pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
Ţinând cont de situaţia de criză creată în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, respectiv faptul că în primul trimestru al anului 2005 au fost epuizate fondurile pentru întregul an 2005 la aproximativ 10% din farmaciile aflate în contract de furnizare cu casele judeţene de asigurări de sănătate, iar peste 60% din farmacii au depăşit plafonul de cheltuieli pentru primele două trimestre, precum şi faptul că reglementările adoptate ulterior aprobării bugetului pentru anul 2005 au dus la prevederi financiare fără acoperire în bugetul anului 2005, iar structura actuală a sistemului de asigurări sociale de sănătate nu permite reacţii adecvate la situaţii de acest fel,luând în considerare necesitatea includerii persoanelor returnate sau expulzate, inclusiv a victimelor traficului de persoane, aflate în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii, în categoria persoanelor asigurate, cu plata contribuţiei din alte surse, în scopul respectării angajamentelor asumate în cadrul negocierilor pentru integrarea în Uniunea Europeană, la cap. 24 "Justiţie şi afaceri interne", negocieri aflate aproape de închidere,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:"i) preţul de decontare este preţul suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii, pentru unele medicamente la care nu se stabileşte preţ de referinţă. Lista acestora se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii."2. La articolul 6 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii."3. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 26 vor avea următorul cuprins:"Art. 26. – (1) Valoarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi g) se suportă din fond, la nivelul preţului de referinţă sau al preţului de decontare.(2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 25 alin. (1), prescrise pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor care beneficiază de asistenţă medicală gratuită, în cazul categoriilor de persoane prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c) şi d) se suportă din fond, la nivelul preţului de referinţă." … 4. La articolul 45 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:"d^1) prin preţ de decontare, pentru medicamentele la care nu se stabileşte preţ de referinţă, din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii;".5. La articolul 54 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:"a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a), c) şi e);".6. Alineatul (3) al articolului 60 va avea următorul cuprins:"(3) CNAS funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie şi aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS. Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului-cadru, avizat de consiliul de administraţie al CNAS şi aprobat prin decizie a preşedintelui CNAS."7. Alineatul (1) al articolului 71 va avea următorul cuprins:"Art. 71. – (1) Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi îndeplineşte şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat. Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii."8. La articolul 76 alineatul (1), literele a), b) şi u) vor avea următorul cuprins:"a) avizează statutul propriu al CNAS şi statutul-cadru al caselor de asigurări;b) avizează propriul regulament de organizare şi funcţionare; … ………………………………………………………………..u) avizează organigrama CNAS şi organigramele caselor de asigurări teritoriale." … +
Articolul IIPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 1 şi 3, care intră în vigoare la 15 zile de la publicare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:––––-Ministrul sănătăţii,Mircea CintezăPreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,Cristian VlădescuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 12 mai 2005.Nr. 38.–––