pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii – Programul de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România (SAMTID), faza I, semnat la Bucureşti la 28 februarie 2005(actualizată până la data de 15 aprilie 2010*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 15 aprilie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse până la această data de către AMENDAMENTUL din 21 iunie 2007 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 14 din 9 ianuarie 2008; AMENDAMENTUL din 14 februarie 2008 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 647 din 18 iunie 2008; AMENDAMENT din 30 septembrie 2009aprobat de HOTĂRÂREA nr. 269 din 31 martie 2010.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn vederea asigurării surselor complementare necesare finanţării Programului de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România şi neafectării utilizării la timp a fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie Ministerului Integrării Europene pentru acest program – faza I, din PHARE 2002,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul 1Se aprobă Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii – Programul de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România (SAMTID), faza I, semnat la Bucureşti la 28 februarie 2005, în valoare de 12,566 milioane euro, denumit în continuare Contract de finanţare. +
Articolul 2(1) Finanţarea Programului SAMTID, faza I, se va asigura din Împrumutul Băncii Europene de Investiţii, din fonduri PHARE şi din bugetul de stat de la poziţia "Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare". Sumele necesare achitării impozitelor, taxelor plătibile în România şi a oricăror alte costuri aferente Programului SAMTID, faza I, se vor asigura din sume alocate din bugetele proprii ale localităţilor din judeţele Alba, Botoşani, Călăraşi şi Hunedoara, prevăzute în anexa A 1 la Contractul de finanţare. … (2) Beneficiarii finali ai Programului SAMTID, faza I, prevăzuţi în Contractul de finanţare, sunt societăţile comerciale pe acţiuni din judeţele Alba, Botoşani, Călăraşi şi Hunedoara, prestatoare de servicii publice, care vor încheia contracte de delegare a gestiunii activităţii de alimentare cu apă cu localităţile prevăzute la alin. (1). … (3) Ministerul Finanţelor Publice va încheia acorduri de Împrumut subsidiar cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Integrării Europene şi cu localităţile prevăzute la alin. (1), reprezentate de preşedinţii consiliilor judeţene ale judeţelor Alba, Botoşani, Călăraşi şi Hunedoara, în baza împuternicirilor acordate de autorităţile administraţiei publice locale ale localităţilor respective, în care vor fi stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi sursele de finanţare ale Programului SAMTID, faza I. … (4) Ministerul Administraţiei şi Internelor este unitatea de coordonare desemnată a programului şi, în această calitate, este responsabil cu urmărirea implementării Programului SAMTID şi efectuarea raportărilor potrivit prevederilor Contractului de finanţare. … (5) Ministerul Integrării Europene este responsabil cu asigurarea managementului finanţării Programului SAMTID din toate sursele legal constituite, prevăzute la alin. (1), inclusiv cu urmărirea, raportarea şi efectuarea tragerilor aferente Împrumutului Băncii Europene de Investiţii potrivit prevederilor Contractului de finanţare. … +
Articolul 3(1) Plata serviciului datoriei publice externe, respectiv rate de capital, dobânzi şi orice alte costuri, va fi asigurată anual din bugetele proprii ale localităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1), din sume prevăzute anual cu această destinaţie în bugetele locale. … (2) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările ulterioare, sumele constituite potrivit alin. (1) se colectează într-un cont distinct deschis pe seama fiecărui consiliu judeţean, acesta având obligaţia ca, la scadenţă, să le vireze Ministerului Finanţelor Publice, la termenele şi în condiţiile stipulate în acordurile de Împrumut subsidiar, încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu localităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi reprezentate de preşedinţii consiliilor judeţene, împuterniciţi în acest sens de localităţile respective. … +
Articolul 4Pentru scopurile Programului SAMTID, Ministerul Integrării Europene poate efectua, din sumele şi în limita Împrumutului, şi plăţi în valută aferente contractelor atribuite persoanelor juridice române, precum şi contractelor individuale de consultanţă atribuite persoanelor fizice române. +
Articolul 5(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii, să introducă, pe parcursul utilizării Împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a Contractului de finanţare, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc modificări în descrierea tehnică, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau să determine noi condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi. … (2) Amendamentele la Contractul de finanţare convenite cu Banca Europeană de Investiţii, potrivit alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului. … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Ionel Popescup. Ministrul administraţiei şi internelor,Anghel Andreescu,secretar de statMinistrul integrării europene,Ene DingaBucureşti, 28 aprilie 2005.Nr. 31.CONTRACT 28/02/2005