Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 7 august 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Având în vedere faptul că prin Legea nr. 152/2017 s-a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, au fost aprobate unele măsuri pentru completarea celor deja adoptate pentru eliminarea discrepanțelor salariale până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare,luând în considerare faptul că lipsa unei reglementări privind eliminarea discrepanțelor salariale și în ceea ce privește stabilirea salariilor lunare ale polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea sa, precum și ale personalului civil din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 152/2017, ar genera menținerea respectivelor discrepanțe salariale pentru aceste categorii de personal pe toată perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.Ținând cont că măsurile adoptate prin Legea nr. 152/2017 se aplică începând cu data de 30 iunie 2017, se impune adoptarea unor completări la art. II din Legea nr. 152/2017.Având în vedere faptul că majorarea propusă necesită modificarea alocației bugetare pentru instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, este necesar ca aceasta să fie adoptată în regim de urgență pentru a putea fi luată în calcul la următoarea rectificare bugetară.->În considerarea faptului că aceste completări vizează un interes general în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“ și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICLa articolul II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:(5)Începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 10% cuantumul brut al salariilor de funcție ale polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea sa, cu excepția celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.(6)Începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea sa, precum și a celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.(7)Majorările acordate personalului din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit alin. (3) lit. b), alin. (5) și (6), se aplică la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit/cuvenită, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, și se adaugă la acesta/aceasta.(la 04-11-2017,
Alineatul (7) din ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Articolul I din LEGEA nr. 207 din 31 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 01 noiembrie 2017
)
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț MișaBucurești, 4 august 2017.Nr. 56.