ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 65 din 27 iunie 2007

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 29 iunie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CULEGE 357 03/12/2007
ActulACTUALIZEAZA PEOUG 65 27/06/2007
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, Ministerul Culturii și Cultelor poate finanța, din surse alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe nerambursabile și rambursabile, precum și din alte surse, în condițiile legii, un program național pentru construirea de sedii pentru așezămintele culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban,având în vedere necesitatea asigurării prompte, eficiente și transparente, începând cu anul 2007, a finanțării proiectelor prioritare de investiții în infrastructură culturală în mediul rural și mic urban – reabilitarea, modernizarea, dotarea așezămintelor culturale, finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale și construirea de noi sedii pentru așezăminte culturale în localitățile în care acestea nu există,în considerarea faptului că destinațiile prevăzute a fi finanțate nu beneficiază de resurse bugetare suficiente,ținând cont de faptul că Programul național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban nu poate fi demarat în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, deoarece:– textul actului normativ nu precizează clar posibilitatea finanțării de către Ministerul Culturii și Cultelor a autorităților administrației publice locale;– textul actului normativ nu face referire la posibilitatea finanțării lucrărilor de finalizare a clădirilor noi aflate în curs de execuție care au o pondere importantă în activitățile programului;– complementaritatea obiectivelor Programului național de dezvoltare rurală cu cele ale Programului național instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, impune clarificarea rolului Ministerului Culturii și Cultelor și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în implementarea Programului,luând în considerare că dispozițiile actelor normative trebuie să fie clare și neechivoce, se consideră necesar a se preciza în mod expres în textul actului normativ următoarele aspecte:– faptul că Programul național pentru construirea de sedii pentru așezămintele culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea și finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban este un program prioritar, care poate fi finanțat din Fondul național de dezvoltare la dispoziția Guvernului, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare;– lucrările de reabilitare, modernizare a infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural cad în responsabilitatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;– finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale din mediul rural și mic urban cad în responsabilitatea Ministerului Culturii și Cultelor;– proiectarea și construirea de noi sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, în mediul rural și mic urban, cad în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." – S.A., aflată sub autoritatea acestui minister;– posibilitatea finanțării de către Ministerul Culturii și Cultelor a proiectelor întocmite de către autoritățile administrației publice locale;– diversitatea obiectivelor Programului și a surselor sale de finanțare impune proceduri distincte de evaluare și selecție a proiectelor și constituirea unor comisii de evaluare și selecție specifice fiecărui obiectiv,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + 
Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, se modifică și se completează după cum urmează:1.Alineatul (1) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 21(1)Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor finanțează, din sume alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile și din alte surse, în condițiile legii, Programul prioritar național pentru construirea de sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții, precum și pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea și finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale de drept public din mediul rural și mic urban, denumit în continuare Program.(la 11-12-2007,
Alineatul (1) din Articolul 21 , Punctul 1. , Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
2.Alineatul (3) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Programul are ca principale obiective:a)proiectarea, construirea și dotarea de sedii pentru așezăminte culturale din mediul rural și mic urban, în localitățile unde nu există asemenea instituții;b)reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul mic urban;c)reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural;d)finalizarea lucrărilor de construcție și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural și mic urban.(la 11-12-2007,
Alineatul (3) din Articolul 21 , Punctul 2. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
3.Alineatul (3^1) al articolului 21 se modifică și va avea următorul cuprins:(3^1)Obiectivele prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) se realizează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» – S.A., aflată sub autoritatea acestuia, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» – S.A., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare.(la 11-12-2007,
Alineatul (3^1) din Articolul 21 , Punctul 3. , Articolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
4.După alineatul (3^1) al articolului 21 se introduc trei noi alineate, alineatele (3^2), (3^3) și (3^4), cu următorul cuprins:(3^2)Obiectivul prevăzut la alin. (3) lit. c) se realizează prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), având ca sursă de finanțare Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale fiind autoritate de management pentru PNDR.(la 11-12-2007,
Alineatul (3^2) din Articolul 21 , Punctul 4. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
(3^3)Obiectivul prevăzut la alin. (3) lit. d) se finanțează de către Ministerul Culturii și Cultelor din sume alocate prin transferuri către bugetele locale.(la 11-12-2007,
Alineatul (3^3) din Articolul 21 , Punctul 4. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
(3^4)Dotarea așezămintelor culturale conform alin. (3) se face cu echipamentul tehnic minim necesar, stabilit prin ordin al ministrului culturii și cultelor.(la 11-12-2007,
Alineatul (3^4) din Articolul 21 , Punctul 4. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
5.Alineatul (1) al articolului 22 se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 22(1)Pentru a putea beneficia de finanțare în cadrul Programului, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3^1) și (3^3), autoritățile administrației publice locale, singure sau în parteneriat cu alte autorități publice ori cu organizații neguvernamentale din țară sau din străinătate, elaborează și propun, pe baza unei documentații justificative, proiecte care trebuie să fie însoțite de programe și proiecte culturale desfășurate pe o perioadă de minimum 3 ani, precum și de garanția asigurării unei finanțări, din resurse proprii sau atrase, de minimum 10% din valoarea totală a proiectului pentru construcție, reabilitare, modernizare, dotare și/sau finalizare a lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale.
6.După alineatul (1) al articolului 22 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1)În cadrul Programului, pentru proiectele finanțate conform prevederilor art. 21 alin. (3^2), beneficiarii vor respecta procedura specifică de implementare a PNDR.7.Alineatul (2) al articolului 22 se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Valorile maxime ale finanțărilor alocate pentru realizarea obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. d) se stabilesc prin Ghidul operațional.(la 11-12-2007,
Alineatul (2) din Articolul 22 , Punctul 7. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
8.Alineatul (1) al articolului 23 se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 23(1)În vederea implementării obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. a), b) și d) se constituie Comisia pentru evaluarea și selecția proiectelor, denumită în continuare Comisia, formată din câte un reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, al Asociației Comunelor și al Asociației Orașelor din România, desemnați prin ordine ale miniștrilor de resort sau prin decizie a președintelui asociației, după caz.(la 11-12-2007,
Alineatul (1) din Articolul 23 , Punctul 8. , Articolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
9.După alineatul (3) al articolului 23 se introduc cinci noi alineate, alineatele (4), (5), (6), (7) și (8), cu următorul cuprins:(4)Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. a) și b), Ministerul Culturii și Cultelor împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor elaborează Ghidul operațional, care va cuprinde: criteriile de evaluare și selecție, modul de organizare și funcționare a Comisiei, aprobat prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor.(la 11-12-2007,
Alineatul (4) din Articolul 23 , Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
(5)Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor elaborează norme metodologice pentru derularea obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. a) prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» – S.A.(la 11-12-2007,
Alineatul (5) din Articolul 23 , Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
(6)Prin ordin al ministrului culturii și cultelor se aprobă Ghidul operațional, elaborat de Ministerul Culturii și Cultelor în vederea realizării obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. d); Ghidul operațional va cuprinde criteriile de evaluare și selecție, modul de organizare și funcționare a Comisiei, precum și reguli privind implementarea, monitorizarea și raportarea activităților.(la 11-12-2007,
Alineatul (6) din Articolul 23 , Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
(7)Comisia constituită potrivit alin. (1) va selecta proiectele propuse de autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile minime prevăzute la art. 22 și aprobă finanțarea celor care întrunesc criteriile prevăzute în ghidurile operaționale specifice fiecărui obiectiv.(8)În vederea implementării obiectivului prevăzut la art. 21 alin. (3) lit. c), la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se constituie grupuri de lucru la care vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din cadrul Autorității de management pentru PNDR și, respectiv, din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, precum și 2 reprezentanți ai Ministerului Culturii și Cultelor, desemnați prin ordin al ministrului culturii și cultelor.(la 11-12-2007,
Alineatul (8) din Articolul 23 , Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
10.Articolul 24 se abrogă.(la 11-12-2007,
Punctul 10. din Articolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
11.Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 25Monitorizarea implementării Programului se realizează de către fiecare minister în parte, în condițiile legii.
(la 11-12-2007,
Articolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
12.Articolul 26 se abrogă.(la 11-12-2007,
Articolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 357 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 08 decembrie 2007
)
 + 
Articolul IIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul culturii și cultelor,
Adrian Iorgulescu
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeș
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul economiei și finanțelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
București, 27 iunie 2007.Nr. 65.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x