privind autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru încheierea de angajamente legale interne în anul 2008 în vederea asigurării unor măsuri financiare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole
Având în vedere că, potrivit angajamentelor asumate de România prin Tratatul de aderare, nu se mai pot acorda credite pentru investiţii, în condiţiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole, cu modificările şi completările ulterioare, decât până la sfârşitul anului 2009, se impune aprobarea în regim de urgenţă a suplimentării Fondului pentru creditarea investiţiilor, aprobat prin Legea nr. 231/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asigurării fondurilor necesare achitării obligaţiilor cu termene de plată în anii 2009, 2010, 2011.Având în vedere că asigurarea condiţiilor favorabile accesării noilor fonduri comunitare depinde de existenţa cofinanţării private ce trebuie asigurată de potenţialii beneficiari ai diferitelor fonduri, sunt necesare extinderea şi accesarea în continuare a fondului instituit prin Legea nr. 231/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sprijinirea beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) – derulat prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), ai Fondului european pentru pescuit (FEP) – derulat prin Programul operaţional pentru pescuit şi ai Fondului european de garantare agricolă (FEGA), prin suplimentarea acestui fond pentru a se asigura partea de cofinanţare privată.Ţinând cont că aprobarea în regim de urgenţă a aplicării mecanismului financiar prin care sunt implementate atât măsurile programelor finanţate din fonduri comunitare, cât şi cele finanţate prin programe naţionale va elimina riscul de a pierde atât fonduri comunitare derulate prin PNDR, cât şi fonduri din programe naţionale,luând în considerare că aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă va permite continuarea procesului de reformă a sectoarelor agricultură, silvicultură, piscicultură şi dezvoltare rurală,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNICPentru aplicarea prevederilor Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să încheie angajamente legale interne în anul 2008, în limita sumei de 730 milioane lei, asigurată de la bugetul de stat, cu termene de plată în anii 2009, 2010 şi 2011.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Gheorghe Albu,secretar de statp. Ministrul economieişi finanţelor,Cătălin Doica,secretar de statBucureşti, 4 iunie 2008.Nr. 72.––––