Luând în considerare scopul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 183/2022, de sprijinire a eforturilor autorităților administrației publice locale în dezvoltarea infrastructurii la nivelul tuturor localităților, precum și faptul că fondurile de la bugetul de stat alocate prin program au fost repartizate echilibrat la nivelul întregii țării pe baza unor criterii de prioritizare, sumele aprobate fiind împărțite pe județe și, ulterior, pe obiective de investiții, în limita alocată județului,Programul național de investiții „Anghel Saligny“ în forma actuală presupune ca, începând cu luna iunie 2024, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să elimine obiectivele de investiții pentru care beneficiarii nu au depus documentele necesare, prevăzute de lege, în vederea încheierii contractelor de finanțare.Având în vedere faptul că listele obiectivelor de investiții care se finanțează prin program au fost aprobate, pentru fiecare județ, începând cu luna iunie 2022, și ținând cont că în procesul de analiză a documentațiilor depuse în vederea încheierii contractelor de finanțare au fost identificate o serie de situații care determină întârzierea finalizării documentațiilor, s-a dovedit că termenele instituite nu sunt benefice pentru beneficiari.Toate acestea implică realizarea unor operațiuni de durată și instituirea unor termene a căror nerespectare conduce la eliminarea unor beneficiari din program, funcționând, practic, ca o sancțiune pentru aceștia, ceea ce reprezintă o măsură disproporționată în raport cu motivele care determină aceste întârzieri, motiv pentru care intervenția legislativă propusă creează cadrul legal pentru ca beneficiarii programului să poată depune documentația necesară încheierii contractelor de finanțare, să efectueze procedurile de achiziție publică și să realizeze investiția în perioada de derulare a programului, respectiv cel târziu până la data de 31 decembrie 2028, fără a fi condiționați de termene și fără a genera întârzieri în derularea investiției, pentru că mecanismul de decontare în cadrul programului este stabilit pe baza principiului „primul venit-primul servit“.Consecința negativă a neadoptării prezentei ordonanțe de urgență este dată de riscul de eliminare din lista obiectivelor de investiții care se finanțează a unor obiective de investiții al căror procent este de peste 27,5% din numărul de obiective de investiții incluse în program, iar neadoptarea acestor măsuri ar avea impact negativ asupra anumitor comunități locale.Neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență conduce la afectarea comunităților locale beneficiare ale investițiilor și la creșterea decalajelor de dezvoltare între județe, cu impact direct asupra serviciilor publice la care să aibă acces cetățenii.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul IAlineatul (7) al articolului 4, alineatele (6) și (7) ale articolului 6 și articolul 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 6 septembrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 183/2022, se abrogă. +
Articolul IIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se modifică în mod corespunzător Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.333/2021, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan VeșteaBucurești, 14 mai 2024.Nr. 47.––