Având în vedere că Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, instituție publică din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, are în administrare bunuri mobile constituite ca stocuri rezerve de mobilizare în domeniile industrie, comunicații, transporturi și sănătate, parte din acestea având specific militar și fiind destinate realizării produselor sau serviciilor solicitate de forțele sistemului național de apărare, pentru starea de mobilizare sau de război,luând în considerare faptul că în prezent Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale administrează cantități apreciabile de bunuri mobile care au îndeplinit termenul de serviciu, care sunt scoase definitiv din rezervele de mobilizare și prezintă un risc ridicat pentru personal și mediul înconjurător, în special bunurile mobile de natura materiilor explozive,ținând cont de costurile relativ mari privind păstrarea în depozitare a bunurilor mobile, în special a materiilor explozive declarate „vechi“, adică până la atingerea termenului maxim, în ani, admis pentru păstrarea în depozitare,raportat la imposibilitatea punerii în aplicare a unor programe de casare prin distrugere, având durate de execuție relativ scurte, din cauza insuficienței fondurilor financiare aprobate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere că operațiunile de prelucrare și utilizare a unor bunuri mobile cu specific militar, în mod special cele de natura materiilor explozive, nu pot fi făcute decât de operatori economici specializați din industria de apărare, pentru a reduce la maxim riscurile de afectare a mediului prin explozii necontrolate sau deflagrații, precum și faptul că activitățile precizate prezintă o serie de riscuri majore care trebuie prevenite, prin limitarea accesului persoanelor neautorizate la obținerea de informații/date tehnice despre respectivele bunuri și/sau restrângerea posibilităților de utilizare în alte scopuri,în contextul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative, intrată în vigoare la data de 19 iunie 2020, coroborat cu faptul că până la data menționată Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a desfășurat activități specifice administrării rezervelor de mobilizare sub incidența actelor normative care reglementează activitatea unităților Ministerului Afacerilor Interne,raportat la necesitatea stabilirii cadrului legal aplicabil activităților de administrare a produselor din rezervele de mobilizare sau scoase din rezervele de mobilizare, în special a celor cu specific militar,ținând cont de faptul că neadoptarea ordonanței de urgență conduce la imposibilitatea desfășurării activităților specifice administrării bunurilor de natura materiilor explozive care au îndeplinit termenul de serviciu, sunt scoase definitiv din rezervele de mobilizare și prezintă un risc ridicat pentru personal și mediul înconjurător, în considerarea faptului că elementele menționate mai sus vizează interesul general public și constituie o situație de urgență, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 184/2010, cu modificările și completările ulterioare, în sensul abilitării Secretariatului General al Guvernului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, de a transmite bunuri mobile cu specific militar din administrarea și evidența proprie în administrarea și evidența unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICOrdonanță de urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 27 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 184/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1.Titlul va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și a Secretariatului General al Guvernului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri … 2.La articolul 1, alineatele (1)-(3) vor avea următorul cuprins: +
Articolul 1(1)Se abilitează Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și Secretariatul General al Guvernului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, să transmită din administrarea și evidența proprie în administrarea operatorilor economici din industria de apărare aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, bunuri mobile, proprietate privată a statului, cu specific militar ori tehnică specială specifică Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, bunuri mobile, proprietate privată a statului, scoase din rezervele de mobilizare în domeniul industriei cu specific militar, precum și bunuri rezultate din cercetarea științifică, care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:a)au durata normată de funcționare îndeplinită; … b)sunt scoase din funcțiune; … c)sunt excedentare; … d)sunt declasate; … e)sunt atipice; … f)prezintă un risc ridicat pentru personal și mediul înconjurător; … g)sunt uzate moral. … (2)Bunurile prevăzute la alin. (1) se individualizează prin protocoale, încheiate separat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, între Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, precum și între Secretariatul General al Guvernului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.(3)Pot face obiectul transmiterii din administrarea și evidența proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și a Secretariatului General al Guvernulu, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în administrarea operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) și deșeurile metalice rezultate în urma casării armamentului și muniției, numai după ce acestea au fost scoase din funcțiune sau declasate, prin încheierea între părțile implicate a unor protocoale distincte. … 3.Articolul 2 va avea următorul cuprins: +
Articolul 2Bunurile prevăzute la art. 1 se predau operatorilor economici cu acordul acestora, în starea în care se află, conform inventarului de complet, împreună cu ambalajele aferente, inclusiv cele incomplete, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, pe categorii de bunuri, încheiat între reprezentantul legal al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, Secretariatului General al Guvernului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, și reprezentantul legal al operatorului economic, desemnat de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin protocoalele prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3). … 4.La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins: +
Articolul 3(1)Patrimoniile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și cel al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se diminuează cu valoarea contabilă a bunurilor mobile transmise potrivit dispozițiilor art. 1, în baza proceselor-verbale de predare-preluare. … 5.Titlul anexei va avea următorul cuprins: +
ANEXĂOPERATORII ECONOMICI din industria de apărare, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri …
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale,
Gheorghe Alecsei
p. Ministrul afacerilor interne,
Gheorghe Sorescu,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Ionel Nicolae CiucăBucurești, 28 octombrie 2020.Nr. 189.