privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti(actualizată până la data de 2 noiembrie 2016*)
–––-Ţinând seama de faptul că, în urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, a rezultat un număr mare de victime, aflate în prezent atât în unităţile sanitare publice din România, cât şi în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în state terţe,având în vedere că evoluţia stării de sănătate a victimelor impune ca măsură transferul persoanelor pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate,în considerarea faptului că este necesară asigurarea susţinerii din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente tratamentului în străinătate pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti,luând în considerare necesitatea de a asigura accesul la tratament în străinătate pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment, se impune reglementarea de urgenţă a cadrului legal pentru continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România.Având în vedere situaţia excepţională, cauzată de numărul mare de victime, ce necesită acordarea de îngrijiri medicale în aceeaşi specialitate, s-a impus necesitatea transferului în vederea tratamentului unor victime rezultate în urma incendiului în clinici din străinătate.Ţinând cont de faptul că neadoptarea acestui act normativ ar avea consecinţe directe asupra sănătăţii şi vieţii persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată, prin neasigurarea accesului în timp util la tratamentul medical în străinătate în perioada 2015-2016,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul 1(1) Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente tratamentului în străinătate pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime, care beneficiază de tratament medical în străinătate în perioada 2015-2018, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate. … (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cheltuielile care se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi sumele de bani care provin din donaţii sau sponsorizări, după caz. … (3) Lista victimelor şi elementele de identificare ale acestora se întocmesc de către Ministerul Sănătăţii, în baza datelor transmise de unităţile sanitare publice din România şi din străinătate în care victimele au beneficiat de tratament. … –––-Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016. +
Articolul 2(1) Plata cheltuielilor reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, inclusiv contribuţia personală a victimei, stabilită în conformitate cu legislaţia naţională a statelor în care se acordă tratament medical de către unităţile sanitare din străinătate, precum şi a transportului medical specializat se realizează la solicitarea victimei/însoţitorului. … (2) Prin însoţitor se înţelege un membru al familiei victimei, rudă a acestuia, indiferent de gradul de rudenie, sau orice altă persoană care îşi asumă responsabilităţile conform unei declaraţii pe propria răspundere. … (2^1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, însoţitor poate fi şi reprezentantul anume desemnat al unei persoane juridice.–––-Alin. (2^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016.(3) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită, în mod obligatoriu, de următoarele documente: … a) fotocopia oricărui document care face dovada identităţii victimei şi fotocopia actului de identitate a însoţitorului, dacă cererea este întocmită de însoţitor; … b) documente de plată emise de către unităţile sanitare în care se efectuează tratamentul din care să rezulte contravaloarea tratamentului medical acordat sau care urmează a fi acordat, inclusiv contribuţia personală a victimei, stabilită în conformitate cu legislaţia naţională a statelor în care se acordă tratament medical, după caz, contul bancar al unităţii sanitare, numele victimei şi elementele de identificare ale acesteia; … –––-Lit. b) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016.c) fotocopii ale documentelor emise de către unităţile sanitare privind transferul în alte unităţi sanitare, după caz; … d) declaraţia pe propria răspundere a victimei sau a însoţitorului prevăzut la art. 2 alin. (2) sau, după caz, a reprezentantului legal al persoanei juridice, prin care îşi asumă faptul că nu beneficiază de acoperirea integrală sau parţială a cheltuielilor solicitate din alte surse, prevăzute la art. 1 alin. (2). În situaţia în care aceste cheltuieli au fost suportate parţial din alte surse, în declaraţia pe propria răspundere se menţionează cuantumul sumei de care a beneficiat, precum şi suma care urmează a fi suportată de la bugetul de stat;" … –––-Lit. d) a alin. (3) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016.e) certificat/document constatator al decesului, după caz; … f) documente medicale emise de unităţile sanitare, din care să rezulte tratamentul medical acordat şi perioada de tratament; … –––-Lit. f) a alin. (3) al art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016.g) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice că banii nu provin din sursele menţionate la art. 1 alin. (2), precum şi din orice alte liberalităţi făcute în beneficiul şi/sau favoarea victimei. … –––-Lit. g) a alin. (3) al art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016. +
Articolul 3(1) Plata tratamentelor medicale prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează direct în contul unităţii sanitare din străinătate, la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii, sau, după caz, în contul persoanei fizice sau juridice care a suportat cheltuielile, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. (2). … –––-Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 2 noiembrie 2016.(2) Metodologia de decontare, modelul cererii şi al declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. …
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
–––––
Ministrul sănătăţii,
Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu
Ministrul afacerilor interne,
Petre Tobă
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana DraguBucureşti, 25 noiembrie 2015.Nr. 56.––