Conținutul acestui act aparține exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamț și nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. +
Articolul ILegea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 1(1)Prezenta lege are drept scop asigurarea unei concurențe loiale, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bune-credințe, în interesul celor implicați, inclusiv respectarea intereselor consumatorilor.(2)Întreprinderile au obligația să acționeze cu respectarea uzanțelor cinstite, în conformitate cu principiul general al bunei- credințe și cu prezenta lege.(3)Dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, care săvârșesc practici de concurență neloială. … 2.Articolul 1^1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 1^1În înțelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)concurență loială – situația de rivalitate de piață, în care fiecare întreprindere încearcă să obțină simultan vânzări, profit și/sau cotă de piață, oferind cea mai bună combinație practică de prețuri, calitate și servicii conexe, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bunei-credințe; … b)practici comerciale – orice comportament, respectiv acțiune, omisiune, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitatea și comercializarea, efectuată de o întreprindere, în legătură directă cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs; … c)uzanțe cinstite – ansamblu de practici sau reguli general recunoscute care se aplică în relațiile comerciale dintre întreprinderi, în scopul prevenirii încălcării drepturilor legitime ale acestora; … d)secret comercial – orice informație care, total sau parțial, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deținătorul legitim a luat măsuri rezonabile ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret; protecția secretului comercial operează atât timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ; … e)deținător legitim al unui secret comercial – orice persoană fizică sau juridică ce deține controlul legal asupra unui secret comercial; … f)întreprindere – definită conform art. 2 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată; … g)consumator – definit potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările ulterioare; … h)participanți la piață – întreprinderile și consumatorii. … i)persoană fizică – orice fost sau actual salariat/reprezentant al unei întreprinderi sau orice altă persoană care săvârșește practici de concurență neloială, precum și contravențiile prevăzute la art. 4 alin. (3).(la 25-05-2015,
Articolul 1^1 din Punctul 2. , Articolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… … 3.Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 2(1)Constituie concurență neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.(2)Sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează:a)denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul său de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele; … b)deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi; … c)orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață. … … 4.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 2^1(1)Consiliul Concurenței, în calitate de autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, asigură protecția întreprinderilor împotriva practicilor de concurență neloială în limita competențelor încredințate prin prezenta lege.(2)Protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și comparative se asigură potrivit prevederilor Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată.(3)Protejarea intereselor economice ale consumatorilor se asigură potrivit prevederilor Legii nr. 363/2007, cu modificările ulterioare.(4)Protejarea intereselor colective ale publicului în domeniul serviciilor media audiovizuale se realizează potrivit prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.(5)Protecția drepturilor de proprietate industrială în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice se asigură potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare.(6)Protecția desenelor și modelelor industriale se asigură potrivit Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, republicată.(7)Protecția brevetelor de invenții se asigură potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, cu modificările ulterioare.(8)Protecția topografiilor și produselor se asigură potrivit Legii nr. 16/1995 privind protecția topografiilor produselor semiconductoare, republicată. … 5.După articolul 3 se introduc patru noi articole, articolele 3^1 – 3^4, cu următorul cuprins: +
Articolul 3^1(1)Din oficiu sau la sesizarea persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, Consiliul Concurenței constată și, după caz, sancționează concurența neloială, în limita competențelor prevăzute de prezenta lege.(2)Consiliul Concurenței poate decide, după caz:a)încetarea practicilor de concurență neloială, pe durata soluționării sesizării; … b)interzicerea practicilor de concurență neloială; … c)aplicarea amenzilor contravenționale, dacă practica de concurență neloială constituie contravenție. … +
Articolul 3^2(1) Consiliul Concurenței va stabili prin regulament procedura de soluționare a sesizărilor cu privire la practicile de concurență neloială.(2)Autorii sesizărilor au obligația să furnizeze elemente de probă în legătură atât cu posibila practică de concurență neloială, interesul legitim, cât și cu riscul producerii unui prejudiciu. La cererea scrisă a Consiliului Concurenței, aceștia au obligația de a pune la dispoziția autorității de concurență toate informațiile și documentele solicitate. Sesizarea va fi declarată ca fiind completă la data depunerii tuturor documentelor și informațiilor solicitate.(3)Efectele unei practici de concurență neloială se determină cu luarea în considerare, dar fără a se limita la acestea, a gradului de pericol social, a împrejurărilor în care a fost săvârșită, precum și a importanței sectorului economic în care s-a produs fapta în ansamblul economiei naționale.(4)În cazul în care Consiliul Concurenței apreciază că efectele unei practici de concurență neloială sunt minore sau că sesizarea este neîntemeiată, în termen de 30 de zile de la înregistrare va comunica autorilor un răspuns motivat.(5)Termenul de soluționare a sesizărilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) este de 60 de zile de la data la care sesizarea este completă, potrivit alin. (2).(6)În cazurile prevăzute la alin. (3), în termenul prevăzut la alin. (5), Consiliul Concurenței adoptă o decizie de constatare și, după caz, de sancționare a practicilor de concurență neloială.(7)Deciziile Consiliului Concurenței prin care se constată și, după caz, se sancționează practicile de concurență neloială rămase definitive au caracter probator cu privire la săvârșirea unei practici de concurență neloială. +
Articolul 3^3(1)Deciziile adoptate de către Consiliul Concurenței potrivit art. 3^1 alin. (2) se comunică de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile de la emitere, persoanelor fizice și juridice în cauză, care au obligația de a se conforma imediat măsurilor dispuse.(2)Deciziile de constatare și, după caz, de sancționare se contestă potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, care se aplica în mod corespunzător.(3)Deciziile adoptate de către Consiliul Concurenței prin care se aplică sancțiuni contravenționale, necontestate, constituie de drept titlu executoriu.(4)Deciziile adoptate de către Consiliul Concurenței se publică pe pagina de internet a instituției, precum și într-un ziar de largă circulație, cu respectarea datelor confidențiale și a secretelor comerciale. Cheltuielile de publicitate se suportă de către contravenient. +
Articolul 3^4(1)Inspectorii de concurență pot solicita întreprinderilor, autorităților și instituțiilor publice, precum și persoanelor fizice definite la art. 1^1 lit. i) informațiile și documentele care le sunt necesare pentru soluționarea sesizărilor privind practicile de concurență neloială, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute de lege.(la 25-05-2015,
Alineatul (1) din Articolul 3^4 , Punctul 5. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
(2)Informațiile colectate potrivit prevederilor alin. (1) pot fi folosite numai în scopul aplicării legislației în domeniul concurenței.(3)În scopul soluționării sesizărilor privind practicile de concurență neloială prevăzute la art. 4, inspectorii de concurență pot efectua inspecții inopinate, numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor.(4)Inspecțiile inopinate se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1996, republicată. … 6.Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 4(1)Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, încălcarea cu vinovăție a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a) și b).(2)Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu:a)amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane juridice; … b)amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contravențiile săvârșite de persoane fizice.(la 25-05-2015,
Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Punctul 6. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… (3)Constituie contravenție, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite cu vinovăție de către persoane fizice sau juridice:(la 25-05-2015,
Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 4 , Punctul 6. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
a)furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 3^4; … b)furnizarea de informații, documente, înregistrări și evidențe într-o formă incompletă în timpul inspecțiilor desfășurate; … c)refuzul nejustificat al întreprinderilor de a se supune unei inspecții desfășurate potrivit prevederilor art. 3^4; … d)nerespectarea măsurilor impuse de către Consiliul Concurenței potrivit prevederilor art. 3^1 alin. (2) lit. a) și b). … (4)Săvârșirea de către întreprinderi, autoritățile și instituțiile publice a contravențiilor prevăzute la alin. (3) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.(5)Săvârșirea de către persoanele fizice a contravențiilor prevăzute la alin. (3) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei. … 7.După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 4^1(1)Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite în ultimii 2 ani de către persoana fizică sau juridică în cauză.(2)Prin excepție de la prevederile art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute la art. 4 alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii contravențiilor.(3)Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) revin inspectorilor de concurență, cu excepția inspectorilor de concurență debutanți.(4)Contravențiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 5-8, 28 și 29.––––Alin. (4) al art. 4^1 din Legea nr. 11/1991 de la pct. 7 al art. I a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 12 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 9 septembrie 2014.(5)Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute de prezenta lege poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, la cel puțin 2 ani, în funcție de rata inflației.(6)Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de prezenta lege se poate introduce plângere la Judecătoria Sectorului 1 București, în termen de 15 zile de la comunicare.(la 25-05-2015,
Articolul 4^1 din Punctul 7. , Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… 8.Articolul 6 se abrogă. … 8^1.Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 7(1)Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanțelor de judecată competente pentru încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale și morale suferite ca urmare a unei practici de concurență neloială, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalități în fața Consiliului Concurenței.(2)Acțiunile izvorând dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.(3)În vederea prevenirii unei pagube iminente, instanțele judecătorești competente pot dispune, în procedură de urgență, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluționarea cauzei.(4)În cazul în care instanța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurență neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura a rămas definitivă, autoritatea națională de concurență va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie să cuprindă sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurență neloială săvârșită, precum și măsurile dispuse de instanță.(5)Pe cheltuiala persoanei vinovate, instanța poate dispune publicarea hotărârii judecătorești, total sau parțial, într-un ziar de largă circulație.(6)La cererea deținătorului legitim al secretului comercial, instanța poate dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale și/sau comerciale a produselor rezultate din însușirea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdicția încetează atunci când informația protejată a devenit publică.»(la 25-05-2015,
Articolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… 9.După articolul 8 se introduc trei noi articole, articolele 8^1 – 8^3, cu următorul cuprins: +
Articolul 8^1(1)În scopul definirii și implementării politicilor publice în domeniul combaterii concurenței neloiale, se constituie Consiliul interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale, ca organism nepermanent, în următoarea componență:a)Ministerul Finanțelor Publice; … b)autoritatea națională de concurență; … c)autoritatea responsabilă de protecția drepturilor în domeniul audiovizualului; … d)autoritatea națională pentru protecția consumatorilor; … e)autoritatea responsabilă de protecția proprietății industriale; … f)autoritatea responsabilă de protecția drepturilor de autor și a drepturilor conexe. … (2)Consiliul interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale va fi coordonat de Ministerul Finanțelor Publice.(3)Consiliul Concurenței va asigura secretariatul lucrărilor Consiliului interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale, prevăzut la alin. (1). +
Articolul 8^2(1)Anual, Consiliul interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale va emite un raport asupra implementării legislației în domeniul combaterii concurenței neloiale, care va fi înaintat Guvernului prin grija Ministerului Finanțelor Publice.(2)Raportul va cuprinde o analiză cu privire la principalele aspecte în materia combaterii concurenței neloiale și propuneri privind politicile publice în domeniu. +
Articolul 8^3Modul de numire a membrilor, rolul, funcționarea și organizarea Consiliul interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice. … 10.Articolul 14 se abrogă. … +
Articolul II(1)Dispozițiile art. I pct. 5 și 6 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe.(2)Regulamentul prevăzut la art. 3^2 alin. (1) și hotărârea Guvernului prevăzută la art. 8^3 din Legea nr. 11/1991, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.(3)Orice referire din Legea nr. 11/1991, cu modificările și completările ulterioare, la noțiunea de „act de concurență neloială” sau la noțiunea de „fapt de concurență neloială” se consideră a fi făcută la noțiunea de „practică de concurență neloială”. +
Articolul IIILegea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 19, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 19(1)Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor.(la 25-05-2015,
Alineatul (1) din Articolul 19 , Punctul 1. , Articolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… 2.Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 22Funcția de președinte al Consiliului Concurenței este asimilată celei de ministru, iar funcțiile de vicepreședinte și consilier de concurență sunt asimilate celei de secretar de stat. … 3.La articolul 33, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2)În vederea utilizării raționale a resurselor pentru declanșarea și efectuarea investigațiilor, Consiliul Concurenței poate prioritiza cazurile în funcție de potențialul impact asupra concurenței efective, de interesul general al consumatorilor sau de importanța strategică a sectorului economic vizat.(la 25-05-2015,
Alineatul (2) din Punctul 3. , Articolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… 4.La articolul 41, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 41(1)În situația în care, în urma declanșării unei investigații din oficiu, se constată că aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancțiuni de către Consiliul Concurenței, acesta, prin ordin al președintelui, va închide investigația și va informa de îndată părțile implicate. … 5.La articolul 43, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Președintele Consiliului Concurenței va permite părților în cauză consultarea dosarului și obținerea, în format electronic, de copii și/sau extrase ale actelor procedurii de investigație.………………………………………………………..(4)Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată.(la 25-05-2015,
Alineatul (4) din Punctul 5. , Articolul III a fost modificat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 117 din 21 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 22 mai 2015
)
… 6.La articolul 43, alineatul (5) se abrogă. … +
Articolul IVLegea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările și completările ulterioare, și Legea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, se vor republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Președintele Consiliului Concurenței,
Bogdan Marius Chirițoiu
Ministrul economiei,
Constantin Niță
Ministrul delegat pentru
întreprinderi mici și mijlocii,
mediul de afaceri și turism,
Florin Nicolae JianuBucurești, 31 iulie 2014.Nr. 12.––-