Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 iunie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii
Având în vedere necesitatea creării cadrului legal pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare a sistemului de sănătate, în vederea gestionării eficiente a resurselor financiare din domeniul sănătăţii publice, precum şi pentru asigurarea eficientă a stării de sănătate a populaţiei,ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de clawback sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei, şi de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora, amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi.Constatându-se că neaplicarea măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea consecinţe grave asupra îndeplinirii obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, prin existenţa serviciilor de sănătate cât mai aproape de cetăţeni,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNIC(1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia unei contribuţii trimestriale pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi în tratamentul din alte unităţi sanitare care acordă servicii medicale în cadrul cărora sunt utilizate medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. … (2) Nivelul contribuţiei, metodologia de calcul, procedura de raportare, cea de control şi cea de sancţionare, precum şi destinaţia contribuţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. … (3) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) se abrogă prevederile art. 270 alin. (1) lit. x), art. 363^1 şi art. 365 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. … PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul sănătăţii,Cseke AttilaMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 29 iunie 2011.Nr. 68.–––