pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura
Având în vedere necesitatea adoptării rapide a unui cadru juridic în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, clarificarea structurilor şi responsabilităţilor instituţionale, inclusiv a întăririi activităţilor de control, cazuri extraordinare care determină adoptarea unei reglementări urgente în domeniul pescuitului şi acvaculturii,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul ILegea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – Obiectivele prezentei legi sunt:a) urmărirea unei exploatări durabile a resurselor acvatice vii din bazinele piscicole naturale, favorizând dezvoltarea durabilă şi adoptarea măsurilor necesare pentru a conserva şi regenera aceste resurse şi ecosistemele acvatice; … b) protejarea resurselor acvatice vii, care se găsesc în zone protejate, în conformitate cu reglementările specifice în acest domeniu; … c) dezvoltarea activităţii de acvacultură; … d) promovarea formării profesionale a personalului din domeniul pescăresc; … e) stimularea asocierii; … f) stimularea consumului produselor pescăreşti, în special al celor excedentare şi/sau subexploatate; … g) stimularea comerţului responsabil, care să contribuie la conservarea resurselor acvatice vii; … h) îmbunătăţirea calităţii produselor pescăreşti, transparenţa pieţei şi informarea consumatorului; … i) stimularea cercetării ştiinţifice în domeniul pescăresc; … j) protecţia resurselor acvatice vii, prin activităţile desfăşurate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», care se supun şi reglementărilor specifice ale acesteia." … 2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – (1) Strategia în domeniul protecţiei resurselor acvatice vii şi pescuitului în bazinele piscicole naturale, precum şi în bazinele piscicole amenajate, al acvaculturii şi valorificării producţiei, indiferent de forma de proprietate sau de administrare, se elaborează de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi se aprobă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.(2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor finanţează cheltuielile privind realizarea obiectivelor şi acţiunilor prevăzute în strategie." … 3. După titlul I "Dispoziţii generale" se introduce titlul I^1 cu următorul cuprins:"TITLUL I^1Reorganizarea sectorului pescărescArt. 7^1. – Pentru elaborarea şi implementarea strategiei şi politicilor privind administrarea şi protejarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime şi continentale, administrarea amenajărilor piscicole şi piaţa produselor pescăreşti, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, instituţie publică, cu personalitate juridică, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, finanţată integral de la bugetul de stat.Art. 7^2. – Sediul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură este în municipiul Bucureşti şi este asigurat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.Art. 7^3. – Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură are următoarele atribuţii principale şi responsabilităţi:a) elaborează strategia şi politicile necesare în domeniul pescuitului şi acvaculturii; … b) coordonează şi monitorizează activitatea de pescuit şi acvacultură; … c) stabileşte metodologia de evaluare a resurselor acvatice vii şi a cotelor anuale admisibile de pescuit; … d) ţine Registrul unităţilor de producţie din acvacultură; … e) aprobă preţurile de pornire a licitaţiei pentru concesionarea resurselor acvatice vii şi a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, propuse de Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol; … f) elaborează proiecte de reglementări în domeniul pescuitului şi protecţiei resurselor acvatice vii, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin semnarea acordurilor de aderare la convenţiile şi organismele internaţionale; … g) coordonează şi monitorizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil piscicol şi concesionarea terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aflate în portofoliul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol; … h) desfăşoară activităţi de control privind respectarea legislaţiei în domeniu, prin Inspecţia Piscicolă, instituţie publică cu personalitate juridică; … i) ţine Fişierul navelor şi ambarcaţiunilor de pescuit; … j) colaborează cu ministerele şi organele de specialitate, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organisme interne şi internaţionale implicate în activitatea de pescuit şi acvacultură. … Art. 7^4. – Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură este condusă de un preşedinte cu rang de director general, numit prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.Art. 7^5. – Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, patrimoniul, mijloacele de transport specializate, precum şi numărul maxim de posturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Art. 7^6. – Personalul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură este format din funcţionari publici şi personal contractual.Art. 7^7. – Salarizarea personalului din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se face potrivit prevederilor legale.Art. 7^8. – Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale."4. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:"(2) Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractele încheiate de Agenţia Domeniilor Statului cu agenţi contractanţi ce deţin în exploatare sau în administrare amenajări piscicole.(3) Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol preia cu titlu gratuit acţiunile pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, precum şi terenurile deţinute de Agenţia Domeniilor Statului aflate sub luciu de apă, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale." … 5. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – (1) Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol are următoarele atribuţii principale:a) aplică strategia naţională în ceea ce priveşte protejarea resurselor acvatice vii şi exploatarea durabilă a acestora; … b) răspunde de exploatarea durabilă, prin pescuit, a resurselor acvatice vii administrate, la nivelul cotelor alocate prin captura totală admisibilă; … c) privatizează societăţile comerciale cu profil piscicol şi/sau amenajările piscicole pe care le are în portofoliu; … d) concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole din domeniul public sau privat al statului; … e) concesionează resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale; … f) elaborează caietele de sarcini în vederea privatizării şi/sau concesionării; … g) propune Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură preţurile de pornire a licitaţiei pentru concesionarea resurselor acvatice vii şi a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi le supune spre aprobare; … h) îndeplineşte funcţia de organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial pentru pescuit, prin realizarea unor atribuţii delegate de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în baza unor acorduri interinstituţionale; … i) desfăşoară orice alte activităţi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare. … (2) Ceilalţi administratori ai statului pentru resurse acvatice vii îndeplinesc atribuţiile prevăzute la alin. (1), fiecare în zona lui de administrare, conform competenţelor specifice." … 6. Articolul 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. – (1) Veniturile încasate de Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol se virează semestrial la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor proprii aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli.(2) Constituie venituri încasate de Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol următoarele: … a) venituri din încasarea redevenţei, conform contractelor de concesionare a resurselor acvatice vii, a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, a bunurilor, a activităţilor şi a serviciilor specifice; … b) venituri încasate din vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale aflate în portofoliul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol; … c) venituri încasate din vânzarea activelor cu destinaţie piscicolă din patrimoniul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol; … d) tarife pentru desfăşurarea activităţii de acvacultură în bazinele piscicole naturale; … e) venituri obţinute din contracte de arendă, precum şi cele obţinute în baza altor contracte; … f) venituri provenite din activităţi comerciale; … g) venituri din dobânzi bancare; … h) venituri din dividende; … i) venituri realizate din vânzarea caietelor de sarcini şi a dosarelor de prezentare; … j) venituri din chirii; … k) alte venituri. … (3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol se asigură integral din venituri proprii. … (4) Constituie cheltuieli ale Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol următoarele: … a) cheltuieli pentru finanţarea programelor de populare şi repopulare; … b) cheltuieli pentru finanţarea activităţii de cercetare, pentru protecţia resurselor acvatice vii, pentru stabilirea capturilor totale admisibile, pentru studii de promovare şi marketing al produselor piscicole; … c) cheltuieli pentru finanţarea construirii infrastructurii necesare pescuitului; … d) cheltuieli legate de plată onorariilor pentru consultanţi, cabinete sau societăţi profesionale de avocatură; … e) cheltuieli aferente lansării ofertei de vânzare pe piaţa de capital, inclusiv comisioanele şi taxele; … f) costuri implicate de închiderea operaţională, reorganizarea şi/sau lichidarea societăţilor comerciale cu profil piscicol; … g) plata rapoartelor de evaluare, cheltuieli de publicitate, taxe notariale, taxe de registru, taxe judiciare şi de timbru, taxe pentru avize de mediu; … h) cheltuieli pentru înregistrarea transferului acţiunilor de la Agenţia Domeniilor Statului la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol; … i) sumele plătite efectiv cumpărătorilor în executarea garanţiilor acordate acestora şi/sau cheltuielile efectuate pentru combaterea ori stingerea pretenţiilor formulate de cumpărători; … j) sumele plătite efectiv concesionarilor în executarea contractelor de concesiune cu titlu de despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiilor de mediu şi/sau cheltuielile efectuate pentru combaterea ori stingerea pretenţiilor formulate de aceştia; … k) cheltuieli cu asigurările; … l) sumele plătite efectiv terţilor în vederea pregătirii procesului de concesionare; … m) cheltuieli corespunzătoare întocmirii balanţei terenurilor, stabilirii bonităţii terenurilor pe clase de calitate, în vederea calculării redevenţei, pentru verificarea respectării tehnologiilor, alte impozite şi taxe; … n) cheltuieli pentru preluarea, transportul, depozitarea, condiţionarea şi valorificarea redevenţei în natură; … o) alte cheltuieli prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. … (5) Sumele ce se virează la bugetul de stat se stabilesc ca diferenţă între veniturile totale încasate efectiv până la finele semestrului şi cheltuielile totale aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru aceeaşi perioadă. … (6) Virarea sumelor calculate potrivit alin. (4) se efectuează în termen de 30 de zile de la data expirării semestrului încheiat. … (7) Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol are obligaţia să deruleze fondurile rezultate din activităţile desfăşurate prin conturi deschise la Trezoreria Statului. … (8) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol se aprobă prin hotărâre a Guvernului." … 7. Articolul 12 se abrogă.8. Articolele 13^1 şi 13^2 vor avea următorul cuprins:"Art. 13^1. – (1) Licenţa de pescuit este un document netransmisibil, emis de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură pe baza datelor înregistrate în Fişierul navelor şi ambarcaţiunilor de pescuit, care dă dreptul unei nave/ambarcaţiuni să desfăşoare activitatea de pescuit comercial şi care va cuprinde date privind proprietarul sau, după caz, administratorul navei/ambarcaţiunii, caracteristicile tehnice ale acesteia, zona de pescuit, metodele, uneltele şi echipamentele de pescuit prevăzute la bord, precum şi perioada de valabilitate.(2) În cazul transmiterii proprietăţii navei/ambarcaţiunii, în termen de 30 de zile de la data transmiterii, noul proprietar va comunică Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură schimbarea proprietarului, în vederea eliberării unei noi licenţe de pescuit. … (3) Neutilizarea licenţei de pescuit pe o durată de 60 de zile fără o cauză justificată, în perioada sa de valabilitate, va fi considerată ca o renunţare a titularului la activitatea de pescuit, procedându-se la excluderea definitivă a navei/ambarcaţiunii din fişier. … (4) Navele şi ambarcaţiunile de pescuit au obligaţia de a avea la bord licenţa de pescuit. … Art. 13^2. – (1) Autorizaţia de pescuit în scop comercial şi/sau recreativ/sportiv este un document eliberat de administratorii resurselor acvatice vii şi va conţine date referitoare la identificarea navei/ambarcaţiunii, perioada de valabilitate, zona de pescuit, modalitatea de pescuit şi cota alocată pe specii.(2) Un ansamblu de nave/ambarcaţiuni cu aceleaşi caracteristici şi care activează în aceeaşi zonă de pescuit va putea primi o autorizaţie colectivă de pescuit. … (3) Autorizaţia de pescuit în scop comercial se va elibera şi în cazul exercitării activităţii de pescuit în ape ce nu aparţin jurisdicţiei sau suveranităţii române de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu prevederile acordurilor internaţionale încheiate de România. … (4) Deţinătorii autorizaţiilor de pescuit în scop comercial şi/sau recreativ/sportiv sunt obligaţi să marcheze zonele care fac obiectul acestora, în termen de 30 de zile de la data eliberării autorizaţiilor, sub controlul administratorului resurselor acvatice vii. … (5) Capturarea reproducătorilor din bazinele piscicole naturale, necesari activităţilor de reproducere artificială din amenajările piscicole, se face în baza unei autorizaţii speciale eliberate de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, cu acordul administratorului resurselor acvatice vii." … 9. Articolul 22 va avea următorul cuprins:"Art. 22. – Administratorii şi beneficiarii dreptului de pescuit exercită cu personal specializat paza resurselor acvatice vii, a exploatării acestora, controlul activităţilor de pescuit, combaterea pescuitului ilegal, furturilor, distrugerilor şi degradărilor."10. După articolul 22 se introduc articolele 22^1, 22^2 şi 22^3, cu următorul cuprins:"Art. 22^1. – Personalul de pază este dotat, în condiţiile legii, cu armament şi echipament corespunzător.Art. 22^2. – În timpul exercitării atribuţiilor de serviciu personalul de pază este asimilat personalului care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.Art. 22^3. – La nivelul structurilor teritoriale proprii organizarea activităţii de pază este reglementată prin statutul administratorilor."11. Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. – Unităţile de poliţie, ale Poliţiei de frontieră şi ale Jandarmeriei sprijină acţiunile de pază a resurselor acvatice vii, potrivit atribuţiilor ce le revin în temeiul legii."12. Articolul 28 se abrogă.13. Articolul 30 va avea următorul cuprins:"Art. 30. – (1) Licenţierea agenţilor economici care desfăşoară activitate de acvacultură se face, conform prezentei legi, de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.(2) Agenţii economici care posedă autorizaţie de pescuit în scop comercial în bazinele piscicole naturale în care se poate desfăşura şi activitate de acvacultură pot desfăşura această activitate, la cerere, în baza unei licenţe de acvacultură şi a plăţii unui tarif anual, al cărui nivel se stabileşte în baza productivităţii naturale, plătit administratorilor resurselor acvatice vii. … (3) Productivitatea naturală a bazinelor piscicole naturale în care se poate practica acvacultura se stabileşte de o instituţie de cercetare de profil, în baza studiilor efectuate, şi se aprobă de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. … (4) În cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se înfiinţează Registrul unităţilor de producţie din acvacultură, cu caracter administrativ, care va cuprinde toate unităţile şi instalaţiile folosite pentru activitatea de acvacultură. În registru se vor menţiona date privind proprietarul sau administratorul unităţii, date tehnice de construcţie şi funcţionare, precum şi speciile cultivate. … (5) Unităţile de producţie incluse în Registrul unităţilor de producţie din acvacultură vor primi licenţă de acvacultură pentru o perioadă determinată, eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. … (6) Orice modificare privind schimbarea proprietarului sau administratorului, precum şi modificările privind capacitatea de producţie şi speciile cultivate trebuie comunicate, în termen de 30 de zile de la data modificării survenite, Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în vederea reactualizării registrului şi eliberării unei noi licenţe de acvacultură, după caz." … 14. Articolul 35^1 va avea următorul cuprins:"Art. 35^1. – Introducerea în cultură a speciilor de peşti sau de alte vieţuitoare acvatice noi, provenite din import, se face cu avizul prealabil al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor."15. Articolul 38^25 va avea următorul cuprins:"Art. 38^25. – (1) Anual, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor se vor stabili perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului, precum şi zonele de protecţie a resurselor acvatice vii.(2) Perioadele şi zonele de prohibiţie se stabilesc cu respectarea prevederilor cuprinse în anexele nr. 1 şi 2. … (3) În zonele de protecţie pot fi incluse zone de reproducere, de hrănire şi/sau de iernare a unor specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice cu valoare economică şi/sau ecologică deosebite ori aflate în pericol. … (4) În zonele de protecţie sunt interzise total sau parţial activitatea de pescuit, lucrările hidrotehnice sau activităţile economice care pun în pericol echilibrul ecosistemelor acvatice protejate, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a măsurilor de prevenire a inundaţiilor. … (5) Zonele de protecţie se aprobă de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, la propunerea administratorilor resurselor acvatice vii din domeniul public. … (6) Pentru apele care constituie frontieră de stat perioadele de prohibiţie, regulile de pescuit, precum şi zonele de protecţie a resurselor acvatice vii se stabilesc în concordanţă cu convenţiile internaţionale încheiate cu statele riverane. … (7) Persoanele fizice sau juridice care folosesc apele din domeniul public în alte scopuri decât cel piscicol sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a împiedica perturbarea regimului hidrologic natural, distrugerea habitatelor speciilor de floră şi faună, precum şi absorbţia resurselor acvatice vii prin staţiile de pompare. … (8) Administratorii şi beneficiarii resurselor acvatice vii din bazinele piscicole naturale au obligaţia să execute lucrări pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale." … 16. Articolele 55^1-55^4 vor avea următorul cuprins:"Art. 55^1. – Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei:a) plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din lăţimea râurilor sau a canalelor; … b) utilizarea setcilor sau avelor de orice fel în cadrul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile Belciuc-Erenciuc şi în lacurile litorale; … c) nemarcarea uneltelor de pescuit sau a zonelor de pescuit; … d) neducerea la îndeplinire, la termenele şi în condiţiile stabilite, a măsurilor dispuse de către inspectorul piscicol. … Art. 55^2. – Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei:a) oprirea, abaterea apelor curgătoare sau scurgerea apei totală/parţială din bazinele piscicole amenajate, fără acordul administratorului, proprietarului sau al deţinătorului folosinţei piscicole; … b) introducerea în bazinele piscicole naturale sau în bazinele piscicole amenajate, fără avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a speciilor, raselor sau hibrizilor de resurse acvatice vii, altele decât cele existente; … c) lipsa licenţei pentru desfăşurarea activităţii de acvacultură. … Art. 55^3. – Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 16.000.000 lei la 32.000.000 lei:a) reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea sau comercializarea exemplarelor sub dimensiunea minimă legală; … b) pescuitul lostriţei fără autorizaţie specială eliberată de administratorul resurselor acvatice vii; … c) refuzul de a permite accesul personalului autorizat pentru controlul navelor/ambarcaţiunilor şi autovehiculelor în unităţile de acvacultură, precum şi în perimetrul bazinelor piscicole exploatate prin pescuit recreativ/sportiv sau comercial; … d) neînscrierea sau ştergerea numărului de identificare al navelor/ambarcaţiunilor de pescuit, precum şi al navelor/ambarcaţiunilor auxiliare de pescuit. … Art. 55^4. – Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000.000 lei la 40.000.000 lei:a) distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor şi canalelor, a taluzurilor şi malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole; … b) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătoarelor pentru peşti, a topliţelor şi a cascadelor podite; … c) distrugerea, degradarea sau micşorarea din culpă a zonelor de protecţie perimetrală a bazinelor piscicole amenajate; … d) neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice; … e) neluarea, la construcţia sau golirea lacurilor de acumulare, a măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii; … f) aruncarea sau depozitarea rumeguşului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi bazinelor piscicole amenajate; … g) pescuitul cu momeli metalice şi cu peşti artificiali în râurile populate cu lostriţă; … h) prinderea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu excepţia Dunării şi Prutului; … i) pescuitul în scop comercial pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj; … j) neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale ale resurselor acvatice vii." … 17. Articolul 56^1 va avea următorul cuprins:"Art. 56^1. – (1) Următoarele fapte constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei:a) lipsa licenţei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni şi/sau a autorizaţiei de pescuit; … b) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, setcilor, avelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial; … c) pescuitul cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime prevăzute de lege; … d) reducerea debitului şi a volumului de apă în amenajările piscicole în scop de furt, respectiv pentru pescuit ilegal; … e) închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile sau terenurile inundate, de către persoane neautorizate; … f) furtul de peşte, prin orice mijloace şi metode, din amenajările piscicole. … (2) Tentativa se pedepseşte." … 18. După articolul 56^1 se introduce articolul 56^2 cu următorul cuprins:"Art. 56^2. – (1) Următoarele fapte constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă penală de la 300.000.000 lei la 800.000.000 lei:a) pescuitul în scop comercial în bazinele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor sau al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte din zonele de reproducere naturală; … b) producerea, importul, confecţionarea, deţinerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament; … c) pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare şi agăţătoare, prin greblare sau harponare; … d) pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine; … e) pescuitul electric neautorizat, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, pescuitul cu unelte din plasă monofilament, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau a vieţuitoarelor acvatice; … f) pescuitul sturionilor sau al lostriţei sub dimensiunile legale în alt scop decât pentru repopulare; … g) deţinerea, transportul sau comercializarea ilegală a peştelui, icrelor şi produselor din peşte fără documente legale. … (2) Tentativa se pedepseşte. … (3) Urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac în regim de urgenţă, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală privind urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante." … 19. Articolul 57^1 va avea următorul cuprins:"Art. 57^1. – Când infracţiunile prevăzute la art. 56^1 şi 56^2 sunt săvârşite de persoane cu atribuţii de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor la prezenta lege, pedepsele se dublează."20. Articolul 61^1 va avea următorul cuprins:"Art. 61^1. – (1) Cuantumul despăgubirilor datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii prin infracţiuni/contravenţii se stabileşte de experţi, se hotărăşte de instanţele judecătoreşti şi revine, după caz, bugetului de stat şi/sau administratorilor resurselor acvatice vii din bazinele piscicole naturale şi/sau proprietarilor/deţinătorilor bazinelor piscicole amenajate.(2) În vederea stabilirii despăgubirilor datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii, prin contravenţii/infracţiuni săvârşite în perioada de prohibiţie, în perimetrul rezervaţiilor sau al bazinelor piscicole amenajate, se va avea în vedere triplul preţului de piaţă, pe specii, pentru peşte şi alte vieţuitoare acvatice, din ziua şi zona în care s-a săvârşit fapta." … 21. Articolul 62^1 va avea următorul cuprins:"Art. 62^1. – (1) Sunt supuse confiscării uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, mijloacele de transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea faptei.(2) Bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei/ infracţiunii, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt, de asemenea, supuse confiscării. … (3) În cazurile de confiscare a bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2), organele de constatare dispun, prin documentul încheiat, valorificarea lor în condiţiile legii." … 22. Articolul 63^1 va avea următorul cuprins:"Art. 63^1. – Constatarea faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale la prezenta lege se fac de către personalul cu drept de control din cadrul Inspecţiei Piscicole, de personalul abilitat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, de personalul cu drept de control al Gărzii Naţionale de Mediu şi de către personalul cu drept de control din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», pentru zona sa de responsabilitate, precum şi de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale."23. Punctele 3-6 din anexa nr. 4 se abrogă.24. Punctul 7 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:"7. Metodele de pescuit, uneltele de pescuit şi dimensiunile minime ale ochiurilor plaselor folosite la confecţionarea uneltelor de pescuit se stabilesc anual prin ordinul de prohibiţie." +
Articolul II(1) Prevederile art. 7^5 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se duc la îndeplinire în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. … (2) Prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aduc la îndeplinire în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. … +
Articolul IIIÎn termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, se va stabili modul de atribuire şi modelul autorizaţiilor şi permiselor de pescuit, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. +
Articolul IVAgenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură stabileşte, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, modul de operare a Registrului unităţilor de producţie din acvacultură, criteriile şi condiţiile de acordare a licenţei de acvacultură, precum şi perioada de valabilitate a acesteia. +
Articolul VLegea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Nicolae Istudor,secretar de statMinistru de stat,ministrul administraţiei şi internelor,Marian Florian Săniuţăp. Ministrul mediuluişi gospodăririi apelor,Florin Stadiu,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 16 septembrie 2004.Nr. 69.––––