Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 20 august 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNICAlineatul (1) al articolului 4 din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 20 martie 2002, se modifica şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) Prin prezenta lege se înfiinţează Comisia naţionala pentru acordarea indemnizaţiei de merit, compusa din preşedintele Academiei Române, preşedinţii comisiilor de cultura şi ai comisiilor de muncă de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, ministrul culturii şi cultelor, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi preşedinţii uniunilor de creatori care fac parte din Alianta Naţionala a Uniunilor de Creatori din România."PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul pentru coordonareaSecretariatului General al Guvernului,Petru Şerban MihailescuMinistrul culturii şi cultelor,Razvan TheodorescuMinistrul educaţiei, cercetării şi tineretului,Alexandru AthanasiuBucureşti, 14 august 2003.Nr. 69.––––