În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 aprilie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 42/2001, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1. – (1) În vederea sprijinirii producătorilor de lapte se acordă stimulente în valoare de 1.400 lei pentru fiecare litru de lapte livrat, pentru prelucrare la agenţii economici specializaţi în procesare, cu licenta de fabricaţie, al cărui conţinut minim întruneşte condiţiile STAS 2416-61, care se recalculează la 3,5% unităţi de grasime.(2) Valoarea stimulentului pentru laptele livrat, în aceleaşi condiţii de calitate, de către producătorii de lapte din localităţile situate în zona montană este de 1.800 lei pentru fiecare litru de lapte livrat. … (3) Beneficiarii stimulentelor din zona de munte sunt producătorii de lapte din localităţile ce vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, care livreaza lapte pentru procesare. … (4) Producătorii de lapte sunt producătorii agricoli care îndeplinesc cerinţele minime din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2001 privind exploatatiile agricole şi/sau producătorii agricoli, care se organizează în asociaţii ale crescatorilor de animale şi prin asociere îndeplinesc cerinţele din aceeaşi ordonanţa.” … 2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. – Sumele necesare în vederea acordării stimulentelor pentru producătorii de lapte se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în limita bugetului aprobat."3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. – Anual Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, va actualiza, în funcţie de rata inflaţiei, suma acordată ca stimulent producătorilor de lapte, astfel cum sunt definiţi la art. 1 alin. (4)." + Articolul 2Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică începând cu luna februarie 2002. + Articolul 3Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte, cu modificările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament, dându-se articolelor o noua numerotare.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ovidiu Natea,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.