ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 82 din 8 septembrie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CULEGE 94 06/06/2011
ActulACTUALIZEAZA PEOUG 82 08/09/2010
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Luând în considerare recomandările organizațiilor financiare internaționale de a elabora și aplica măsuri în vederea menținerii sustenabilității bugetelor de asigurări sociale, pe fondul persistenței efectelor crizei economico-financiare asupra pieței muncii din România,în vederea luării de măsuri imediate cu impact asupra bugetului, cu efecte pe termen mediu și lung, în scopul reducerii riscului unui dezechilibru bugetar major, precum și a deficitului bugetar,pentru a asigura o bună desfășurare a activității de colectare a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj și pentru evitarea apariției unor blocaje în acest proces generate de depunerea de către un număr mare de persoane a declarațiilor de asigurare la aceste sisteme de asigurări,întrucât nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea consecințe negative asupra gradului de colectare a contribuțiilor sociale la buget,deoarece aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri în vederea evitării disfuncționalităților în colectarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + 
Articolul ILa articolul 7 alineatul (1) punctul 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, subpunctul 2.1 se modifică și va avea următorul cuprins:2.1.Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:a)beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;b)în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;c)plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;d)plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
 + 
Articolul IIArticolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul III(1)Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit.(2)În sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor pentru șomaj, prin venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele venituri realizate din drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și/sau venituri rezultate din activități profesionale desfășurate în baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit Codului civil, precum și contractele civile și cele de colaborare încheiate în temeiul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv art. 18 din Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Asupra acestor venituri se datorează contribuțiile individuale de asigurări sociale și asigurări pentru șomaj.(la 12-06-2011,
Alineatul (2) din Articolul III, Articolul II a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 94 din 6 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 09 iunie 2011
)
(3)Persoanele fizice care realizează venituri de natură profesională, pentru care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se datorează și se plătește contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și în sistemul asigurărilor pentru șomaj și beneficiază de prestațiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de indemnizație de șomaj în condițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.(4)Prevederile alin. (3) cu privire la statutul de asigurat obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj nu se aplică persoanelor pentru care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se prevede, potrivit Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, că asigurarea în sistemul asigurărilor pentru șomaj este facultativă și care dețin statutul de asigurat în acest sistem în temeiul unui contract de asigurare pentru șomaj, cu excepția cazului în care aceste persoane renunță la contractul de asigurare.(5)Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și persoanelor care au calitatea de pensionari nu le sunt aplicabile prevederile alin. (2).(6)Persoanele care, în mod ocazional, realizează, pe lângă veniturile de natură salarială, și venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu datorează contribuțiile individuale și pentru aceste venituri de natură profesională.(7)Persoanele care, în mod ocazional, realizează exclusiv venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, datorează contribuțiile prevăzute la alin. (2). În această situație baza de calcul anuală nu poate depăși de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(8)Persoanele care realizează, cu caracter de regularitate, pe lângă veniturile de natură salarială, și venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, datorează contribuțiile individuale și pentru aceste venituri de natură profesională la baza de calcul astfel cum este prevăzută la alin. (17).(9)Persoanele care realizează, cu caracter de regularitate, exclusiv venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, datorează contribuțiile prevăzute la alin. (2) la baza de calcul astfel cum este prevăzută la alin. (17).(10)În sensul alin. (6) și (7), prin venituri realizate în mod ocazional se înțelege acele venituri realizate ca urmare a desfășurării unei activități, în mod sporadic, fără a avea un caracter de regularitate.(11)Obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj, corespunzătoare veniturilor prevăzute la alin. (2), revine plătitorului de venit.(12)Prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la obligațiile angajatorilor în ceea ce privește declararea, calcularea, reținerea și plata contribuțiilor de asigurări sociale, respectiv a contribuțiilor de asigurări pentru șomaj, precum și sancțiunile corelative în cazul nerespectării acestora se aplică în mod corespunzător și obligației prevăzute la alin. (11).(13)Plătitorii de venit au obligația de a depune, lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, câte o declarație privind evidența nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială.(14)Declarațiile prevăzute la alin. (13) se depun la casele teritoriale de pensii, respectiv la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în a căror rază teritorială își are sediul plătitorul de venit.(15)Plătitorii de venit nu au obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor individuale de asigurări pentru șomaj și de asigurări sociale, corespunzătoare veniturilor profesionale plătite, persoanelor prevăzute la alin. (4) care dețin statutul de asigurat în temeiul unui contract de asigurare pentru șomaj, precum și persoanelor prevăzute la alin. (5), după caz.(16)Persoanele prevăzute la alin. (3) au obligația de a dovedi plătitorului de venit că fac parte din categoria persoanelor prevăzute la alin. (4) care dețin statutul de asigurat în temeiul unui contract de asigurare pentru șomaj, precum și din categoria celor prevăzute la alin. (5).(17)Baza lunară de calcul la care se datorează contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj este:a)venitul brut diminuat cu cota de cheltuială prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. a) sau, după caz, la art. 50 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile din drepturi de autor și drepturi conexe;b)venitul brut, pentru veniturile din activitatea desfășurată în baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit Codului civil.(18)Baza lunară de calcul la care se datorează contribuțiile individuale de asigurări sociale și asigurări pentru șomaj nu poate depăși în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(19)Cotele contribuțiilor individuale prevăzute la alin. (2) sunt cele stabilite de legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru contribuția individuală de asigurări sociale și pentru contribuția individuală de asigurări pentru șomaj.(20)Persoanele care realizează veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuția individuală de asigurări sociale și dacă se regăsesc în situația menționată la art. 5 alin. (1) pct. I și II din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.(21)Persoanele care realizează veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuția individuală de asigurări pentru șomaj și în situația în care se regăsesc la art. 19 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.(22)Contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj se virează în conturi distincte stabilite cu această destinație și comunicate de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.(23)Pentru perioadele în care s-au datorat și s-au plătit contribuțiile individuale de asigurări sociale, numărul de puncte realizat lunar în sistemul public de pensii se calculează potrivit art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică coeficientul rezultat ca raport între cota de contribuție individuală de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale.(24)Pentru persoanele care realizează venituri de natură profesională prevăzute la alin. (2), stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se constituie din toate perioadele pentru care s-a datorat și s-a plătit contribuția individuală de asigurări sociale, conform prezentei ordonanțe de urgență.(25)Perioadele în care s-au datorat și s-au plătit contribuțiile individuale de asigurări pentru șomaj în conformitate cu prevederile prezentului articol constituie stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj.(26)Veniturile de natură profesională prevăzute la alin. (2) pentru care se datorează și se plătesc contribuțiile individuale de asigurări pentru șomaj se iau în calcul la stabilirea cuantumului indemnizației de șomaj, potrivit legii, prin aplicarea asupra acestora a unui coeficient rezultat ca raport între cota de contribuție individuală de asigurări pentru șomaj și cota de contribuție datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj.(27)Sumele reprezentând contribuții achitate în plus ca urmare a depășirii plafonului prevăzut la alin. (18) se restituie sau se compensează, la cererea asiguratului, depusă la casele teritoriale de pensii, respectiv la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București. Aceste instituții au obligația de a transmite cererile asiguraților către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și, după caz, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Restituirea și/sau compensarea se fac de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și, după caz, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin structurile lor teritoriale, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(28)În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucțiuni cu privire la contribuția individuală de asigurări sociale, respectiv contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice.
 + 
Articolul III(1)Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică pentru veniturile de natura celor prevăzute la art. II din prezenta ordonanță de urgență, plătite după data intrării în vigoare a acesteia.(2)Contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj plătite anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale și a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2010, sunt considerate obligații achitate și nu mai fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență.(3)Perioada pentru care persoanele prevăzute la art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 au datorat și au plătit contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări de șomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, constituie stagiu de cotizare în aceste sisteme de asigurări.(4)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum și pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 3 august 2010.(5)Orice dispoziții contrare prezentei ordonanțe de urgență se abrogă. + 
Articolul IVModelul declarațiilor privind evidența nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială, se aprobă în termen de maximum 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Ioan Nelu Botiș
București, 8 septembrie 2010.Nr. 82.––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x