Având în vedere necesitatea intensificării eforturilor în vederea executării misiunilor din competență pe domeniul ordine și siguranță publică, precum și a altor misiuni cu caracter special determinate de specificul situațiilor de criză nou-apărute, analizând într-un mod obiectiv nevoile Ministerului Afacerilor Interne, din perspectiva asigurării unui nou sistem de formare inițială a ofițerilor de poliție, s-a ajuns la concluzia că se impune o lărgire a bazei de proveniență a polițiștilor.Întrucât radiografia reală a sistemului de formare inițială a ofițerilor de poliție ne arată că se impune o schimbare de paradigmă în ceea ce privește abordarea instituțională a acestui sistem, fiind foarte importantă gestionarea mai eficientă a resurselor umane, precum și dezvoltarea și extinderea sistemului din care provin polițiștii prin valorizarea, cu celeritate, a programelor de master profesional organizate în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ a Ministerului Afacerilor Interne,pornind de la faptul că actualul cadru normativ care reglementează proveniența polițiștilor, reprezentat de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, instituie pentru formarea inițială a acestora mecanisme de școlarizare care presupun parcurgerea unor programe de studii cu durate îndelungate, adaptate pentru fiecare categorie, luând în considerare faptul că Ministerul Afacerilor Interne se confruntă, în continuare, cu un deficit considerabil de personal, iar exercitarea competențelor legale presupune existența resurselor, luând în considerare că situația deficitului de personal la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a acutizat constant începând cu anul 2010, devenind în prezent o problemă persistentă care necesită măsuri care să contribuie la diminuarea acestui fenomen, concomitent cu luarea unor măsuri care să permită gestionarea corespunzătoare a activităților și misiunilor aflate în competență,având în vedere principalele cauze care au condus la accentuarea deficitului de personal, respectiv măsurile fiscal-bugetare prin care s-a suspendat ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, ieșirile din sistem ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor din alte cauze decât accesarea dreptului la pensie și, totodată, criza generată de evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2,întrucât deficitul de personal de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne conduce la dificultăți majore în îndeplinirea obiectivelor instituționale, aspect de natură să afecteze încrederea cetățenilor în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în aceste condiții instituția aflându-se în imposibilitatea acoperirii tuturor domeniilor gestionate, pe de o parte, iar pe de altă parte în situația de a „suprasolicita“ angajații cu activități și misiuni suplimentare, care nu pot fi îndeplinite la standarde de performanță corespunzătoare,în consecință, îndeplinirea obiectivelor instituționale la standarde profesionale ridicate depinde, în mare măsură, de calitatea personalului, aspect esențial pentru asigurarea eficienței și eficacității structurilor ministerului.Ținând seama de faptul că toate aceste aspecte pot constitui o vulnerabilitate a modului de intervenție a structurilor implicate în asigurarea ordinii și siguranței publice, văzând faptul că situațiile descrise reclamă responsabilități instituționale, care nu pot fi amânate, pentru adaptarea la cerințele misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne, întrucât avem de a face cu o situație extraordinară, ce produce consecințe în ceea ce privește capacitatea de funcționare a instituțiilor statului și de asigurare a unui grad de securitate adecvat pentru cetățeni, intervine obligația autorităților statului de a înlătura sau, cel puțin, de a diminua această vulnerabilitate, printr-o intervenție legislativă care să asigure funcționalitatea prevederilor statutare.Se conturează necesitatea instituirii unei noi rute, alternative, de formare profesională inițială de nivel studii universitare de master în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, destinată candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne, sursă de natură să contribuie la acoperirea, într-o măsură semnificativă, a cerinței privind încadrarea cu personal calificat a posturilor deficitare prevăzute a fi ocupate cu personal cu statut de ofițer de poliție.Totodată, pentru înlăturarea consecințelor descrise și pentru a asigura eficiența măsurii propuse, este necesară adoptarea proiectului astfel încât prima serie a programului de master profesional să se organizeze începând cu anul universitar 2021-2022, context în care la nivelul instituției de învățământ sunt parcurse procedurile de autorizare și acreditare în conformitate cu prevederile legale în vigoare, concomitent cu armonizarea normelor privind programele de studii universitare de master, proceduri a căror complexitate determină resurse semnificative de timp.Întrucât implementarea demersului vizează o soluție alternativă de acoperire, într-o măsură semnificativă, a cerinței privind încadrarea cu personal calificat a posturilor deficitare de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne care să fie pusă în aplicare imediat după începerea anului universitar 2021-2022, iar punerea în aplicare la nivel național a măsurilor necesare nu poate fi amânată fără a se afecta modul de intervenție a structurilor implicate în asigurarea ordinii și siguranței publice, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență.Întrucât ulterior adoptării acestei noi soluții este necesară întreprinderea demersurilor administrative necesare în vederea stabilirii programelor de master profesional care să asigure aplicarea efectivă a normelor instituite,urgența adoptării acestor măsuri derivă și din faptul că organizarea întregului proces aferent noului sistem de formare inițială prin programe de masterat profesional necesită o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât la data începerii anului școlar 2021-2022 acesta să fie pe deplin funcțional,neadoptarea de urgență a măsurilor menționate ar conduce la imposibilitatea organizării acestor programe în perioada imediat următoare având ca o consecință negativă imposibilitatea asigurării unor mecanisme viabile de acoperire, într-o măsură semnificativă, a cerinței privind încadrarea cu personal calificat a posturilor deficitare de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.În considerarea celor mai sus precizate, din perspectiva exigențelor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, motivarea urgenței și a situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de inexistența unor soluții alternative care să asigure un sistem de formare inițială prin programe de masterat profesional,în egală măsură, promovarea și adoptarea unei legi care să vizeze modificarea și completarea Legii nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, implică o procedură îndelungată care nu poate fi realizată până la începerea anului universitar 2021-2022,ținând seama că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate poate avea consecințe negative asupra modului de intervenție a structurilor implicate în asigurarea ordinii și siguranței publice, reglementarea operativă neputându-se realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare, ce presupune un orizont de timp îndelungat,întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului și a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență, în consecință.Ținând cont de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICLegea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 9(1)Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților programelor de studii universitare de licență sau master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ori din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condițiile legii. … 2.La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1)Programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție organizate în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne. … 3.La articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și absolvenților programelor de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție organizate în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne. …
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul muncii și protecției sociale,
Mihnea-Claudiu Drumea,
secretar de stat
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu București, 30 iunie 2021.Nr. 76.–-