Având în vedere Decizia Comisiei Europene C (2018) 6.719 final din data de 18 octombrie 2018 pentru autorizarea schemei de ajutoare instituită de Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol,ținând cont de necesitatea punerii în acord a dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 227/2018 cu observațiile Comisiei Europene, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din lege,având în vedere situația extraordinară generată de faptul că Legea nr. 227/2018 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, coroborat cu faptul că s-a emis Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 6.719/18 octombrie 2018 de autorizare a schemei de ajutoare instituite de Legea nr. 227/2018, este necesar a se introduce observațiile transmise de Comisia Europeană în legislația națională, ceea ce conduce la adoptarea prezentei ordonanțe de urgență.Totodată, nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgență poate avea consecințe nefavorabile în rândul crescătorilor de păsări care nu pot accesa schema pentru realizarea investițiilor.Luând în considerare Decizia Comisiei Europene C (2018) 6.719 pentru autorizarea schemei de ajutoare instituite de Legea nr. 227/2018, emisă în data de 18 octombrie 2018, considerăm că neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență va afecta grav interesul public prin imposibilitatea accesării schemei pentru investiții de către fermieri, creând premisele inițierii unor acțiuni în instanță invocând nepunerea în aplicare a deciziei Comisiei Europene.Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, care afectează interesele economice din sectorul avicol, pe termen scurt și mediu, a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICLegea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 4, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1)Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) care nu se încadrează în criteriile prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la punctele 95-97 din Orientările UE.(1^2)Procedura privind evaluarea situațiilor depuse și a documentelor justificative, modul de analiză a ratelor de rentabilitate internă și a celorlalte aspecte prevăzute de regulamentele europene incidente se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. … 2.La articolul 4, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8)Prezenta schemă de ajutoare nu se aplică solicitanților care au efectuat dezmembrări/divizări ale exploatației începând cu 1 ianuarie 2017. … 3.Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 6(1)Cheltuielile eligibile necesare realizării investițiilor realizate în baza Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație sau de creștere în sectorul avicol sunt:a)construcția stațiilor de incubație, fermelor de reproducție sau de creștere noi; … b)achiziționarea sau achiziționarea prin leasing de utilaje și echipamente, respectiv echipamentele pentru furajare și adăpare, microclimat, depozitarea, evacuarea și tratarea dejecțiilor; … c)costuri cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de orice natură necesare realizării investiției, proiecte de construcție, servicii de arhitectură, organizare de șantier, asigurarea utilităților, consultanță și autorizații. … (2)Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor prevăzute la alin. (1) nu reprezintă cheltuială eligibilă. … 4.La articolul 7 alineatul (2), punctele (i) și (iii) se modifică și vor avea următorul cuprins:(i)tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare în cadrul Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol; … ……………………………………………………………………………………(iii)investiții colective realizate de crescătorii de păsări. … … 5.La articolul 7, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:(3)Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale realizează și pune la dispoziția direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București o aplicație informatică integrată, care are rolul de a asigura activitatea de înregistrare și verificare a eligibilității proiectelor, precum și de monitorizare a implementării acestora și de conformitate a cheltuielilor cuprinse în aceste proiecte pentru programele de investiții în sectorul agricol, respectiv prezentul program de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, precum și Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin Legea nr. 195/2018.(4)Costurile necesare pentru realizarea aplicației informatice prevăzute la alin. (3) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. … 6.Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 8(1)Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) depun cererea de înscriere în Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol la direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București, după caz, pe a cărei rază teritorială se înființează/află fermele de creștere, respectiv capacitățile de reproducție ori stațiile de incubație, denumită în continuare cerere de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de următoarele documente:a)împuternicire/procură notarială și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal; … b)copie a certificatului de înregistrare al Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum și copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, după caz; … c)copie de pe actul constitutiv; … d)dovadă cont activ bancă/trezorerie; … e)pentru terenurile pe care se realizează investiția, documente care atestă dreptul de proprietate, administrare, uz, uzufruct, superficie, servitute sau altele, dobândit prin act autentic notarial, certificate de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească, lege; … f)plan cadastral; … g)pentru exploatațiile în conservare, documentul contabil de intrare în conservare sau factura de cumpărare a activului.(la 22-07-2019,
Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 8 , Punctul 6. , ARTICOLUL UNIC a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… (2)Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1^1) depun suplimentar față de documentele prevăzute la alin. (1) un raport de expertiză contabilă, care să conțină indicatorii de rentabilitate ai societății. Raportul de expertiză trebuie să conțină referiri cel puțin la următorii indicatori: rata rentabilității financiare, rata profitului net, productivitatea muncii, rata solvabilității generale și costurile nete suplimentare generate de realizarea investiției pentru care se solicită ajutor. … 7.La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1)În cazul în care aplicația informatică prevăzută la art. 7 alin. (3) nu este operațională la data depunerii cererilor de înscriere prevăzute la art. 8, verificarea administrativă a cererilor de înregistrare în Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație sau de creștere în sectorul avicol se va realiza de către funcționarii din cadrul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, desemnați prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcțional. … 8.La articolul 11, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)După verificare, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București aprobă suma necesară realizării investiției.(la 22-07-2019,
Alineatul (3) al art. 11, Punctul 8, ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 9.La articolul 11, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4)Pentru realizarea investițiilor finanțate prin Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și/sau de creștere în sectorul avicol se poate acorda sprijin în patru tranșe egale, începând cu data încheierii contractului de finanțare.(la 22-07-2019,
Alineatul (4), articolul 11, Punctul 9, ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
(5)Acordarea tranșelor se realizează prin virarea sumelor într-un cont disponibil din care pot fi efectuate doar două tipuri de operațiuni:a)plăți reprezentând contravaloarea bunurilor, serviciilor, lucrărilor efectuate/livrate, doar după recepția bunurilor, serviciilor, lucrărilor, dovedite cu documente care atestă obligația de plată; … b)instrumente de garantare a plății, la dispoziția furnizorului de bunuri, servicii sau lucrări, respectiv scrisori de garanție bancară pentru acțiunile realizate pe plan intern și acreditive în cazul furnizorilor externi de bunuri și servicii. … (la 22-07-2019,
Alineatul (5), articolul 11, Punctul 9, ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 9^1.La articolul 11, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:(6)Pentru acordarea tranșelor următoare, beneficiarul trebuie să facă dovada că a efectuat plățile menționate la alin. (5) lit. a) și/sau să prezinte dovada emiterii documentelor menționate la alin. (5) lit. b).(7)Stingerea obligațiilor între furnizori și beneficiar pentru operațiunile prevăzute la alin. (5) lit. a) se face prin închiderea documentelor bancare menționate, beneficiarul programului având obligația să prezinte documentele justificative înainte de acordarea celei de-a patra tranșe.(8)Procedura privind modul de derulare și decontare a tranșelor se va stabili prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(la 22-07-2019,
ARTICOLUL UNIC a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 10.Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 12(1)Pentru încheierea contractului de finanțare beneficiarii trebuie să depună următoarele documente aferente investiției:a)autorizația de construcție; … b)studiul geotehnic; … c)aviz sanitar-veterinar; … d)aviz de mediu; … e)aviz emis de direcția de sănătate publică județeană; … f)declarație pe propria răspundere că nu au accesat sprijin simultan prin PNDR 2014-2020 pentru aceleași măsuri reglementate de prezenta lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2. … (2)Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și b) beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b).(la 22-07-2019,
Punctul 10 din ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 11.Abrogat.(la 22-07-2019,
Punctul 11. din ARTICOLUL UNIC a fost abrogat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 12.La articolul 13, alineatul (1) se abrogă.(la 22-07-2019,
Punctul 12. din ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 12^1.La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)În termen de 3 zile de la încasarea tranșei prevăzute la art. 11 alin. (4), beneficiarii ajutorului de stat marchează investiția cu o placă indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime și 200 cm lățime, confecționată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este ușor vizibilă, pe care se inscripționează «Investiție beneficiară a „Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol“, conform Cererii numărul ……, de la Direcția pentru Agricultură a Județului ……./Municipiului București.(la 22-07-2019,
ARTICOLUL UNIC a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 13.La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 14(1)În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 12, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația cu sumele necesare pentru plata tranșelor prevăzute la art. 11 alin. (4), cu încadrarea în nivelul ajutorului prevăzut la art. 7 alin. (1) și (2), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5.(la 22-07-2019,
Alineatul (1) al articolul 14 din Punctul 13, ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 14.La articolul 16, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)Lista se publică pe site-ul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, se actualizează corespunzător și se transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după fiecare reactualizare, pentru publicare pe site-ul oficial al instituției, www.madr.ro, informații accesibile publicului, unde va fi disponibilă 10 ani, fără restricții. … 15.La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 18(1)Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 199,5 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.(la 22-07-2019,
Alineatul (1) al articolului 18 din Punctul 15, ARTICOLUL UNIC a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 141 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 19 iulie 2019
)
… 16.La articolul 18, alineatele (2)–(4) se abrogă. …
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul comunicațiilor și societății informaționale,
Carmen Elian,
subsecretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
George CiambaBucurești, 30 ianuarie 2019.Nr. 2.–-