privind stingerea unor obligaţii bugetare(actualizata până la data de 18 noiembrie 2003*)
–––––*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 15 noiembrie 2000. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial De Calcul Electronic " S.A. Piatra Neamt până la data de 18 noiembrie 2003 cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 499 din 4 octombrie 2001.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Începând cu data de 1 noiembrie 2000 şi până la data reluării navigatiei pe Dunăre în zona orasului Novi Sad oblibaţiile faţă de bugetul de stat ale societatilor comerciale de transport fluvial şi de operare portuara se sting în acelasi cuantum cu sumele reprezentand accizele aferente cantităţilor de carburanti utilizati efectiv pentru functionarea navelor în condiţiile prevăzute la art. 2.––––-Art. 1 a fost abrogat de LEGEA nr. 499 din 4 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 10 octombrie 2001. + Articolul 2(1) În vederea stingerii obligaţiilor faţă de bugetul de stat societăţile comerciale prevăzute la art. 1 vor depune în termen de 10 zile de la expirarea lunii, pentru luna precedenta, la organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice în a caror evidenta se afla, situaţia centralizatoare a cantităţilor de carburanti utilizati pentru functionarea navelor şi a accizelor aferente, al carei model va fi elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. … (2) Cuantumul accizelor cu care se sting oblibaţiile faţă de bugetul de stat ale societatilor comerciale prevăzute la art. 1 se determina prin aplicarea raportului dintre sumele ce reprezinta contravaloarea cantităţilor de carburanti aprovizionati şi sumele achitate în contul acestora, asupra cuantumului accizelor aferente cantităţilor de carburanti utilizati efectiv pentru functionarea navelor. … ––––-Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 499 din 4 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 10 octombrie 2001. + Articolul 3(1) Organele fiscale competente vor stinge cu suma înscrisă în situaţia depusa de societăţile comerciale prevăzute la art. 1, determinata în condiţiile alin. (2) al art. 2, oblibaţiile faţă de bugetul de stat ale societatilor comerciale de transport fluvial şi de operare portuara în ordinea prevăzută la art. 87 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996*) privind executarea creanţelor bugetare, aprobata prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) În cazul în care sumele reprezentand accizele prevăzute la art. 2 alin. (2) sunt mai mari decat oblibaţiile restante faţă de bugetul de stat ale societatilor comerciale, diferenţa se va compensa cu oblibaţiile viitoare faţă de bugetul de stat. … (3) Oblibaţiile faţă de bugetul de stat, stinse în condiţiile alin. (1), vor fi comunicate de către organele fiscale societatilor comerciale până la sfârşitul lunii în care a fost depusa situaţia prevăzută la art. 2. … ––––-*) Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 a fost abrogata de ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 august 2002. + Articolul 4Prin ordin al ministrului transporturilor va fi notificata oficial data reluării navigatiei pe Dunăre în zona orasului Novi Sad, data de la care prezenta ordonanţă de urgenţă îşi inceteaza aplicabilitatea. + Articolul 5Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta.––––-Art. 5 a fost modificat de LEGEA nr. 499 din 4 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 10 octombrie 2001.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:────────────────Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul transporturilor,Anca Boagiu + Anexa Abrogata.––––-Anexa a fost abrogata de LEGEA nr. 499 din 4 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 10 octombrie 2001.───────────
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.