Având în vedere că Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ s-a desființat prin preluarea activității acestuia de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ din subordinea Ministerului Apărării Naționale,luând în considerare că Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ a desfășurat de-a lungul timpului activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației,ținând cont că o eventuală suspendare sau nerecunoaștere a acreditărilor, certificatelor, atestatelor și autorizărilor dobândite anterior de către Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ conduce la întreruperea activității Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“,având în vedere că această situație ar genera sincope în asigurarea protecției populației cu mijloace imunoprofilactice adecvate, raportate la realitățile epidemiologice naționale, costuri de achiziție ridicate și disfuncționalități în aprovizionarea cu vaccinuri,ținând seama că întreruperea activității de producție a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ generează imposibilitatea asigurării sănătății populației și securității naționale a României,se impune reglementarea, în regim de urgență, a faptului că acreditările, certificările, atestatele și autorizările dobândite de Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ se transmit de drept Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“.Luând în considerare faptul că neadoptarea imediată a acestor măsuri generează disfuncționalități majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populației, precum și perturbări grave în situații de criză, de epidemii și pandemii ce pot afecta atât sistemul național de sănătate publică, cât și securitatea națională a României,constatând necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public – sistemului național de sănătate publică, precum și securității naționale a României,având în vedere faptul că aspectele prezentate constituie o situație de urgență, vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar nerecunoașterea acreditărilor, certificărilor, atestatelor și autorizărilor ar avea ca efect imposibilitatea punerii pe piață a vaccinurilor necesare pentru protejarea stării de sănătate a populației, precum și a celorlalte produse ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICDupă alineatul (1) al articolului 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării și producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice și antidoturi, în vederea asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2018, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2)Drepturile și obligațiile în care se substituie Institutul Cantacuzino, potrivit alin. (1), au în vedere inclusiv acreditările, certificările, atestatele și autorizările dobândite de fostul Institut Național de Cercetare «Cantacuzino», în măsura în care acestea sunt încă în termenul de valabilitate potrivit legislației căreia au fost emise și dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Mihai-Viorel Fifor
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
p. Ministrul cercetării și inovării,
Ion Ciprian Preda,
secretar de statBucurești, 17 iulie 2018.Nr. 67.––