privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea şi evidenţa proprie a Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri(actualizată la data de 18 octombrie 2010*)
–––-Având în vedere că, în prezent, în dotarea Ministerului Apărării Naţionale se găsesc cantităţi apreciabile de armament, muniţii, explozivi, blindate, autovehicule, tractoare, remorci şi alte bunuri, care prezintă un risc ridicat pentru personal şi mediu,ţinând seama de imposibilitatea punerii în aplicare a unor programe de delaborare din cauza insuficienţei fondurilor,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul 1(1) Prin derogare de la prevederile art. 50 din Legea nr. 346/2006 … privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare, se abilitează Ministerul Apărării Naţionale să transmită din administrarea şi evidenţa proprie în administrarea unor operatori economici din industria de apărare aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, bunuri mobile, proprietate privată a statului, cu specific militar, de resortul intendenţei, armamentului, muniţiilor, explozivilor, blindatelor, automobilelor, autospecialelor, tractoarelor, remorcilor, navelor maritime şi fluviale, aeronavelor şi cele rezultate din cercetarea ştiinţifică, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:–––-Partea introd. a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 184 din 14 octombrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010.a) au durata normată de funcţionare împlinită; … b) sunt scoase din funcţiune; … c) sunt excedentare; … d) sunt declasate; … e) sunt atipice; … f) sunt periculoase; … g) sunt uzate moral. … (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se nominalizează prin protocoale succesive, eşalonate în timp, încheiate între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. … (3) Bunurile prevăzute la alin. (1) se transmit în vederea delaborării, dezmembrării şi valorificării acestora, în condiţiile legii. … +
Articolul 2Bunurile prevăzute la art. 1 alin. (1) se predau operatorilor economici în starea în care se află, conform inventarului de complet, împreună cu ambalajele aferente, inclusiv cele incomplete, pe bază de proces-verbal de predarepreluare, încheiat la sediul unităţii militare gestionare, pe categorii de bunuri, între reprezentantul legal al acesteia şi reprezentantul legal al operatorului economic, desemnat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin protocoalele prevăzute la art. 1 alin. (2). +
Articolul 3(1) Patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale se diminuează cu valoarea contabilă a bunurilor mobile transmise, potrivit dispoziţiilor art. 1, în baza proceselor-verbale. … (2) În situaţia în care veniturile realizate de către operatorii economici sunt mai mari decât cheltuielile ocazionate cu operaţiunile prevăzute la art. 1 alin. (3), inclusiv transportul şi paza bunurilor, diferenţa se face venit la bugetul de stat. … (3) Intrarea bunurilor prevăzute la alin. (1) în evidenţa operatorilor economici se realizează conform reglementărilor contabile în vigoare. … +
Articolul 4Transportul şi paza bunurilor mobile care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă se asigură de către operatorii economici.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:────────────────Ministrul apărării naţionale,Gabriel OpreaMinistrul economiei, comerţuluişi mediului de afaceri,Adriean VideanuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 14 aprilie 2010.Nr. 38. +
AnexăOPERATORII ECONOMICIdin industria de apărare, aflaţi sub autoritateaMinisterului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │ ││crt. │ Operator economic │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 1. │Compania Naţională ROMARM – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2. │Societatea Comercială TOHAN Zărneşti – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 3. │Societatea Comercială CARFIL Braşov – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 4. │Societatea Comercială METROM Braşov – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 5. │Societatea Comercială Uzina Mecanică CUGIR – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 6. │Societatea Comercială Fabrica de Arme Cugir – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 7. │Societatea Comercială Uzina Mecanică SADU – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 8. │Societatea Comercială Uzina Mecanică PLOPENI – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 9. │Societatea Comercială Uzina Mecanică MIJA – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 10. │Societatea Comercială Uzina Automecanica Moreni – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 11. │Societatea Comercială Uzina Mecanică Bucureşti – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 12. │Societatea Comercială Electromecanica PLOIEŞTI – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 13. │Societatea Comercială Fabrica de Pulberi Făgăraş – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 14. │Societatea Comercială PIROCHIM VICTORIA – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 15. │Societatea Comercială U.P.S. DRAGOMIREŞTI – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 16. │Societatea Comercială ARSENAL REŞIŢA – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 17. │Societatea Comercială Şantierul Naval Mangalia – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 18. │Societatea Comercială IAR – S.A. Braşov │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 19. │Societatea Comercială AVIOANE – S.A. Craiova │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 20. │Societatea Comercială ROMAERO – S.A. │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 21. │Societatea Comercială CONSTRUCŢII AERONAUTICE – S.A. │└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────┘–––-Anexa a fost înlocuită cu anexa din LEGEA nr. 184 din 14 octombrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010, conform modificării aduse de pct. 2 al art. unic din acelaşi act normativ.––