Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 2 martie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul UNICLegea nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 decembrie 1990, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1.După litera b) a punctului I al articolului 17 se introduce litera b^1) cu următorul cuprins:b^1)organizează și desfășoară, prin structuri de informații specializate, activitatea de obținere, prelucrare, verificare, stocare și valorificare a informațiilor în domeniul misiunilor, patrimoniului și personalului ministerului, apărarea secretului de stat și de serviciu în cadrul instituției, precum și prevenirea și descoperirea infracțiunilor, identificarea factorilor de risc și amenintarilor la adresa ordinii publice;(la 31-01-2002,
Litera b^1) din Punctul 1. , Articolul UNIC a fost modificată de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 40 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002
)
… … 2.După articolul 21 se introduce articolul 21^1 cu următorul cuprins: +
Articolul 21^1(1)Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 17 lit. b^1) și în limitele acestora, Ministerul de Interne este autorizat să dețină și sa utilizeze mijloacele tehnice specifice pentru obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea de informații și sa desfășoare activități de culegere de informații, deschis și/sau acoperit, în condițiile legii.(la 31-01-2002,
Alineatul (1) din Articolul 21^1 , Punctul 2. , Articolul UNIC a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 40 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002
)
(2)Unele categorii de tehnica și bunuri specifice se achiziționează de către structurile de informații specializate, pe bază de contract cu parteneri interni sau externi.(3)Folosirea unor persoane fizice sub acoperire se face în baza aprobării date de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție. Organizarea acestei activități se face prin ordin al ministrului de interne, pentru o perioadă determinata.(la 31-01-2002,
Alineatul (3) din Articolul 21^1 , Punctul 2. , Articolul UNIC a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 40 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002
)
(4)Ministerul de Interne poate solicita de la autorități publice, de la persoane fizice sau juridice informații, date și documente necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor stabilite prin lege, în limitele art. 17 lit. b^1).(la 31-01-2002,
Alineatul (4) din Articolul 21^1 , Punctul 2. , Articolul UNIC a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 40 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002
)
…
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministru de interne,
Ioan Rus––-