pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare până la data de 31 decembrie 2007 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României**)(actualizată la data de 29 august 2003*)
–––-──────────**) Titlul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 60 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003.──────────În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1In structurile Ministerului Apărării Naţionale, supuse procesului de reorganizare, pentru unele funcţii de maiştri militari şi subofiţeri se pot utiliza, pe lângă prevederile cuprinse în anexa nr. 1 lit. A la Legea nr. 138/1999privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publica şi siguranţa naţionala, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi următoarele funcţii, niveluri de studii şi coeficienţi de ierarhizare:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Nivelul Coeficient decrt. Funcţia Gradul militar studiilor ierarhizare ──────────────────── Tip (nivel) ──────────────────── I II III────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Funcţii Maistru militar corespunzătoare principal/ S 3,20 3,15 3,10 gradului de maistru plutonier adjutant militar principal şi principal plutonier adjutant principal 2. Funcţii Maistru militar S 2,90 2,85 2,80 corespunzătoare clasa I/ gradului de maistru plutonier adjutant militar clasa I si plutonier adjutant 3. Funcţii Maistru militar corespunzătoare clasa a II-a/ S 2,70 2,65 2,60 gradului de maistru plutonier major militar clasa a II-a şi plutonier major 4. Funcţii Maistru militar M sau 1,50 – -" corespunzătoare clasa a V-a/ învăţământ gradului de maistru sergent profesional militar clasa a V-a şi sergent──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–––-Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 60 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003. + Articolul 2(1) Cadrelor militare în activitate numite în funcţii prevăzute cu coeficienţi de ierarhizare inferiori ca urmare a reorganizării structurilor Ministerului Apărării Naţionale li se menţin coeficienţii de ierarhizare corespunzători funcţiilor din care au provenit la momentul primei diminuări a prevederilor din statul de organizare, indiferent de numirile succesive în funcţii. … (2) Coeficientul de ierarhizare menţinut în condiţiile alin. (1) se acorda pana la data numirii cadrelor militare în activitate într-o funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare cel puţin egal cu cel avut la momentul primei diminuări a funcţiei. … –––-Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 60 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003. + Articolul 2^1(1) Cadrele militare în activitate numite după data de 1 iunie 2001 în funcţii cu coeficient de ierarhizare mai mare decât cel avut şi cărora li s-a diminuat temporar funcţia corespunzător gradului deţinut beneficiază de coeficientul de ierarhizare iniţial al soldei de funcţie prevăzut în statul de organizare. … (2) Cadrele militare pot fi numite în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade mai mari decât cele pe care le deţin, prin diminuarea temporară a funcţiilor corespunzător gradelor deţinute, şi beneficiază de coeficientul de ierarhizare iniţial al soldei de funcţie prevăzut în statul de organizare. … (3) Coeficientul de ierarhizare menţinut în condiţiile alin. (1) şi (2) se acorda pana la data numirii cadrelor militare în activitate într-o funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare cel puţin egal cu cel avut la momentul primei diminuări a funcţiei. … –––-Art. 2^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 60 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003. + Articolul 3Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 138/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea nu contravin. + Articolul 4Solda de funcţie corespunzătoare coeficienţilor de ierarhizare stabiliţi în condiţiile art. 2 şi 2^1 se ia în calcul la stabilirea drepturilor salariale şi sociale, acordate potrivit legii.–––-Art. 4 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 60 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul apărăriinaţionale,Gheorghe Matache,secretar de statMinistrul munciişi solidarităţii sociale,Marian SârbuMinistrul finanţelorpublice,Mihai Nicolae Tănăsescu––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.