Având în vedere necesitatea utilizării urgente și eficiente a fondurilor provenite din vânzarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, astfel încât și această sursă de finanțare să contribuie la creșterea economică,ținând cont de necesitatea asigurării transportului elevilor din localitățile izolate, din mediul rural, către unitățile de învățământ din centrele de comună sau către cele mai apropiate unități de învățământ din mediul urban,luând în considerare că, în multe cazuri, în mediul rural, distanța dintre localitatea de domiciliu a elevului și cea în care se află școala este destul de mare, iar unele unități de învățământ nu au mijloace de transport pentru transportul elevilor sau în cele în care există astfel de mijloace de transport acestea sunt vechi, poluante, punând în pericol integritatea fizică și psihică a elevilor, afectând și mediul înconjurător,în vederea asigurării egalității de șanse la învățătură pentru toți elevii și ținând seama de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații a căror reglementare este necesară și nu poate fi amânată,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. +
Articolul UNICDupă articolul 12^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 12^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 12^2(1)Prin excepție de la prevederile art. 12, în anul 2013, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aprobă alocarea sumei de 76.000 mii lei Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din mediul rural cu microbuze școlare 16 + 1 locuri.(2)Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se respectă procedura prevăzută la art. 15 alin. (2)-(5).(3)Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1).(4)Toate costurile legate de utilizarea acestor microbuze școlare vor fi suportate din bugetele proprii ale unităților administrativ-teritoriale.(5)Repartizarea microbuzelor către unitățile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului educației naționale.(6)Începând cu anul 2014, în vederea transportării elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în limita bugetului aprobat, pot fi achiziționate și autobuze și autocare școlare.(la 23-12-2013,
Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 343 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 20 decembrie 2013
)
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Dan Manolescu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul educației naționale,
Remus Pricopie
Ministrul delegat pentru învățământ superior,
cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,
Mihnea Cosmin Costoiu
Ministrul mediului și schimbărilor climatice,
Rovana Plumb
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de statBucurești, 4 iulie 2013.Nr. 12.