privind reglementarea unor măsuri financiare(actualizată până la data de 22 mai 2005*)
–––––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 28 ianuarie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 22 mai 2005, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.2 din Legea nr. 602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Capitolul IReglementări ale unor operaţiuni financiare +
Secţiunea 1Reglementări privind autorizarea Ministerului Finanţelor Publice de a plăti băncilor creditoare externe dobânzile penalizatoare şi comisioanele restante din fondul de risc +
Articolul 1Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant să plătească băncilor creditoare externe din fondul de risc dobânzile de întârziere şi comisioanele provenind din creditele externe garantate de stat, conform sumelor notificate de către băncile finanţatoare externe. +
Articolul 2Creanţele provenite din sumele plătite de Ministerul Finanţelor Publice, prevăzute la art. 1, vor fi preluate spre valorificare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi vor face obiectul unor acte adiţionale la contractele de cesiune de creanţă încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru recuperarea creanţelor statului şi diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2002. +
Secţiunea a 2-aReglementări privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, precum şi ale societăţilor comerciale cu capital de stat +
Articolul 3(1) Până la data de 31 martie 2005, Guvernul va aproba bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, societăţilor comerciale subvenţionate de la bugetul de stat, precum şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, care au această prevedere în actul constitutiv, actualizate în conformitate cu actele normative aprobate după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004. … (2) Până la aceeaşi dată ordonatorii principali de credite pot deschide lunar credite bugetare pentru regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, aflate în coordonarea acestora, care beneficiază de alocaţii de la bugetul de stat, în limita a 8,33% din creditele bugetare aprobate pe anul 2005 cu această destinaţie prin Legea nr. 511/2004. … (3) Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administraţiei publice centrale implicate şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei vor aproba fondul de salarii lunar al agenţilor economici monitorizaţi potrivit art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 59/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aflaţi în coordonarea, subordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul acestora. … (4) Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi organele administraţiei publice centrale implicate vor lua măsurile necesare pentru respectarea prevederilor prezentului articol. … +
Secţiunea a 3-aReglementarea plăţii comisioanelor datorate de Ministerul Finanţelor Publice Băncii Naţionale a României pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe +
Articolul 4Plata comisioanelor datorate de Ministerul Finanţelor Publice Băncii Naţionale a României, pentru operaţiunile derulate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, se efectuează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu completările ulterioare. +
Secţiunea a 4-aReglementări privind finalizarea documentaţiilor aferente scrisorilor de garanţie de către Ministerul Finanţelor Publice +
Articolul 5Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să finalizeze după data de 1 ianuarie 2005, în condiţiile legii, documentaţiile aferente scrisorilor de garanţie în cazul acelor beneficiari, agenţi economici care rambursează împrumuturile exclusiv din surse proprii sau autorităţi ale administraţiei publice locale, pentru care au fost emise hotărâri ale Guvernului în temeiul Legii datoriei publice nr. 81/1999. +
Articolul 5^1Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice sa garanteze rambursarea împrumuturilor interne şi dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente împrumuturilor contractate de autorităţile administraţiei publice locale, necesare desfăşurării Măsurii 2.1 «Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale» a Programului SAPARD, în structura şi în limitele aprobate până la intrarea în vigoare a Legii datoriei publice nr. 313/2004, fără avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.––––-Art. 5^1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Secţiunea a 5-aReglementări privind sprijinul acordat producătorilor agricoli în vederea efectuării lucrărilor prevăzute în programele campaniilor agricole anuale +
Articolul 6Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate prevăzute în programele campaniilor agricole anuale, se acordă un sprijin financiar, reprezentând o sumă fixă pe litru de motorină. +
Articolul 7(1) În înţelesul prezentei ordonanţe, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, sunt: … a) proprietarii de terenuri agricole pe care le exploatează individual; … b) crescătorii de animale şi/sau de păsări; … c) societăţile agricole cu personalitate juridică constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi asociaţiile familiale; … d) societăţile comerciale cu profil agricol; … e) arendaşii care au încheiat contracte de arendare în condiţiile prevăzute de Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi concesionarii de terenuri agricole; … f) institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare şi învăţământ cu profil agricol, precum şi unităţile de cult. … (2) Lucrările agricole mecanizate pentru care se acordă sprijin financiar pentru achiziţionarea de motorină sunt: … a) lucrările aferente pregătirii terenurilor, înfiinţarea culturilor, întreţinerea şi recoltarea culturilor, inclusiv eliberarea terenurilor; … b) lucrările tehnologice din fermele zootehnice. … +
Articolul 8Nivelul sprijinului financiar prevăzut la art. 6 se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului. +
Articolul 9(1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, norme metodologice de aplicare. … (2) În normele metodologice prevăzute la alin. (1) se vor stabili consumurile specifice de motorină, pe lucrări agricole mecanizate, instituţiile implicate direct în aplicarea prevederilor din ordonanţă, precum şi modalităţile de acordare, verificare şi plată a sprijinului financiar pentru achiziţionarea de motorină. … +
Articolul 10Sumele aferente plăţii sprijinului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. +
Articolul 11Pentru anul 2005, sumele aferente plăţii sprijinului financiar prevăzut la art. 6 se vor asigura, în limita prevederilor bugetare aprobate prin Legea nr. 511/2004, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru sprijinirea producătorilor agricoli, în cadrul programului „Dezvoltarea durabilă a producţiei de cereale pentru boabe, leguminoase boabe, plante tehnice, cartof, legume de câmp şi în spaţii protejate, pomicultură şi viticultură”, prin diminuarea corespunzătoare a sprijinului acordat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 479/2004. +
Secţiunea a 6-aReglementări privind finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, în condiţii de transparenţă şi competitivitate +
Articolul 12(1) Prezenta secţiune reglementează finanţarea nerambursabilă din bugetul Fondului Cultural Naţional şi din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, organizate în ţară şi/sau în străinătate, în condiţii de transparenţă şi competitivitate. … (2) În înţelesul prezentei secţiuni, următorii termeni se definesc astfel: … a) program cultural – ansamblul de proiecte şi acţiuni culturale structurate organic, care se desfăşoară pe o perioadă de timp ce excedează, de regulă, durata unui exerciţiu financiar şi care urmăreşte satisfacerea unor nevoi culturale la nivel regional, naţional sau internaţional; … b) proiect cultural – ansamblul de acţiuni culturale structurate organic, care se desfăşoară pe o perioadă de timp determinata, de regula mai mica decât cea a unui program cultural, şi care urmăreşte satisfacerea unor nevoi culturale exprimate la nivel local, zonal, regional, naţional sau internaţional; … ––––-Litera b) a alin. (2) al art. 12 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.c) acţiune culturală – ansamblul de activităţi şi operaţiuni structurate organic, care urmăreşte satisfacerea unor nevoi culturale punctuale; … d) operator cultural – persoana fizica sau persoana juridică de drept public ori de drept privat, care, potrivit actelor sale constitutive, desfăşoară activităţi culturale; … ––––-Litera d) a alin. (2) al art. 12 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.e) nevoie culturală – cerinţa de produse sau servicii culturale, exprimată explicit ori implicit de persoanele fizice sau juridice cărora se adresează operatorii culturali şi care sunt beneficiarii direcţi ai acestora; … f) nevoie culturală de urgenţă – cerinţa de produse sau servicii culturale a cărei nesatisfacere poate avea drept consecinţă deteriorarea ori distrugerea unui bun cultural sau care poate prejudicia interesele imediate ale beneficiarilor direcţi ai operatorilor culturali ori poate prejudicia implementarea unui proiect cu finanţare nerambursabilă din partea Comisiei Europene, UNESCO sau a altor organisme internaţionale similare şi implementat de un operator cultural. … +
Articolul 13(1) Se înfiinţează Administraţia Fondului Cultural Naţional, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, denumită în continuare Administraţia, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat. … (2) Sediul Administraţiei se stabileşte prin hotărârea de organizare şi funcţionare emisă de Guvernul României, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe. … ––––-Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Veniturile proprii ale Administraţiei se asigură din Fondul Cultural Naţional. … (4) Excedentul rezultat din execuţia bugetului Administraţiei se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul de stat în limita sumelor primite de la acesta. … +
Articolul 14Obiectivele principale ale Administraţiei sunt:a) gestionarea Fondului Cultural Naţional; … b) finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, organizate în ţară şi/sau în străinătate; … c) susţinerea relaţiilor culturale internaţionale ale României. … ––––-Litera c) a art. 14 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Articolul 15(1) Organizarea şi funcţionarea Administraţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor secţiunii a 6-a din prezenta ordonanţă. … ––––-Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) Administraţia este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, potrivit legii. … (3) Directorul conduce întreaga activitate a Administraţiei, pe care o reprezintă în raporturile cu persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate. … (4) În exercitarea atribuţiilor sale directorul emite decizii. … +
Articolul 16(1) Directorul Administraţiei este ajutat de un consiliu, format din 11 membri cu drept de vot, constituit astfel: … a) un membru – Ministerul Culturii şi Cultelor; … b) un membru – Ministerul Finanţelor Publice; … c) un membru – Institutul Cultural Roman; … d) un membru – Consiliul Minorităţilor Naţionale; … e) 7 membri – numiţi de ministrul culturii şi cultelor pe baza propunerilor formulate de operatorii culturali, astfel încât să se asigure o reprezentare proporţională a tuturor domeniilor culturii. … (2) Consiliul Administraţiei are următoarele atribuţii principale: … a) stabileşte strategia şi priorităţile de finanţare ale Fondului Cultural Naţional; … b) desemnează membrii comisiilor de evaluare şi selecţie a ofertelor. … (3) În exercitarea atribuţiilor sale, consiliul Administraţiei se consulta periodic cu operatorii culturali. … (4) Membrii consiliului Administraţiei vor fi numiţi pe o perioadă de 2 ani, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … (5) Directorul Administraţiei participa la lucrările consiliului, fără drept de vot. … ––––-Art. 16 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Articolul 17(1) Veniturile proprii ale Fondului Cultural Naţional provin din următoarele surse: … a) o cota de 5% din încasările realizate de agenţii economici din vânzarea reproducerilor, copiilor sau mulajelor realizate, în condiţiile legii, după bunuri culturale mobile aflate în proprietate publică ori după monumente sau componente ale monumentelor istorice aflate în proprietate publică; … ––––-Litera a) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.b) o cotă de 5% din încasările realizate de agenţii economici din vânzarea, prin licitaţie publică, a bunurilor culturale mobile; … c) o cotă de 2% din încasările realizate de agenţiile imobiliare din vânzarea imobilelor monumente istorice; … d) o cota de 40% din încasările realizate de agenţii economici din comercializarea publicaţiilor interzise spre vânzare minorilor; … ––––-Litera d) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.d^1) o cota de 20% din încasările obţinute din vânzarea sau închirierea fonogramelor sau videogramelor a căror vizionare nu este recomandată minorilor, potrivit legii;––––-Litera d^1) a alin. (1) al art. 17 a fost introdusă de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.e) o cotă de 3% din încasările realizate de agenţii economici din vânzarea calendarelor sau cărţilor poştale ilustrate, afişelor, posterelor, imaginilor autocolante sau a tipăriturilor mixte, altele decât cele prevăzute la lit. a); … f) o cotă de 2% din încasările realizate de agenţii economici care comercializează bunuri culturale provenite din import; … g) o cotă de 2% din încasările realizate de agenţii economici din vânzarea produselor de artă populară; … h) o cota de 2% din veniturile realizate de agenţii economici care îşi desfăşoară integral activitatea respectiva în incinta sau pe domeniul public aflat în spaţiul de protecţie al monumentelor istorice proprietate publică; … ––––-Litera h) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.i) o cotă de 1% din încasările realizate de agenţii economici din organizarea de distracţii de tip luna-parc; … j) o cotă de 1% din veniturile realizate de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul impresariatului artistic; … k) o cota de 10% din încasările realizate prin furnizarea serviciilor vocale cu conţinut erotic de către agenţii economici din sistemul de telefonie care oferă servicii cu valoare adăugată; … ––––-Litera k) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.l) cota prevăzută la art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 624/2001; … m) o cotă de 10% din valoarea marcajelor distinctive aplicate videogramelor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 213/2002; … n) o cotă de 3% din devizul general al investiţiilor autorizate să se realizeze de către agenţii economici pentru construcţiile amplasate în spaţiile de protecţie ale monumentelor istorice proprietate publică; … o) fonduri obţinute în cadrul colaborării internaţionale; … p) donaţii, legate sau alte liberalităţi; … r) sponsorizări; … s) dobânda aferentă disponibilităţilor aflate în bugetul Fondului Cultural Naţional; … ş) alte venituri dobândite în condiţiile legii. … (2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. a)-k) se aplică asupra încasărilor totale realizate din activităţile respective, din care s-a dedus T.V.A. aferentă, şi se adauga la sumele care fac obiectul bazei de calcul. … ––––-Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Veniturile prevăzute la alin. (1) vor fi gestionate potrivit legii şi vor fi folosite pentru finanţarea nerambursabilă a programelor, proiectelor culturale şi acţiunilor culturale, în conformitate cu dispoziţiile prezentei secţiuni. … +
Articolul 18(1) Sumele reprezentând cotele instituite prin prezenta secţiune se calculează lunar de către plătitori şi se varsă de către aceştia în bugetul Fondului Cultural Naţional, până la data de 15 a lunii următoare. … (2) Sumele reprezentând cota prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. k) se reţin şi se vărsa de către operatorii reţelelor de comunicaţii electronice prin intermediul cărora au fost furnizate serviciile respective, sumele reprezentând cota prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. l) se calculează şi se vărsa de către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, iar sumele reprezentând cota prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. m) se calculează şi se vărsa de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, până la data de 15 a lunii următoare celei în care acestea s-au încasat de la beneficiar. … ––––-Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Modul de stabilire, vărsare şi gestionare a sumelor aferente cotelor menţionate la art. 17 alin. (1) se reglementează prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. … +
Articolul 19(1) Neachitarea cotelor la termenul prevăzut la art. 18 alin. (1) atrage perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative privind taxele şi impozitele datorate la bugetul de stat. … (2) Dobânzile şi penalităţile de întârziere prevăzute la alin. (1) se fac venituri la Fondul Cultural Naţional. … +
Articolul 20(1) Neachitarea sumelor aferente cotelor timp de două luni de la termenul prevăzut la art. 18 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000.000 la 30.000.000 lei. … (2) Calcularea necorespunzătoare a sumelor aferente cotelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei. … (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. … +
Articolul 21(1) Utilizarea sumelor colectate la bugetul Fondului Cultural Naţional se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. … (2) Controlul respectării obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul Cultural Naţional, în condiţiile şi la termenele stabilite în prezenta secţiune, precum şi constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 20 se efectuează de către reprezentanţii organelor cu atribuţii în domeniul controlului fiscal, precum şi de împuterniciţi ai Administraţiei şi/sau ai serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz. … (3) Acţiunile de control vor viza, în principal, următoarele obiective: … a) determinarea corectă a valorii contribuţiei la constituirea Fondului Cultural Naţional; … b) virarea integrală şi la termen a sumei datorate; … c) stabilirea eventualelor diferenţe între sumele vărsate şi cele datorate, conform prevederilor legale. … (4) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului Fondului Cultural Naţional se reportează în anul următor. … +
Articolul 22(1) Finanţările nerambursabile se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale operatorilor culturali, altele decât cele primite potrivit prezentei secţiuni. … ––––-Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) Instituţiile publice pot beneficia de finanţare nerambursabilă, în condiţiile prezentei secţiuni, pentru programele, proiectele ori acţiunile culturale, altele decât cele stabilite ca obligaţii sau programe minimale anuale. … (3) Finanţarea programelor, proiectelor sau acţiunilor culturale se face în conformitate cu prevederile prezentei secţiuni şi cu normele metodologice emise în aplicarea acesteia. … +
Articolul 23(1) Ministerul Culturii şi Cultelor încredinţează Administraţiei, pe bază de contract, utilizarea sumelor prevăzute în bugetul ministerului pentru finanţarea de programe, proiecte şi acţiuni culturale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), precum şi a sumelor destinate finanţării editării de carte, reviste şi alte publicaţii prin comanda de stat. … ––––-Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) Programele de importanţă naţională şi internaţională iniţiate şi/sau susţinute de Ministerul Culturii şi Cultelor, precum standurile şi/sau pavilioanele României la târguri internaţionale de carte şi expoziţii internaţionale, manifestări complexe comemorative pentru personalităţi ale istoriei şi culturii, festivaluri internaţionale, se finanţează din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. … +
Articolul 24(1) Acordarea de finanţări nerambursabile în conformitate cu prevederile prezentei secţiuni se face pe bază de selecţie de oferte, care se organizează de minimum două ori în cadrul unui exerciţiu financiar şi sunt anunţate pe site-ul finanţatorului şi/sau în presa scrisă şi audiovizuală, după caz. … (2) Evaluarea şi selecţia ofertelor se realizează de către comisii formate dintr-un număr impar de experţi independenţi, constituite prin grija finanţatorului. … (3) Organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, precum şi cea de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei secţiuni. … +
Articolul 25(1) Finanţările nerambursabile destinate satisfacerii unor nevoi culturale de urgenta se acordă prin atribuire directa de către directorul Administraţiei, conform criteriilor stabilite prin normele metodologice. … ––––-Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) În scopul asigurării sumelor necesare finanţărilor nerambursabile destinate unor nevoi culturale de urgenţă, Administraţia va constitui un fond de rezervă de până la 8% din bugetul său, dar nu mai puţin de 2%. … +
Articolul 26(1) Finanţarea nerambursabilă a programelor culturale se aprobă pentru întreaga perioadă de derulare a programului şi se asigură anual, potrivit contractului de finanţare. … (2) Finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale se aproba pentru întreaga perioadă de derulare a acestora şi poate sprijini una sau mai multe componente ale acestora. … ––––-Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Finanţarea nerambursabilă a acţiunilor culturale se poate aproba numai pentru nevoi culturale temeinic justificate prin solicitarea de finanţare. … +
Articolul 27Finanţările nerambursabile se aprobă ţinându-se seama de următoarele criterii generale:a) solicitarea de finanţare nerambursabilă urmăreşte satisfacerea unei nevoi culturale; … b) anvergura internaţională, naţională, regională sau locală a programului, proiectului sau a acţiunii culturale; … c) numărul, diversitatea şi distribuţia geografică a beneficiarilor direcţi ale căror nevoi culturale urmează a fi satisfăcute; … d) existenta unor surse de finanţare proprii sau atrase ale operatorilor culturali; … ––––-Litera d) a art. 27 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.e) numărul, diversitatea şi caracterul multicultural al rezultatelor programelor, proiectelor sau acţiunilor culturale finanţate; … f) alte criterii stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei secţiuni. … +
Articolul 28(1) Finanţările nerambursabile se acordă pe bază de contracte civile încheiate cu operatorii culturali, beneficiari ai finantarilor, în condiţiile legii. … ––––-Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) Clauzele minimale ale contractului prevăzut la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei secţiuni. … +
Articolul 29(1) Finanţările nerambursabile se acordă în transe, conform contractelor civile încheiate, prima transa reprezentând avansul care nu poate depăşi 30% din totalul finanţării aprobate. Tranşele de finanţare ulterioare avansului se acordă în baza documentelor justificative privind transa anterioară, prezentate de beneficiarul finanţării nerambursabile. … ––––-Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(2) În cazul în care din finanţările nerambursabile acordate urmează a se satisface drepturile băneşti ale titularilor de drepturi de autor sau drepturi conexe, aceasta se face prin încheierea de contracte negociate în condiţiile Legii nr. 8/1996 … privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, titularii de drepturi putând beneficia de avansuri băneşti de cel mult 50% din valoarea negociata a contractelor încheiate.––––-Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Ultima tranşă a finanţării este de cel puţin 15% şi se acordă numai după încheierea activităţii şi prezentarea documentelor justificative şi a raportului de evaluare a programului, proiectului sau acţiunii culturale. … +
Articolul 30(1) Sumele atribuite sub forma finanţărilor nerambursabile vor fi folosite de către beneficiari numai pentru acoperirea cheltuielilor aferente desfăşurării programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, pentru care au fost acordate. … (2) Din finanţările nerambursabile acordate potrivit prezentei secţiuni se pot acoperi cheltuieli de natura cheltuielilor de cazare, transport şi masa ale participanţilor, cheltuieli functionale aferente programului, proiectului sau acţiunii culturale, precum şi alte cheltuieli specifice acestor manifestări, cum ar fi: realizarea de studii şi cercetări, organizarea de intalniri preliminarii, seminarii, conferinţe, ateliere de lucru etc., stagii de formare, achiziţionare de dotări necesare derulării programului, proiectului sau acţiunii culturale, închirieri de spaţii şi aparatura, acţiuni promotionale şi de publicitate, tiparituri, remuneraţii, onorarii, salarii, acordare de premii, burse, granturi individuale şi altele asemenea. … ––––-Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(3) Finanţările nerambursabile acordate nu pot fi folosite pentru cheltuieli salariale ale instituţiilor publice, pentru acoperirea unor debite ale beneficiarilor de finanţare ori pentru efectuarea de plati care nu sunt aferente realizării programului, proiectului sau acţiunii culturale, către instituţii publice şi regii autonome, companii naţionale ori societăţi comerciale care au ca asociat sau ca acţionar statul, o autoritate a administraţiei publice ori o instituţie publică. … ––––-Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005.(4) Finanţările nerambursabile nu pot fi utilizate pentru obţinerea de profit. … (5) Nivelul cheltuielilor prevăzute la alin. (2), precum şi decontarea acestora se realizează în conformitate cu prevederile de drept comun în materie, cu respectarea clauzelor cuprinse în contractele încheiate de beneficiarul finanţării nerambursabile în realizarea programului, proiectului sau acţiunii culturale. … +
Articolul 31(1) Modul de utilizare a sumelor acordate sub forma finanţărilor nerambursabile este supus controlului reprezentanţilor finanţatorului, precum şi organelor cu atribuţii în domeniul controlului fiscal. … (2) Nerespectarea de către beneficiari a obligaţiilor asumate prin contractele de acordare a finanţărilor nerambursabile se sancţionează cu obligarea acestora la restituirea sumelor primite, la care se adaugă dobânda calculată la sumele deja acordate, în conformitate cu prevederile contractuale. … +
Articolul 32(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei secţiuni gestionarea contului "Disponibil din Fondul Cultural Naţional" deschis la Trezoreria Statului a Municipiului Bucureşti se transferă de la Ministerul Culturii şi Cultelor la instituţia publică Administraţia Fondului Cultural Naţional. … (2) Contractele de finanţare nerambursabilă încheiate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2001, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 13 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, se finalizează aşa cum au fost încheiate. … +
Articolul 33Normele metodologice emise în aplicarea prezentei secţiuni se elaborează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentei secţiuni şi sunt aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.––––-Art. 33 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Articolul 34Dispoziţiile prezentei secţiuni nu sunt aplicabile programelor de dezvoltare sectorială în domeniul culturii. +
Articolul 35Finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale de la bugetul de stat de către alţi ordonatori principali de credite, precum şi de la bugetele locale se realizează în condiţiile dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001. +
Articolul 36Prevederile prezentei secţiuni intră în vigoare la data de 1 iunie 2005.––––-Art. 36 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Capitolul IIModificarea, completarea şi abrogarea dispoziţiilor unor acte normative din domeniul financiar +
Secţiunea 1Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului +
Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 14 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3 se introduc două alineate noi, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:"(6) Pentru toate operaţiunile derulate prin contul curent general al Trezoreriei Statului, precum şi prin conturile de valută deschise în evidenţele Băncii Naţionale a României, pe numele Ministerului Finanţelor Publice, se plătesc comisioane din bugetul Trezoreriei Statului în conformitate cu prevederile art. 21 şi 28 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.(7) Prin derogare de la alin. (5), precum şi de la art. 24 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, plata comisioanelor se efectuează prin debitarea directă de către Banca Naţională a României a contului curent general al Trezoreriei Statului.” … 2. La articolul 7, litera a) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:"a) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanţarea sau refinanţarea datoriei publice, cu condiţia asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii;".3. La articolul 8, litera b) va avea următorul cuprins:"b) atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituţii financiare, la nivelul cel mai avantajos al ratei dobânzii pentru trezorerie, stabilit în condiţiile cererii şi ofertei pieţei monetare;"––––-Lit. b) a art. 8 [din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002] de la pct. 3 al art. I al Secţiunii 1 din cadrul Cap. II a fost modificată de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. +
Secţiunea a 2-aModificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal +
Articolul IIOrdonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4(1) În cazierul fiscal se înscriu date privind sancţiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art. 2, rămase definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale." … 2. Articolul 5 se abrogă.3. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Pentru eliberarea cazierului fiscal necesar înregistrării în registrul comerţului a persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, potrivit procedurii speciale în domeniu, se percepe o taxă de 50.000 lei." +
Secţiunea a 3-aModificarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural +
Articolul IIIPe data intrării în vigoare a secţiunii a 6-a din cadrul cap. I al prezentei ordonanţe, alineatul (3) al articolului 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Instituţiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) pot realiza programe, proiecte şi acţiuni culturale, altele decât cele stabilite ca obligaţii ori programe minimale." +
Secţiunea a 4-aAbrogări +
Articolul IVPe data intrării în vigoare a secţiunii a 6-a din cadrul cap. I al prezentei ordonanţe, se abrogă următoarele acte normative:a) Ordonanţa Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2001, cu modificările ulterioare; … b) art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 624/2001. … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Ionel PopescuMinistrul agriculturii, pădurilorşi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul culturii şi cultelor,Monica Octavia MuscăBucureşti, 21 ianuarie 2005.Nr. 10.––