privind modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012
Luând în considerare timpul scurt rămas până la data desfăşurării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012,văzând că Registrul electoral nu este operaţional din cauza subfinanţării Autorităţii Electorale Permanente,în scopul asigurării unui interval de timp suficient în care tuturor cetăţenilor români cu drept de vot să le fie eliberate cărţi de alegător,constatând necesitatea certificării prezenţei la vot a alegătorilor care deţin cărţi de identitate,ţinând cont de imperativul prevenirii eventualelor disfuncţionalităţi în derularea activităţilor de pregătire şi organizare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012,având în vedere necesitatea asigurării unui proces electoral coerent, toate acestea vizând interesul public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul ILegea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 72 va avea următorul cuprins:"Art. 72. – (1) Prevederile prezentului titlu referitoare la utilizarea cărţilor de alegător se aplică începând cu alegerile parlamentare din anul 2016.(2) La alegerile parlamentare din anul 2012 dreptul de vot se exercită pe baza actului de identitate, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 32, pe care se aplică ştampila cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului sau, după caz, un timbru autocolant cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului. Modelul timbrului autocolant, condiţiile de tipărire, de gestionare şi de utilizare a acestuia la alegerile parlamentare din anul 2012 se stabilesc de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor." … 2. La articolul 73, alineatele (1) şi (6) vor avea următorul cuprins:"Art. 73. – (1) Prevederile prezentului titlu referitoare la Registrul electoral naţional se aplică începând cu 1 ianuarie 2013.……………………………………………………………..(6) Prevederile art. 26 se aplică în mod corespunzător. Prevederile art. 26 alin. (1), (4) şi (5) se aplică începând cu 1 ianuarie 2013." … + Articolul II(1) Autoritatea Electorală Permanentă achiziţionează aplicaţiile şi/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012. … (2) Institutul Naţional de Statistică asigură editarea şi tipărirea proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor, dotarea cu echipamente, tehnică de calcul şi consumabile, precum şi instruirea personalului implicat în efectuarea operaţiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor alegerilor, în staţiile de prelucrare organizate la nivelul birourilor electorale de circumscripţie şi al oficiilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. … (3) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură serviciile de telefonie specială şi de comunicaţii de voce şi date necesare birourilor şi oficiilor electorale. … (4) Hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. … + Articolul IIIPrevederile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică achiziţiilor publice aferente realizării măsurilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Ministrul administraţiei şi internelor,Mircea DuşaMinistrul delegat pentru administraţie,Radu Stroep. PreşedinteleAutorităţii Electorale Permanente,Dan Vlaicu,vicepreşedinteSecretarul general al Guvernului,Ion MoraruViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 1 septembrie 2012.Nr. 46.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.