Având în vedere că prin proiectul Memorandumului de politici economice și financiare convenit cu echipa de experți ai F.M.I. s-a agreat ca, până la mijlocul lunii aprilie a.c., să se decidă graficul pentru privatizarea Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. și, până la finele lunii mai a.c., să se publice anunțul pentru angajarea consultantului de privatizare, precum și necesitatea creării cadrului legal pentru demararea acțiunilor premergătoare lansării procesului de privatizare,în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul 1(1)Pentru privatizarea Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A., cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 13, sectorul 3, înregistrată la oficiul registrului comerțului sub nr. J40/155/1997, se constituie comisia de privatizare având în componență 11 membri: 4 reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, 3 reprezentanți ai Băncii Naționale a României, 2 reprezentanți ai Ministerului Justiției, precum și 2 specialiști cu experiență în domeniu. Dintre cei 4 reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ministrul finanțelor publice va fi președintele comisiei de privatizare, iar vicepreședinte al acesteia va fi un secretar de stat.(la 29-12-2005,
Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 5 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 199 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1190 din 29 decembrie 2005
)
(2)Componența comisiei de privatizare va fi stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice, incluzând și persoanele nominalizate de ministrul justiției și guvernatorul Băncii Naționale a României.(3)Secretariatul tehnic al comisiei de privatizare este asigurat de doi specialiști din Ministerul Finanțelor Publice, numiți prin ordin al ministrului finanțelor publice.(4)Atribuțiile comisiei de privatizare sunt cele prevăzute de Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 2Membrii comisiei de privatizare și ai secretariatului tehnic nu vor putea deține, înainte de trecerea unei perioade de 3 ani de la încetarea funcției lor, funcția de administrator ori membru în conducerea executivă a instituției de credit care a fost privatizată, inclusiv la filialele sau sucursalele acesteia, precum și de membru în comisia de supraveghere specială ori de administrator special potrivit Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare.(la 19-07-2004,
Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 328 din 8 iulie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 16 iulie 2004
)
+
Articolul 3(1)Membrii comisiei de privatizare și ai secretariatului tehnic al acesteia beneficiază de o indemnizație lunară stabilită în condițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 458/1997, cu modificările și completările ulterioare.(2)Cheltuielile cu indemnizațiile președintelui, vicepreședintelui și celorlalți membri ai comisiei de privatizare, precum și ale secretariatului tehnic al acesteia se suportă de către Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A.(la 29-12-2005,
Articolul 3 a fost modificat de Punctul 2, Articolul 5 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 199 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1190 din 29 decembrie 2005
)
+
Articolul 4Cheltuielile de publicitate vor fi suportate de către Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. +
Articolul 5Prin derogare de la Legea nr. 83/1997, cu modificările și completările ulterioare, selectarea consultantului pentru privatizare se va face potrivit procedurilor Băncii Mondiale pentru selectarea și angajarea consultanților, iar plata serviciilor prestate de către consultantul pentru privatizare se va face din Dutch grant TF 050477, administrat de Ministerul Finanțelor Publice.(la 19-07-2004,
Articolul 5 a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 328 din 8 iulie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 16 iulie 2004
)
+
Articolul 6Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României vor face propuneri, la aprobarea strategiei privind privatizarea Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A., cu privire la statutul acestei instituții de credit, precum și la modul de transfer către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, la garantarea de către stat a sumelor depuse de persoanele fizice cu orice titlu, precum și a dobânzilor și câștigurilor cuvenite pentru acestea.(2)Până la aprobarea propunerilor respective, garantarea sumelor depuse de persoanele fizice cu orice titlu, precum și a dobânzilor și câștigurilor cuvenite pentru acestea se face potrivit prevederilor Legii nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(la 19-07-2004,
Articolul 6 a fost completat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 328 din 8 iulie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 16 iulie 2004
)
+
Articolul 7Consiliul de administrație și conducerea executivă ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. nu vor decide asupra vreunei investiții majore noi mai mari de 1 milion euro sau asupra unor noi activități, cu excepția celor autorizate de acționar, până când nu va fi angajat consultantul de privatizare și nu va fi elaborată și aprobată strategia de privatizare. +
Articolul 8Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2004 privind autorizarea unor împrumuturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 17 martie 2004, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae TănăsescuBucurești, 7 aprilie 2004.Nr. 19.–––-