pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul 1Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, se modifica şi se completează după cum urmează:1. După articolul 9 se introduce articolul 9^1 cu următorul cuprins:"Art. 9^1. – La societăţile comerciale a căror strategie de privatizare a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, în situaţia în care ca urmare a aplicării prevederilor art. 12, 15 şi 17 se modifica cota de participare la capitalul social prevăzută în strategia de privatizare, instituţia publică implicata este mandatata sa vândă pachetul de acţiuni deţinut de stat aferent cotei de participare la capitalul social astfel modificate."2. După alineatul (1) al articolului 16 se introduc alineatele (1^1), (1^2) şi (1^3) cu următorul cuprins:"(1^1) Pe perioada administrării speciale se instituie şi procedura de supraveghere financiară a societăţii comerciale de către instituţia publică implicata, constând în obligaţia societăţii comerciale de a efectua toate plăţile către creditorii bugetari, furnizorii de utilităţi, creditorii comerciali, după un grafic întocmit de aceasta şi administratorul special, în scopul reducerii gradului de îndatorare.(1^2) Toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societăţii comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare se suspenda pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.(1^3) Pe durata supravegherii financiare se suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. (1^2)."3. După alineatul (6) al articolului 16 se introduce alineatul (7) cu următorul cuprins:"(7) De la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor mandatul administratorilor societăţii comerciale, aleşi la propunerea instituţiei publice implicate, încetează de drept. Până la data ţinerii adunării generale a acţionarilor noul acţionar majoritar numeşte un administrator provizoriu."4. Alineatul (1) al articolului 17 va avea următorul cuprins:"Art. 17. – (1) În termen de 30 de zile de la solicitarea instituţiei publice implicate creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra societăţii comerciale ce urmează să se privatizeze se vor converti în acţiuni."5. Litera c) a alineatului (1) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"c) scutirea la plata a majorărilor de întârziere şi a penalitatilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate la data de 31 decembrie 2002, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare eliberate de creditorii bugetari."6. Alineatul (5) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"(5) Înlesnirile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) îşi pierd valabilitatea în situaţia în care nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor."7. Alineatul (6) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"(6) Înlesnirile la plata prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) îşi pierd valabilitatea şi în situaţia în care societatea comercială nu îşi achită obligaţiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal cu termene scadente începând cu data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni. În cazul în care societatea comercială nu achită la scadenta obligaţiile bugetare curente, poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente, dar nu mai târziu de data de 20 decembrie a fiecărui an fiscal."8. După alineatul (6) al articolului 18 se introduc alineatele (6^1) şi (6^2) cu următorul cuprins:"(6^1) Obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare împreună cu majorările de întârziere şi penalităţile de orice fel aferente, calculate şi datorate pe perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2002 şi data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, altele decât cele care fac obiectul înlesnirilor la plata prevăzute la alin. (1), (2) şi (4), se achită conform prevederilor legale în vigoare.(6^2) Majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere, aferente obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2002, datorate şi calculate de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor până la data intrării în vigoare a ordinului comun al creditorilor bugetari şi al instituţiei publice implicate în procesul de privatizare se achită conform prevederilor legale în vigoare."9. Alineatul (7) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"(7) Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga suma neplatita şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere şi a penalitatilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate."10. Alineatul (8) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"(8) Sumele care fac obiectul înlesnirilor potrivit alin. (1), (2) şi (4) sunt cele stabilite în certificatele de obligaţii bugetare eliberate conform prevederilor prezentei legi, pe baza actelor de control, de organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de autorităţile administraţiei publice locale pentru bugetele locale, precum şi în notificările emise de instituţia publică implicata, actualizate până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni."11. Alineatul (10) al articolului 18 va avea următorul cuprins:"(10) Societăţilor comerciale la care au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni după data de 1 decembrie 2001, precum şi celor aflate în derularea procedurilor de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se acordă înlesnirile la plata prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni sau în actele normative prin care s-au aprobat strategiile de privatizare, respectiv eşalonarea obligaţiilor bugetare pe o perioadă de până la 5 ani, şi scutirea de la plata a majorărilor de întârziere şi a penalitatilor de orice fel."12. Alineatul (1) al articolului 19 va avea următorul cuprins:"Art. 19. – (1) În dosarul de prezentare instituţia publică implicata în privatizare, cu acordul Ministerului Industriei şi Resurselor şi al Ministerului Finanţelor Publice, va cuprinde următoarele modalităţi de stingere a datoriilor de natura comercială pe care societatea ce urmează a fi privatizata le are faţă de furnizorii de utilităţi din subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor:a) scutirea totală sau parţială de plată a contravalorii facturilor, inclusiv a majorărilor de tarif, neachitate la scadenta până la data de 31 decembrie 2002. Diferenţa rămasă de plată în sarcina societăţii comerciale care se privatizează, precum şi alte obligaţii datorate şi neachitate la scadenta după data de 1 ianuarie 2003 până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor se eşalonează la plata pe o perioadă de 3-5 ani; … b) scutirea de plată a penalitatilor aferente obligaţiilor datorate şi neachitate până la data de 31 decembrie 2002, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; … c) eşalonarea la plata a penalitatilor aferente obligaţiilor datorate şi neachitate la scadenta după data de 1 ianuarie 2003, pe o perioadă de 3-5 ani." … 13. Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:"(2) Furnizorii de utilităţi, cu acordul Ministerului Industriei şi Resurselor, pot aproba şi conversia în acţiuni a datoriilor de natura comercială prevăzute la alin. (1), cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni având drept de preferinta la cumpărarea acţiunilor rezultate din conversie."14. După alineatul (2) al articolului 19 se introduc alineatele (3), (4), (5), (6) şi (7) cu următorul cuprins:"(3) În baza acordului pentru aprobarea înlesnirilor la plata prevăzute la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice poate acorda înlesniri similare cu cele prevăzute la alin. (1) lit. a) pentru obligaţiile datorate şi neachitate la bugetul de stat la data de 31 decembrie 2002 de către furnizorii de utilităţi.(4) În situaţia în care furnizorii de utilităţi nu au obligaţii restante faţă de bugetul de stat la data de 31 decembrie 2002, Ministerul Finanţelor Publice poate acorda înlesnirile prevăzute la alin. (3), pentru obligaţiile datorate şi neachitate bugetului de stat la data de 31 decembrie 2002 de regiile autonome, companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile comerciale faţă de care furnizorii de utilităţi au obligaţii de plată rezultate din relaţii contractuale. Înlesnirile la plata se vor acorda la nivelul obligaţiilor datorate bugetului de stat la data de 31 decembrie 2002 actualizate cu eventualele plati efectuate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, nedepăşindu-se cuantumul sumelor datorate către furnizorii de utilităţi, şi cuantumul sumelor datorate de furnizorii de utilităţi regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor naţionale. … (5) Societăţile comerciale care se privatizează şi care beneficiază de prevederile alin. (1)-(4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. … (6) Înlesnirile la plata prevăzute la alin. (3) şi (4) se acordă prin ordin comun al conducătorului instituţiei publice implicate, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Industriei şi Resurselor. … (7) De prevederile alin. (1)-(4) beneficiază şi societăţile comerciale în curs de privatizare stabilite în condiţiile alin. (5)." … 15. După articolul 40 se introduce articolul 40^1 cu următorul cuprins:"Art. 40^1. – Cererile formulate de instituţia publică implicata în legătură cu calitatea de acţionar la societăţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi orice alte acte procedurale efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe.”16. Alineatul (1) al articolului 41 va avea următorul cuprins:"Art. 41. – (1) Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituţia publică implicata constituie titluri executorii fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi, în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligaţiilor pecuniare asumate. Constituie titluri executorii fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi şi contractele de garanţie reală mobiliară încheiate între instituţia publică implicata şi cumpărător. Pentru declanşarea procedurii de executare silită în baza titlurilor executorii prevăzute mai sus este suficienta depunerea la organele competente – executor judecătoresc, instanţa de executare şi altele asemenea – a unei copii a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni sau a contractului de garanţie reală mobiliară încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituţia publică implicata, purtând menţiunea «conform cu originalul» şi fără o prealabilă investire cu formula executorie."17. După alineatul (2) al articolului 41 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:"(3) O dată cu înregistrarea ca acţionar a instituţiei publice implicate în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), mandatul administratorilor încetează de drept. Până la data ţinerii adunării generale a acţionarilor instituţia publică implicata numeşte un administrator provizoriu."18. După articolul 47 se introduc articolele 47^1 şi 47^2 cu următorul cuprins:"Art. 47^1. – Sunt exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 525/2002, operaţiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002.Art. 47^2. – (1) Privatizarea societăţilor comerciale înfiinţate ca filiale ale unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat se va realiza de către instituţia publică implicata, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Instituţia publică implicata poate acorda, după caz, mandat special reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în vederea realizării de către acestea a privatizării societăţilor comerciale – filiale – la care deţin acţiuni." … +
Articolul 2Se instituie supravegherea financiară şi pentru societăţile comerciale aflate în administrare specială la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul Autorităţii pentruPrivatizare şi AdministrareaParticipatiilor Statului,Ovidiu Tiberiu MusetescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 18 decembrie 2002.Nr. 208.–––