Actualul cadru legislativ prevăzut de Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, este de natură să blocheze raporturile juridice dintre sportivii de performanță, structurile sportive și administrația publică locală, situație care conduce la înghețarea anului competițional sportiv 2017-2018 prin lipsa de finanțare a activității sportive de către administrația publică locală, motivat de faptul că dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, conțin norme legale care intră în contradicție cu Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în contextul în care activitatea structurilor sportive pe plan local nu se poate desfășura pe fondul unei finanțări minime.Structurile sportive de drept public organizate ca servicii în cadrul administrației publice locale nu pot încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță în condițiile actuale reglementate de Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că actualul cadru legislativ a condus/conduce la confuzii și interpretări diferite din partea organelor de control și există riscul real al blocării activității sportive de performanță cu efecte negative imediate atât în plan sportiv, cât și social.Astfel, organele de control au constatat o lipsă profundă de coerență între dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pe de o parte, și dispozițiile din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, pe de altă parte, situație care a condus la emiterea unor decizii de imputare a sumelor alocate desfășurării activității sportive, organizate la nivel de administrație publică locală, context în care, la rândul său, aceasta se află în situația de a nu mai finanța activitatea sportivă în lipsa unui cadru legal coerent.Având în vedere situația creată, este evident că doar o intervenție de urgență asupra cadrului legislativ de ordin primar mai poate asigura condițiile unei minime finanțări a activității sportive organizate la nivelul administrației publice locale, se impune și introducerea unui contract de activitate sportivă care se va încheia între sportivul de performanță și o structură sportivă, prin care se vor stipula valoarea drepturilor bănești aferente contraprestației depuse de sportiv, modalitățile și termenele de plată, precum și alte drepturi și obligații reciproce ale părților contractante.În contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competițional este necesară intervenția de urgență asupra Legii nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se putea asigura un cadrul legal coerent necesar fundamentării bugetului administrației publice centrale și locale pe anul viitor, condiție în care prezentul act normativ reprezintă o intervenție de îndată în sprijinul activităților și structurilor sportive pe plan național și local ce nu suportă amânare și de a cărei aprobare depinde fundamentarea bugetului pe anul viitor atât la nivelul administrației publice centrale, cât și locale.În acest context este imperios necesar să fie asigurat un cadru legal coerent care să creeze condițiile necesare demarării anului competițional 2017-2018 la nivel național și internațional, sens în care prezentul act normativ își propune o intervenție de urgență asupra organizării și finanțării sportului de performanță.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICLegea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1)Sportivii de performanță pot încheia cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă.(la 20-04-2018,
Alineatul (1^1) din Punctul 1. , ARTICOL UNIC a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 2.La articolul 14 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b)încheie cu o structură sportivă un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă. … … 3.La articolul 14, alineatele (2^1), (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2^1)Structurile sportive și sportivul de performanță menționat la alin. (1^1) se obligă prin contractul încheiat între părți să respecte prevederile specifice din statutele, normele, regulamentele federațiilor sportive naționale și, după caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectivă și care au ca obiect activitatea de selecție, pregătirea, performanța și participarea la competiții interne și internaționale.………………………………………………………………………(6)Federațiile sportive naționale asigură organizarea evidenței sportivilor de performanță din ramura de sport respectivă.(7)Drepturile și obligațiile sportivului de performanță sunt cele prevăzute în statutele și în regulamentele federațiilor sportive naționale, precum și cele din contractele încheiate între părți. … 3^1.La articolul 14, alineatul (3) se abrogă.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 3^2.După articolul 14 se introduc două noi articole, articolele 14^1 și 14^2, cu următorul cuprins: +
Articolul 14^1(1)Sportivii de performanță sunt autorizați să își desfășoare activitatea de către federația sportivă națională pe ramură de sport.(2)Autorizația emisă de către federația sportivă pe ramură de sport, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului tineretului și sportului, atestă calitatea de sportiv de performanță în vederea încadrării veniturilor acestuia, obținute din contractul de activitate sportivă, în categoria activităților independente. +
Articolul 14^2(1)Prin derogare de la prevederile art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, activitatea desfășurată în baza contractului de activitate sportivă este activitate independentă, indiferent de modul de organizare și desfășurare a acesteia, fără obligativitatea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 7 pct. 3.1-3.7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, iar veniturile realizate în baza contractului de activitate sportivă sunt venituri din activități independente.(2)Aceste activități nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 pct. 1 raportat la art. 11 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 4.Articolul 18^1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 18^1(1)Prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea acestora.(la 20-04-2018,
Alineatul (1) din Articolul 18^1 , Punctul 4. , ARTICOL UNIC a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
(2)Prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru:(la 20-04-2018,
Partea introductivă din Alineatul (2), Articolul 18^1 , Punctul 4. , ARTICOL UNIC a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
a)finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale; … b)finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă; … c)finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive corespondente; … d)finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele școlare județene, respectiv a municipiului București; … e)finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înalta performanță sportivă; … f)premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale. … g)finanțarea programelor sportive ale unităților și instituțiilor de învățământ, înființate pe raza autorității administrativ-teritoriale, derulate prin asociațiile sportive școlare și universitare;(la 20-04-2018,
Articolul 18^1 din Punctul 4. , ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… h)finanțarea programelor sportive derulate de Federația Sportului Școlar și Federația Sportului Universitar pe raza unității administrativ-teritoriale.(la 20-04-2018,
Articolul 18^1 din Punctul 4. , ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… (3)Autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finanțarea infrastructurii și activității sportive, potrivit alin. (1) și (2), din bugetul aprobat.(la 20-04-2018,
Alineatul (3) din Articolul 18^1 , Punctul 4. , ARTICOL UNIC a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
(4)În bugetul autorităților sau instituțiilor publice ale administrației publice centrale se pot cuprinde sume pentru finanțarea activității structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, în condițiile legii. … 5.La articolul 20^2 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a)sume de la bugetul de stat, inclusiv pentru finanțarea unor posturi, în funcție de necesități, cu încadrarea în cheltuielile de personal alocate în limita bugetului aprobat, cu informarea anuală a Ministerului Tineretului și Sportului; … … 5^1.La articolul 20^2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: (4^1)Salarizarea personalului angajat pe posturile finanțate din sumele prevăzute la alin. (3) lit. a) se stabilește prin hotărâre a Comitetului executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, prin asimilare cu salariile stabilite pentru funcții similare din cadrul Ministerul Tineretului și Sportului și din complexurile sportive naționale subordonate, după caz.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 6.La articolul 29, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 29(1)Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înființate ca instituții publice în subordinea administrației publice centrale, locale sau a instituțiilor de învățământ superior de stat, și au drept obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale. … 7.La articolul 67 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b)potrivit condițiilor stabilite prin contractele încheiate între părți, pentru sumele acordate de autoritățile administrației publice centrale și/sau locale, pentru finanțarea programelor structurilor sportive de drept privat fără scop lucrativ; … … 8.La articolul 67 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b)sume de la bugetul de stat sau bugetele locale acordate de autoritățile administrației publice centrale sau locale pentru finanțarea programelor sportive realizate de structuri sportive de drept privat, fără scop lucrativ; … … 8^1.La articolul 67^1 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins: e)alte persoane care contribuie la realizarea activității sportive, conform regulamentelor și statutelor federațiilor sportive naționale. … (la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 9.La articolul 67^1, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:(1^1)Participanții la activitatea sportivă enumerați la alin. (1) lit. a)-c) pot încheia cu structurile sportive, după caz, un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, în condițiile legii. (1^2)Prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) și ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, participanții la activitatea sportivă prevăzuți la alin. (1) pot încheia contracte individuale de muncă.(1^3)Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată, angajarea se poate face și în mod direct, prin acordul părților. … 9^1.La articolul 67^1, după alineatul (1^3) se introduce un nou alineat, alineatul (1^4), cu următorul cuprins: (1^4)Prin derogare de la prevederile alin. (1^1), participanții la activitatea sportivă enumerați la alin. (1) lit. a) și b), încadrați ca personal militar, polițiști, personal civil contractual, funcționari publici cu statut special din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care sunt încadrați, cumulează solda de funcție/salariul de funcție, gradațiile și solda/salariul de comandă cu indemnizația stabilită prin contractul de activitate sportivă.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 10.La articolul 67^1 alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f)plata participanților la activitatea sportivă, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurării activității sportive. … … 11.La articolul 67^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)Condițiile, criteriile și procedura, precum și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, respectiv fiecare categorie de participanți la activitățile sportive, se stabilesc, după caz, prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale. … 11^1.La articolul 78, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3)Bazele sportive din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, respectiv din sectorul privat, omologate, se înscriu obligatoriu în Registrul bazelor sportive, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului tineretului și sportului.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 11^2.La articolul 78^1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: (2)Proprietarii bazelor sportive menționate la alin. (1) au obligația ca în termen de 60 de zile de la obținerea titlului de proprietate să urmeze procedura de înscriere în cartea funciară, cu mențiunea expresă că proprietatea este o bază sau o instalație sportivă.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 11^3.După articolul 94 se introduce un nou articol, articolul 94^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 94^1Litigiile izvorâte din contractul individual de muncă pentru sportivi sau din contractul de activitate sportivă pot fi soluționate fie de instanțele judecătorești, fie, dacă părțile decid astfel prin contractul încheiat între ele, pe calea arbitrajului instituționalizat, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale.(la 20-04-2018,
ARTICOL UNIC a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… 12.În anexă, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f)contract de activitate sportivă – convenția încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive și participanții la activitatea sportivă prevăzuți la art. 67^1 alin. (1), care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă se stabilește prin ordin comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului muncii și justiției sociale. Veniturile realizate din contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(la 20-04-2018,
Litera f) din Punctul 12. , ARTICOL UNIC a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 17 aprilie 2018
)
… … 13.În tot cuprinsul legii, denumirea „Comitetul Olimpic Român“, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu denumirea „Comitetul Olimpic și Sportiv Român“. …
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
Ministrul tineretului și sportului,
Marius-Alexandru Dunca
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,
administrației publice și fondurilor europene,
Sevil Shhaideh
p. Ministrul muncii și justiției sociale,
Adrian Marius Rîndunică,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Viorel ȘtefanBucurești, 18 mai 2017.Nr. 38.––