Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 30 octombrie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri aparţinând cultelor religioase din România
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNICArticolul 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri aparţinând cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, se modifica şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. – De la bugetul de stat se pot aloca, de asemenea, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, sume pentru completarea fondurilor proprii necesare în vederea întreţinerii şi funcţionarii unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea şi repararea lacasurilor de cult, pentru conservarea şi întreţinerea obiectivelor de patrimoniu aparţinând cultelor, pentru achiziţionarea de imobile necesare în vederea desfăşurării activităţii unităţilor de cult, precum şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter internaţional realizate de cultele religioase din România."PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––Secretariatul de Stat pentru CulteNicolae I. Branzea,secretar de statp. Ministrul finanţelor,Sebastian Vladescu,secretar de stat––––