pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetăţenilor români în străinătate
Având în vedere finalizarea de către România a tuturor formalităţilor preliminare necesare în vederea transpunerii integrale în legislaţia naţionala a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrii familiilor acestora, prin notificarea statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aspectul şi conţinutul documentelor care atesta identitatea eliberate cetăţenilor români şi transmiterea, cu titlu de specimen, acestor documente către autorităţile fiecăruia dintre aceste state,având în vedere necesitatea stabilirii cadrului juridic pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, în contextul obligaţiei de transpunere a prevederilor Directivei 2004/38/CE ,ţinând seama de faptul ca aceste reglementări trebuie să devină efective la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi de perioada scurta de timp rămasă până la 1 ianuarie 2007,întrucât toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul ILegea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:1. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:"Art. 6^1. – (1) Pentru scopurile prezentei legi, cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.(2) Regimul juridic al cărţii de identitate este cel prevăzut de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care prezenta lege dispune altfel.” … 2. Alineatul 5 al articolului 28 va avea următorul cuprins:"(5) Cetăţeanul român împotriva căruia s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate poate călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură numai în situaţii excepţionale, determinate de motive obiective care necesita prezenta acestuia în statul respectiv, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."3. Alineatul (1) al articolului 30 va avea următorul cuprins:"Art. 30. – (1) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizica majoră, în următoarele cazuri:a) minorului care este înscris în documentele de călătorie ale ambilor părinţi sau, după caz, este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate însoţit de aceştia i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia; … b) minorului care este înscris în pasaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui pasaport individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte; … c) minorului care este înscris în pasaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui pasaport individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului ca minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă; … d) minorului care este titular al unui pasaport individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte însoţit de o altă persoană fizica majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana insotitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sau legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale insotitorului respectiv." … 4. Articolul 43 va avea următorul cuprins:"Art. 43. – Pe durata suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, cetăţeanului român i se poate refuza temporar eliberarea documentelor de călătorie prevăzute la art. 6 alin. (1) de către autoritatea competentă sa elibereze aceste documente, iar dacă i-au fost eliberate, îi pot fi retrase de către autorităţile competente sa pună în executare măsura."5. La articolul 46, litera n) va avea următorul cuprins:"n) pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentelor de călătorie prevăzute la art. 6 alin. (1), în mod repetat, într-un interval de 3 ani." +
Articolul IIInspectoratul General al Poliţiei de Frontiera va dispune măsurile necesare pentru afişarea în punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional, precum şi pe pagina proprie de internet a listei statelor membre ale Uniunii Europene care permit intrarea pe teritoriile lor pe baza cărţii de identitate. +
Articolul IIIPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul administraţieişi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statp. Ministrul afacerilor externe,Anton Niculescu,secretar de statp. Ministrul integrării europene,Adrian Ciocanea,secretar de statBucureşti, 29 noiembrie 2006.Nr. 96.––