privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime(actualizată până la data de 18 aprilie 2013*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 18 aprilie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere faptul că unul dintre elementele politicii Uniunii Europene de transport maritim constă în îmbunătăţirea calităţii transportului maritim comercial printr-o mai mare responsabilizare a tuturor proprietarilor de nave,luând în considerare faptul că, în ciuda celor mai susţinute eforturi ale Organizaţiei Maritime Internaţionale, proprietarii de nave continuă să nu deţină asigurări care să acopere creanţele maritime care fac obiectul limitării prevăzute în Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime (LLMC 1976),ţinând seama de faptul că instituirea obligativităţii de a avea o asigurare permite asigurarea unei mai bune protecţii a victimelor, contribuie, de asemenea, la eliminarea navelor care nu corespund standardelor şi permite restabilirea concurenţei dintre operatori, elemente ce vizează interesul public şi a căror reglementare nu poate fi amânată,întrucât absenţa transpunerii Directivei 2009/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime, cu celeritate, (termenul de 1 ianuarie 2012 pentru transpunerea directivei, prevăzut în textul acesteia, fiind depăşit), prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o acţiune în constatarea încălcării obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatelor, prevăzută de art. 258 şi 260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi la aplicarea de sancţiuni financiare substanţiale, cu consecinţe grave asupra bugetului de stat,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie stabilirea în sarcina proprietarilor anumitor categorii de nave a obligaţiei de a încheia contracte de asigurare în ceea ce priveşte creanţele maritime. +
Articolul 2(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică navelor maritime cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 300. … ––––Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică navelor militare, navelor militare auxiliare sau altor nave deţinute de un stat sau exploatate de către acesta şi utilizate pentru un serviciu public necomercial. … (3) Aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate aduce atingere regimurilor juridice instituite prin următoarele instrumente: … ––––Partea introd. a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.a) Convenţia internaţională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992 (CLC, 1992), prevăzută în anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2000 pentru aderarea României la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, aprobată prin Legea nr. 158/2000; … b) Convenţia internaţională din 1996 privind răspunderea şi despăgubirea pentru pagubele produse în legătură cu transportul pe mare al substanţelor nocive şi potenţial periculoase (Convenţia HNS 1996); … c) Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, la care România a aderat prin Legea nr. 108/2009; … d) Convenţia internaţională de la Nairobi din 2007 privind scoaterea epavelor (Convenţia WRC 2007); … e) Regulamentul (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, pag. 24-46. … +
Articolul 3În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) proprietarul navei – proprietarul înregistrat al unei nave maritime sau orice altă persoană, cum ar fi navlositorul navei nude, care răspunde de operarea navei; … ––––Lit. a) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.b) asigurarea – asigurarea cu sau fără franşiză care cuprinde o asigurare de despăgubire sau altă formă efectivă de asigurare, o asigurare individuală ori o garanţie financiară care oferă condiţii similare de acoperire; … ––––Lit. b) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.c) Convenţia din 1996 – textul consolidat al Convenţiei privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, adoptată în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale la Londra la 19 noiembrie 1976, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 1996, la care România a aderat prin Legea nr. 284/2006. … ––––Lit. c) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Capitolul IIAsigurarea pentru creanţe maritime +
Articolul 4Proprietarii navelor maritime care arborează pavilionul român sunt obligaţi să deţină o asigurare care să acopere răspunderea navelor respective.––––Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 5(1) Proprietarii navelor maritime care arborează pavilionul unui alt stat sunt obligaţi să deţină o asigurare care să acopere răspunderea navelor respective, în momentul în care acestea intră într-un port românesc. … (2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) se aplică, în conformitate cu normele dreptului internaţional, şi proprietarilor navelor maritime care operează în marea teritorială a României, fără a intră în vreun port românesc. … ––––-Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 6Asigurarea prevăzută la art. 4 sau 5, după caz, acoperă creanţele maritime care fac obiectul limitării prevăzute în Convenţia din 1996. Suma asigurată pentru fiecare navă pentru fiecare incident este egală cu valoarea maximă relevantă aplicabilă pentru limitarea răspunderii, astfel cum prevede Convenţia din 1996.––––Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Capitolul IIICertificatele de asigurare +
Articolul 7Existenţa asigurării prevăzute la art. 4 sau 5 se dovedeşte prin unul sau mai multe certificate eliberate de furnizorul acesteia, ale căror originale se păstrează la bordul navei maritime respective.––––Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 8(1) Certificatele eliberate de furnizorul asigurării cuprind cel puţin următoarele informaţii: … a) numele navei, numărul IMO de identificare a navei şi portul de înmatriculare; … b) numele şi sediul principal al proprietarului navei; … c) tipul şi durata asigurării; … d) numele şi sediul principal al furnizorului asigurării şi, dacă este cazul, sediul la care a fost încheiată asigurarea. … (2) În cazul în care limba folosită în certificate nu este engleza, franceza sau spaniola, textul include o traducere în una dintre aceste limbi. … +
Capitolul IVInspecţiile la nave, expulzarea din porturi şi refuzarea accesului în porturi +
Articolul 9Orice inspecţie a unei nave maritime, care face escală într-un port românesc sau care operează în marea teritorială a României fără a intră în vreun port românesc, efectuată în conformitate cu dispoziţiile Directivei 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 811/2010 privind controlul statului portului, cuprinde şi verificarea existenţei la bordul navei maritime a certificatelor prevăzute la art. 7, precum şi a valabilităţii acestora.––––Art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 10(1) În cazul în care certificatele prevăzute la art. 7 nu se află la bordul navei sau nu mai sunt valabile şi fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 811/2010, ce prevăd reţinerea navelor în cazul constatării deficienţelor care prezintă un pericol clar pentru siguranţa navigaţiei, sănătate sau mediu, Autoritatea Navală Română este autorizată să procedeze la expulzarea navei respective. … (2) Înainte de a proceda la expulzarea navei maritime pentru motivele prevăzute la alin. (1), Autoritatea Navală Română acordă proprietarului navei respective un termen de 72 de ore lucrătoare pentru remedierea situaţiei, începând din momentul primirii de către comandantul navei a raportului de inspecţie. În cazul în care, în momentul expirării acestui termen sau la plecarea navei maritime, dacă aceasta are loc înainte de expirarea termenului, proprietarul navei nu prezintă certificatele de asigurare cerute, în original, Autoritatea Navală Română ia decizia de expulzare a navei. … ––––Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.(3) Expulzarea navei se face în baza deciziei de expulzare emise de directorul general al Autorităţii Navale Române. Modelul deciziei de expulzare a navei este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. … (4) Decizia de expulzare a navei se comunică imediat de către Autoritatea Navală Română, împreună cu raportul de inspecţie, după cum urmează: … a) statului de pavilion al navei respective; … b) Ministerului Transporturilor, pentru notificarea Comisiei Europene; … ––––Lit. b) a alin. (4) al art. 10 a fost modificată de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.c) tuturor celorlalte state membre ale Spaţiului Economic European. … (5) Decizia de expulzare a navei maritime este aplicabilă din momentul emiterii ei şi se execută, de regulă, imediat după luarea la cunoştinţă de către comandantul navei respective. În cazul în care deficienţele constatate la navă în timpul controlului acesteia de către statul portului – în cadrul inspecţiei PSC – prezintă un pericol clar pentru siguranţa navigaţiei, sănătate sau mediu, Autoritatea Navală Română poate amâna executarea deciziei de expulzare până când stabileşte că nava poate naviga fără riscuri majore pentru siguranţa şi sănătatea pasagerilor şi a echipajului, pentru siguranţa altor nave şi pentru mediul marin. … ––––Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 11(1) Navelor maritime, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, pentru care Autoritatea Navală Română a emis decizii de expulzare sau pentru care a primit notificări din partea autorităţilor competente ale altor state membre ale Spaţiului Economic European privind emiterea unor decizii de expulzare li se refuză accesul în orice port şi operarea în orice loc din marea teritorială a României. … ––––Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.(2) Refuzul accesului este aplicabil din momentul în care nava a părăsit portul românesc ori un loc de operare din marea teritorială a României sau, după caz, din momentul în care Autoritatea Navală Română a primit notificarea din partea autorităţii competente a unui stat membru al Spaţiului Economic European privind emiterea deciziei de expulzare. … (3) Refuzul accesului se menţine până la data primirii de către Autoritatea Navală Română a notificării din partea proprietarului navei privind obţinerea certificatelor de asigurare cerute în conformitate cu dispoziţiile art. 7. … +
Capitolul VSancţiuni +
Articolul 12(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei lipsa de la bordul navelor care arborează pavilionul român a certificatelor de asigurare valabile, prevăzute la art. 7. … (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se efectuează de către Autoritatea Navală Română prin: … a) personalul cu drept de control din cadrul căpităniilor portuare; … b) inspectorii din cadrul serviciului însărcinat cu controlul statului pavilionului. … (3) Sancţiunea contravenţională se aplică comandantului navei maritime, care este reprezentantul legal al proprietarului navei. … –––-Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.(4) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. … (5) Cuantumul amenzilor contravenţionale, prevăzute la alin. (1), poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului. … –––-Alin. (5) al art. 12 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Capitolul VIDispoziţii finale +
Articolul 13Autoritatea Navală Română ţine evidenţa sancţiunilor contravenţionale aplicate navelor maritime care arborează pavilionul român, precum şi a deciziilor de expulzare a navelor maritime emise sau despre care a fost notificată de autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene.––––Art. 13 a fost modificat de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013. +
Articolul 14Ministerul Transporturilor va comunică Comisiei Europene textul prezentei ordonanţe de urgenţă.––––Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. unic din LEGEA nr. 97 din 12 aprilie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 15 aprilie 2013.*Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2009/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, pag. 128-131.PRIM-MINISTRUMIHAI-RĂZVAN UNGUREANUContrasemnează:────────────────Ministrul transporturilorşi infrastructurii,Alexandru NazareMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanMinistrul finanţelor publice,Bogdan Alexandru DrăgoiBucureşti, 3 aprilie 2012.Nr. 9. +
Anexa *Font 8* Model de decizie de expulzare a navei ROMÂNIA [ Stema României] MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII MINISTRY OF TRANSPORTS AND INFRASTRUCTURE AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ ROMANIAN NAVAL AUTHORITY DECIZIE DE EXPULZARE A NAVEI SHIP EXPULSION DECISION Nr. ………. din data ……… No. ………. Date …………. Directorul general al Autorităţii Navale Române, numit prin Ordinul ministrului The General Director of the Romanian Naval Authority, appointed by Order of the Minister of transporturilor şi infrastructurii nr. … din ………………, Transports and Infrastructure No. …. of ……….., având în vedere dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2012 having regard to the provisions of Article 7 of the Government Emergency Ordinance No. 9/2012 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime, ce transpune on the insurance of shipowners for maritime claims, transposing prevederile Directivei 2009/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 the provisions of Directive 2009/20/EC of the European Parliament and of the Council of 23 April 2009 on the privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime, publicată în Jurnalul insurance of shipowners for maritime claims, published în the Official Journal of the European Union (OJEU) Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, care prevede obligativitatea existenţei No. L 131 of 28 May 2009, which provides for the mandatory carriage of the insurance certificates for maritime la bord a certificatelor de asigurare pentru creanţe maritime, claims on board the ship, având în vedere dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2012 having regard to the provisions of Article 9 of the Government Emergency Ordinance No. 9/2012 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime şi rezultatele on the insurance of shipowners for maritime claims and the outcome inspecţiei la bordul navei, efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Guvernului of the inspecţion on board the ship, carried out în compliance with the provisions of Article 5 of the Government Decision nr. 811/2010 privind controlul statului portului, înregistrate în raportul de inspecţie nr… din ……, No. 811/2010 on port state control and, recorded în the Report of PSC inspecţion No.. of………… prin care se constată lipsa certificatelor de asigurare valabile ce trebuie păstrate la bordul navei ascertaining the absense of valid insurance certificates which have to be caried on board ship, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului on the grounds of the provisions of Article 10 para. (1) and para. (3) of the Government Emergency Decision nr. 9/2012 şi ale art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.133/2002 No. 9/2012 and of Article 5 para. (2) of the Government Decision No. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române, regarding the organizaţion and functioning of the Romanian Naval Authority, emite următoarea has issued this DECIZIE DE EXPULZARE A NAVEI SHIP EXPULSION DECISION Art. 1. – Nava …………., numărul OMI de identificare ……….., The ship [Name of ship] [IMO number] portul de înmatriculare …….., statul de pavilion ……………., [Port of registry] [Flag state] proprietarul navei …………., cu sediul principal în …………, [Shipowner's name] [Principal place of business] acostată/ancorată în ……….., este expulzată din cauza lipsei berthed/anchored at [Port/anchorage] shall be expelled due to the absence of de la bord a certificatelor de asigurare valabile, prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a valid insurance certificates, as required by Article 7 of the Government Emergency Decision Guvernului nr. 9/2012. No. 9/2012. Art. 2. – Navei menţionate la art. 1 i se va refuza accesul în oricare dintre porturile din România The ship mentioned at Article 1 shall be refused access into any of the Romanian ports şi în orice loc de operare din marea teritorială a României până la data primirii de and into any operating places within the territorial sea of România until the date the Romanian Naval Authority receives către Autoritatea Navală Română a notificării din partea proprietarului navei privind obţinerea from the shipowner the notification of insurance certificates certificatelor de asigurare prevăzute în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. as requested by legislation în force. Art. 3. – Prezenta decizie de expulzare a navei se comunică statului de pavilion al navei, This ship expulsion decision shall be notified to the Flag State concerned, tuturor celorlalte state membre ale Spaţiului Economic European şi Ministerului Transporturilor şi to all other Member States of the European Economic Community and to the Ministry of Transports and Infrastructurii, spre a fi notificată Comisiei Europene. Infrastructure, în order to be notified to the European Commission. Art. 4. – Căpitănia portului …….. va duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei decizii. The Harbour Master of shall enforce the provisions of this decison. Director general, General Director, ……………..__________