Luând în considerare că, în executarea programului de guvernare asumat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2019 pentru acordarea încrederii Guvernului, Guvernul României are în vedere valorificarea resurselor de gaze naturale și de țiței,având în vedere îndatoririle ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice de a lua măsurile necesare pentru aplicarea legii privind securitatea națională în domeniile în care își desfășoară activitatea sau în problemele de care se ocupă, ținând seama de faptul că Guvernul României, prin autoritatea competentă, a inițiat apel public de ofertă pentru concesionarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare, ceea ce face iminentă negocierea și semnarea de noi acorduri petroliere,în considerarea faptului că, în lipsa transpunerii reglementărilor europene, vidul de reglementare ar putea conduce la lezarea intereselor ce țin de securitatea națională prin imposibilitatea refuzării concesionării și executării de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene desfășurate cu afectarea securității naționale,în vederea evitării unor situații imprevizibile, care pot apărea prin transferul către altă persoană juridică a drepturilor și obligațiilor asumate prin acorduri petroliere, cu consecința schimbării condițiilor esențiale ale acestora, care raportat la dinamica geopolitică regională ar putea afecta securitatea națională, respectiv starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție,luând in considerare necesitatea urgentă a consolidării cadrului legislativ în domeniul petrolier în concordanță cu legislația comunitară în materie, cu legislația privind securitatea națională a României și cu art. 135 alin. (2) lit. d) din Constituția României, republicată,având în vedere necesitatea urgentă de transpunere integrală a prevederilor art. 2 alin. (2) din Directiva 94/22/CE privind condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor,în considerarea faptului că elementele de mai sus vizează interesul public, constituindu-se într-o situație de urgență, și a faptului că efectuarea oricăror acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional, poate afecta securitatea națională, care constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul ILegea petrolului nr. 238/2004, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 3^1(1)Autoritatea competentă poate refuza, din motive de securitate națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.(2)În cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, din motive de securitate națională, prin hotărâre a Guvernului se poate aproba denunțarea unilaterală a acordului petrolier. … 2.La articolul 34, alineatele (1) și (2) se modifică și se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins: +
Articolul 34(1)Titularul unui acord petrolier poate transfera altei persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate, numai după aprobare, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente.(2)Orice transfer făcut fără aprobare, prin hotărâre a Guvernului, este lovit de nulitate. ………………………………………………………………………………….(5)În situația în care are loc o operațiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acționariatului cu drept de control asupra titularului, noile condiții se notifică autorității competente în vederea aprobării, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea art. 3^1 alin. (2), a menținerii valabilității, a modificării sau a denunțării unilaterale a acordului petrolier, la propunerea autorității competente.(6)Nerespectarea prevederilor alin. (1) și (5) are ca efect pierderea calității de titular de acord petrolier a persoanei juridice române sau străine în cauză, în situația în care acordul petrolier are mai mulți titulari, iar în situația în care acordul petrolier are un singur titular, acesta încetează de drept. … +
Articolul IIPrezenta ordonanță de urgență intră în vigoare cel mai târziu la data de 28 februarie 2020.Prezenta ordonanță de urgență transpune ultimul paragraf al art. 2 alin. (2) din Directiva nr. 94/22/CE privind condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 164 din 30 iunie 1994.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,
Ionel Dancă
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
Nicolae Turdean
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian AurescuBucurești, 4 februarie 2020.Nr. 27.