile și instabilitatile apărute înainte de expirarea termenelor de garanție sau valabilitate în depozitare, dacă s-au respectat condițiile stabilite, potrivit cerințelor din documentația tehnica ce însoțește produsul și prevederilor din clauzele contractuale.(2)Răspunderea producătorului se referă la suportarea tuturor cheltuielilor de transport și la executarea operațiunilor necesare pentru aducerea produselor la nivelul standardelor sau performantelor garantate și pentru asigurarea duratei de valabilitate în depozitare, precum și pentru executarea altor operațiuni de reparare și întreținere neprevăzute, în scopul menținerii calității și operativitatii acestora.
 + 
Articolul 4Tipul, cantitatea și calitatea produselor destinate înlocuirii celor care se improspateaza, altele decât cele aprobate anterior, se stabilesc prin reglementări interioare ale fiecărei componente a forțelor destinate apărării naționale, potrivit nomenclatoarelor aprobate. + 
Articolul 5Improspatarea produselor din stocurile intangibile din rezervele proprii se face cu aprobarea primului-ministru, la propunerea ordonatorului principal de credite, cu respectarea prevederilor legale.
 + 
Capitolul IIRealizarea acumulărilor, scoaterea și improspatarea produselor din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale + 
Articolul 6(1)Produsele din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale se acumulează și se improspateaza ritmic, în conformitate cu concepția, programele și planurile aprobate de către organele împuternicite de lege și cu încadrarea în resursele bugetare repartizate în acest scop.(2)Acumularea, scoaterea și improspatarea produselor din rezervele proprii se realizează de către organele și structurile abilitate din cadrul forțelor destinate apărării naționale și de agenții economici producători, pentru produsele perisabile, precum și pentru medicamentele și materialele sanitare pentru uz uman și veterinar, potrivit normelor de inzestrare, în limita nivelurilor aprobate și cu respectarea reglementărilor în vigoare privind supravegherea cerințelor și executarea achizițiilor de produse.
 + 
Articolul 7Produsele se improspateaza potrivit programelor și planurilor anuale aprobate, astfel încât sa nu se depășească limita termenelor de garanție sau de valabilitate în depozitare și sa nu apara deprecieri și nici sa nu se creeze condiții pentru producerea unor evenimente grave, de natura unui pericol public sau a unor catastrofe. + 
Articolul 8(1)Produsele aflate în depozitare ca rezerve proprii, mai puțin cele consumabile – muniții, alimente, carburanți-lubrifianți și medicamente – pot fi scoase sau trecute temporar la serviciu sau uzul curent, pentru unele misiuni sau necesitați de pregătire operativă ori pentru lupta, de regula pentru cel mult un an de instrucție, cu aprobarea structurilor împuternicite prin reglementări interne ale fiecărui minister, fără a se depăși durata de folosința sau exploatare, care ar duce la pierderea calității sau categoriei de clasare.(2)Pentru situațiile prevăzute la alin. (1), în cazul afectării calității bunurilor, care le fac improprii păstrării în depozitare cu destinația anterioară, produsele din rezervele proprii se scot sau se trec definitiv la serviciu sau uzul curent, urmând a fi înlocuite ulterior, după stabilirea raspunderilor materiale și penale, după caz.
 + 
Articolul 9(1)Produsele pot fi scoase din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale în vederea împrospătării, în scopul executării operațiunilor impuse de reglementările în vigoare, precum și pentru realizarea unor donații. Scoaterea acestor produse se realizează astfel:a)prin darea în consumul curent, pe grupe de destinație și activități de pregătire operativă sau pentru luptă, și înlocuirea acestora cu produse noi sau proaspete și modernizate, achiziționate pe baza programelor și planurilor aprobate în acest scop;b)prin dare în consum, fără înlocuirea produselor în anul respectiv, pe baza propunerilor ordonatorului principal de credite, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, urmând a fi completate ulterior;c)prin valorificare, pe bază de licitație, selecție de oferte sau negociere directă, a bunurilor materiale care nu au putut fi împrospătate sau când păstrarea în depozitare ar duce la deprecieri ori stări periculoase de orice fel, stabilite prin analize și încercări în laboratoare și poligoane specializate, potrivit normelor care vor fi emise de ministere, în condițiile prevăzute la art. 13 din prezenta ordonanță; de asemenea, pot face obiectul valorificării tehnica, utilajele, loturile P.S.A., piesele de schimb, agregatele, ansamblurile, subansamblurile și materialele de orice fel, în starea în care se află, care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții: nu mai sunt necesare, au devenit excedentare, nu mai sunt prevăzute în înzestrarea armatei, nu se mai fabrică sau datorită uzurii fizice ori morale fac obiectul înlocuirii cu tehnică performantă. În scopul rezolvării unor nevoi ale Ministerului Apărării Naționale se pot valorifica și bunuri din existent, indiferent de starea acestora;d)prin dezmembrări, delaborări, distrugeri și demolări, în locurile special destinate acestor activități, când nu a fost posibilă sau eficientă aplicarea prevederilor lit. a)-c), cu respectarea strictă a reglementărilor în vigoare;e)prin donații către state aliate sau partenere, la solicitarea acestora, în scopul acordării sprijinului cu titlu de ajutor în situația temeinic justificată de evoluția mediului de securitate și când sunt afectate interesele României.(2)Forțele destinate apărării naționale pot face donații de produse din rezervele proprii, în starea în care se află.(3)Prin derogare de la prevederile art. 1.011 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în cazul bunurilor care fac obiectul donațiilor prevăzute la alin. (2), donația se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar bunurile se predau donatarului de către forțele destinate apărării naționale din rezervele cărora sunt scoase.(4)Bunurile se predau donatarului pe bază de procese-verbale de predare-primire încheiate între părți. Transmiterea dreptului de proprietate al bunurilor ce fac obiectul donației are loc la data semnării proceselor-verbale.(5)Produsele din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale care fac obiectul donațiilor vor fi acumulate și împrospătate ulterior, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1).(la 17-06-2022,
Articolul 9 din Capitolul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 16 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 17 iunie 2022
)
 + 
Articolul 10(1)La cererea agenților economici abilitați prin lege sa desfășoare activități de import-export cu materii prime, materiale, tehnica, alte produse și bunuri specifice cu destinație militară, cu avizul structurilor împuternicite prin reglementări interne și aprobare scrisă, pot fi scoase produse din rezervele proprii cu titlu de împrumut, pentru cel mult 6 luni, cu obligația agenților economici în cauza de a le restitui în limita termenelor aprobate, cantitativ și calitativ, fungibile, cu suportarea în totalitate a cheltuielilor aferente, inclusiv a influentelor negative determinate de diferențele valorice dintre prețurile produselor ieșite și ale celor intrate.(2)Dreptul de a da aprobări, potrivit alin. (1), revine:– ministrului de resort, în limita a cel mult 20% din nivelul existent al rezervelor proprii, dacă acestea reprezintă cel puțin 75% din nivelul aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, și cel mult 10%, dacă nivelul acestora este sub 75%, dar nu mai puțin de 50%;– Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, pentru cantitățile ce depășesc aceste limite.(3)Pentru produsele aprobate a fi scoase cu titlu de împrumut din rezervele proprii, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), se încheie contracte de împrumut între ministerele de resort ori departamentele sau structurile specializate și agenții economici beneficiari.
 + 
Capitolul IIIFinanțarea acumulării și improspatarii produselor din rezervele proprii + 
Articolul 11Finanțarea necesară acumulării de produse în rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale, conform prevederilor art. 6, se asigura în limita prevederilor bugetului de stat. + 
Articolul 12(1)Veniturile obținute din valorificarea produselor, potrivit art. 9 lit. c), se rețin integral de către ordonatorii principali de credite, ca mijloace extrabugetare, și se utilizează pentru reîntregirea și creșterea nivelurilor rezervelor proprii cu produse noi sau proaspete și modernizate, în limitele aprobate.(2)Veniturile obținute din valorificarea produselor scoase din normele de inzestrare, atipice, uzate fizic și moral, se constituie ca venituri extrabugetare pentru completarea deficiențelor la alte produse – muniții, carburanți-lubrifianți, alimente, medicamente, echipamente -, precum și pentru finanțarea casarilor la unele categorii de produse, stabilite ca fiind periculoase în depozitare, prin analize de laborator și teste specifice, în conformitate cu reglementările în vigoare.
 + 
Articolul 13În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, ministerele care au în subordine forte destinate apărării naționale vor emite norme privind constituirea și utilizarea veniturilor prevăzute la art. 12, care vor fi avizate de Ministerul Finanțelor. + 
Articolul 14(1)Prețul de pornire în activitățile de valorificare la extern a bunurilor și serviciilor prin licitație, selecție de oferte sau negociere directa va fi stabilit de către comisia de evaluare numita în acest scop prin ordin al ordonatorului principal de credite, iar la intern, de către comisia de evaluare numita prin ordin al ordonatorului de credite în a cărui administrare nemijlocită se afla acestea.(2)În situația în care prețul rezultat în urma procedurilor de valorificare la extern se situează sub prețul de pornire determinat de comisia de evaluare, valorificarea la acest preț poate avea loc numai cu aprobarea ordonatorului principal de credite.(3)Pentru produsele rămase nevalorificate în condițiile alin. (1) și (2) se va proceda, după caz, la scoatere din funcțiune, declasare și casare, conform reglementărilor în vigoare, și la valorificarea acestora ca materiale recuperabile și refolosibile.(4)Influentele negative determinate de eventualele diferențe de preț se vor suporta din fondurile bugetare alocate în anul următor pentru reîntregirea, completarea și creșterea nivelurilor rezervelor proprii.(la 05-07-2000,
Art. 14 a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 120 din 30 iunie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 5 iulie 2000.
)
 + 
Articolul 15(1)Pentru produsele din rezervele proprii, scoase cu titlu de împrumut potrivit prevederilor art. 10, agenții economici beneficiari depun o garanție în contul ministerului sau instituției publice respective, într-un cuantum de 1,5 ori valoarea contractului de împrumut, pentru asigurarea reintregirii integrale a acestora, în orice situație ulterioară.(2)Depășirea termenului de restituire integrală atrage după sine plata unor penalități de 1% din valoarea produselor, prevăzută în contractul de împrumut, pentru fiecare zi de întârziere, în primele 30 de zile, și de 1,5% pentru fiecare zi de depășire, de la 31 până la 45 de zile de la termenul scadent, după care se retine în totalitate garanția depusa.(3)În cazul respectării integrale a prevederilor din contractul de împrumut, în condițiile prezentei ordonanțe, ministerele de resort rețin numai o cota de adaos de 8-10% din garanția depusa de agentul economic beneficiar, în scopul recuperării cheltuielilor de administrare aferente, returnand totodată în contul acestuia diferența de garanție, în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii în totalitate a prevederilor contractului respectiv.(4)Sumele reținute, provenite din garanțiile pentru împrumuturi, rămân la dispoziția ministerelor de resort, urmând a fi folosite pentru reîntregirea rezervelor proprii.
 + 
Articolul 16Miniștrii care au în subordine forte destinate apărării naționale pot aproba, în calitate de ordonatori principali de credite, ca structurile subordonate autorizate, ordonatori secundari și terțiari de credite, sa desfășoare activități de vânzare-cumpărare, la intern și la extern, pentru acumularea, improspatarea și valorificarea rezervelor proprii, cu sau fără perceperea de comision, în scopul optimizarii și eficientizarii financiare a acestor activități. + 
Articolul 17(1)Forțele destinate apărării naționale pot acumula unele produse în rezervele proprii, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, din producția interna sau din import, peste nivelurile din programele anterior aprobate, în scopul exploatării unor conjuncturi de piața favorabile, dacă aceste bunuri pot fi folosite în dotarea unor structuri prevăzute în programele de perspectiva aprobate.(2)Finanțarea acumulării produselor menționate la alin. (1) se va face din creditele aprobate.
 + 
Capitolul IVSancțiuni + 
Articolul 18(1)Constituie contravenție, dacă fapta nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, diminuarea sub orice formă, fără aprobare legală, a cantității și calității produselor din rezervele proprii, inclusiv în cazul celor încredințate pentru păstrare și improspatare agenților economici sau primite cu titlu de împrumut, în condițiile prevăzute la art. 6 și 10, prin neîndeplinirea prevederilor prezentei ordonanțe.(2)Contravenția prevăzută la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 60.000.000 lei la 300.000.000 lei. Sancțiunea se aplică și persoanelor juridice.(3)Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către împuterniciții ministerelor de resort, precum și de către alte organe de control financiar anume împuternicite în acest scop.(4)Prevederile alin. (1) și (2) se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968*) privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 25 și 26.(la 01-01-1969,
Legea nr. 32/1968 a fost abrogată de alin. (2) al art. 51 din ORDONANȚA nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001.
)
(5)În cazurile prevăzute la alin. (1), agenții economici sunt obligați sa reintregeasca, în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției, cantitățile de produse din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale.
 + 
Capitolul VDispoziții finale + 
Articolul 19Prevederile prezentei ordonanțe se aplică în mod corespunzător pentru orice produse din rezervele proprii sau destinate a fi cuprinse în acestea și oricăror persoane fizice sau juridice care desfășoară astfel de activități. + 
Articolul 20(1)Organizarea, funcționarea și administrarea acumulării și improspatarii produselor din rezervele proprii se fac pe baza reglementărilor elaborate de către fiecare minister care are în subordine forte destinate apărării naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și ale prezentei ordonanțe.(2)Dislocarea sau dispunerea depozitelor pentru păstrarea produselor din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale, care urmează a se construi, se avizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Tarii și se aproba de către Guvern, care va asigura în administrarea ministerelor beneficiare și o fasie de teren, cu o lațime corespunzătoare, în jurul fiecărui astfel de obiectiv, în scopul realizării siguranței acestora și prevenirii oricărui pericol pentru populație și mediu.(3)Achiziția produselor care se acumulează, precum și a produselor care se improspateaza se face prin licitație publică, potrivit prevederilor legale. + 
Articolul 20^1Instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță naționala vor supune spre aprobare Guvernului regulamentul elaborat de fiecare dintre acestea privind valorificarea bunurilor prevăzute la art. 9 lit. c), în termen de 15 zile de la adoptarea legii de aprobare a prezentei ordonanțe.(la 31-01-2002,
Art. 20^1 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 42 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002, care modifică pct. 3 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 120 din 30 iunie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 5 iulie 2000.
)
 + 
Articolul 21Prezenta ordonanță intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul apărării
naționale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
p. Directorul Serviciului
Roman de Informații,
general de divizie Vasile Lupu
p. Directorul Serviciului
de Informații Externe,
general de divizie Alexandru Tănăsescu
Directorul Serviciului
de Protecție și Paza,
general de brigada Anghel Andreescu
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicații Speciale,
colonel inginer Mircea Anghel
Ministrul finanțelor,
Daniel Daianu
Ministrul industriei
și comerțului,
Radu Berceanu
Secretar de stat,
șef al Oficiului Central
de Stat pentru Probleme Speciale,
general de divizie (r) Nicolaie Popescu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x