Având în vedere că activitatea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, de la înființarea sa și până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României,în condițiile în care, încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare, instituția a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunțării veniturilor proprii ca sursă de finanțare, încă de la început activitatea instituției a fost finanțată de la bugetul de stat aproape în totalitate,ținând cont că, prin activitatea sa, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziții publice finanțate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduită adecvată statutului de instituție publică pe care îl deține în relația cu cetățenii,în raport cu obiectul de activitate enunțat în cuprinsul legii de funcționare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 se poate constata, în mod obiectiv, faptul că acesta nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituției. În fapt, evenimentele organizate de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 au vizat propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în „Dosarul Revoluției“.Astfel, întreaga activitate a Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 a fost marcată de controverse determinate de dorința conducătorilor instituției de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din decembrie 1989, contestată sistematic de organizații ale revoluționarilor. Or, contrar rațiunii de funcționare a unei instituții publice, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluției Române din 1989 revine în actualitate.În raport cu modul de organizare și funcționare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, constatăm faptul că acesta beneficiază de un regim juridic atipic în structura instituțională a statului român, în condițiile în care specificul acestuia este mai degrabă al unei fundații decât al unei instituții publice. În acest sens evidențiem atribuirea, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, a statutului de „instituție publică de specialitate, autonomă“, fără a fi definită sau indicată rațiunea unei astfel de reglementări extraordinare.Totodată, constatăm că din Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, lipsesc reglementările referitoare la mandatul conducerii instituției și posibilitatea/imposibilitatea reînnoirii acestuia, condiții de integritate în exercitarea mandatului, revocarea membrilor forurilor de conducere, condițiile în care se iau decizii prin vot sau prezentarea rapoartelor de activitate Senatului României, din bugetul căruia este asigurată finanțarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.Având în vedere situația prezentată, respectiv necesitatea de a elimina gravele disfuncționalități în modul de funcționare a instituțiilor publice, de a evita incidente sociale și de a opri urgent cheltuirea de fonduri publice care nu servesc interesul public, ci prejudiciază buna funcționare a societății,având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul 1Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, înființat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, se desființează. +
Articolul 2(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului, se va stabili destinația patrimoniului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.(2)Obligațiile privind raportările financiare la finele anului 2019 pentru Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 se preiau de către Senatul României. +
Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 14 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,
Puiu Nicolae Fesan,
secretar de stat
Ministrul muncii și protecției sociale,
Victoria Violeta Alexandru
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin CîțuBucurești, 30 decembrie 2019.Nr. 91.