Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017,luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfășurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activității Guvernului și a ministerelor,reținându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament și îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă și externă a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice, cu repercusiuni directe asupra cetățenilor, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 129/2017, se modifică și se completează după cum urmează:1.Alineatul (7) al articolului 12 se modifică și va avea următorul cuprins:(7)Cu excepția activităților prevăzute la alin. (5), ministrul delegat pentru fonduri europene are calitatea de reprezentant și de ordonator principal de credite pentru activitățile aferente domeniului pentru care a fost învestit.(la 17-12-2017,
Alineatul (7) al Articolului 12 din Punctul 1., Articolul I a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 249 din 11 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 993 din 14 decembrie 2017
)
… 2.După alineatul (7) al articolului 12 se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1)Ministrul delegat pentru fonduri europene poate delega atribuțiile de ordonator principal de credite, în condițiile legii. … 3.Alineatul (8) al articolului 12 se modifică și va avea următorul cuprins:(8)Ministrul delegat pentru fonduri europene emite ordine și instrucțiuni în domeniul în care a fost învestit. … 4.După alineatul (8) al articolului 12 se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1)Aprobarea statului de funcții și reglementarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului încadrat în structurile care gestionează fonduri europene se realizează prin ordin al viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, la propunerea ministrului delegat pentru fonduri europene. … 5.După alineatul (10) al articolului 12 se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:(11)Prin derogare de la art. 48 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, atribuțiile secretarului/secretarilor de stat care își va/vor desfășura activitatea pe domeniul fondurilor europene se stabilesc prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene.(12)Ministrul delegat pentru fonduri europene reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și instituții publice interne și internaționale, cu organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine, pe domeniul în care a fost învestit, cu excepția activităților prevăzute la alin. (5). … 6.După articolul 16 se introduc două noi articole, articolele 16^1 și 16^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 16^1Cheltuielile necesare desfășurării activității viceprim-ministrului fără portofoliu și a cabinetului acestuia se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. +
Articolul 16^2(1)Se înființează Agenția pentru Competitivitate, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea Secretariatului General al Guvernului.(2)Agenția pentru Competitivitate este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului.(3)Organizarea, funcționarea, atribuțiile, precum și structura organizatorică a instituției prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit pentru Secretariatul General al Guvernului.(4)Salarizarea personalului din cadrul Agenției pentru Competitivitate se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu respectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. … +
Articolul IIAlineatul (2) al articolului 33 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Secretariatul General al Guvernului îndeplinește atribuțiile de minister de resort față de Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», Regia Autonomă «Monitorul Oficial» și față de Administrația Națională de Meteorologie. +
Articolul IIIAlineatul (3) al articolului 1 din Legea nr. 216/2004 privind înființarea Administrației Naționale de Meteorologie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 1 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Administrația Națională de Meteorologie are statut de regie, se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. +
Articolul IVAlineatul 1 al articolului 4 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Managementul rezervației se realizează de Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», denumită în continuare Administrația Rezervației, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului. +
Articolul VÎn tot cuprinsul Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „autoritate publică centrală pentru protecția mediului“ se înlocuiește cu sintagma „Secretariatul General al Guvernului“. +
Articolul VI(1)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Mediului și Secretariatul General al Guvernului încheie protocol de predare-preluare pentru aplicarea măsurilor prevăzute la art. II-IV, care va cuprinde obligatoriu creditele bugetare pe anul 2017 aferente Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“.(2)Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2017, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după caz, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare.(3)Modificările în execuția bugetului de stat pe anul 2017 se efectuează pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice la solicitarea Secretariatului General al Guvernului.(4)Până la încheierea protocolului prevăzut la alin. (1) finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ se asigură din bugetul ordonatorului principal de credite din subordinea căruia aceasta s-a reorganizat. +
Articolul VIIÎn termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile prevăzute la art. I-V își modifică în mod corespunzător actele normative de organizare și funcționare. +
Articolul VIIIÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru acordarea de ajutoare, recompense, contribuții la acțiuni umanitare și burse, se constituie fondul Președintelui României, fondul președintelui Senatului, fondul președintelui Camerei Deputaților, fondul primministrului, care se aprobă anual prin buget, în limita sumei maxime de 500 mii lei.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
Sevil Shhaideh
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Secretarul general al Guvernului,
Mihai Busuioc
Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Rovana Plumb
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț MișaBucurești, 30 iunie 2017.Nr. 50. –-