Luând în considerare dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,având în vedere influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2010 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,având în atenţie necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul IArticolul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La alineatul (1), literele a)-c) vor avea următorul cuprins:"a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; … c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu." … 2. Alineatul (1^1) se abrogă. + Articolul II(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se realizează astfel: … a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; … b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; … c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. … (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. … (3) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. … PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,Mihai Constantin ŞeitanBucureşti, 19 mai 2010.Nr. 45.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.