privind taxa pe valoarea adăugată
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Taxa pe valoarea adăugată reprezintă venit al bugetului de stat, din categoria impozitelor indirecte, care se aplică asupra operaţiunilor privind livrările de bunuri mobile, transferul proprietăţii bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii, precum şi operaţiunile asimilate acestora.Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte regulile referitoare la taxa pe valoarea adăugată. +
Capitolul 2Sfera de aplicare +
Secţiunea 1Operaţiuni impozabile +
Articolul 2În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile cu plata, precum şi cele asimilate acestora, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, efectuate de o maniera independenta de către contribuabili, privind:a) livrări de bunuri mobile şi/sau prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării activităţii profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social; … b) transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice; … c) importul de bunuri; … d) serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se considera a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. … În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin contribuabili se înţelege:– persoanele juridice;– persoanele fizice, asociaţiile familiale, precum şi asociaţiile civile fără personalitate juridică, autorizate, care realizează venituri în România din activităţi desfăşurate pe baza liberei iniţiative;– alte persoane decât cele prevăzute mai sus, asociaţii sau organizaţii de orice fel care desfăşoară în România activităţi cu caracter economic, social, cultural, politic, sindical, filantropic, religios sau de natura publică;– instituţiile publice;– reprezentantele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice străine, precum şi alte organizaţii şi organisme internaţionale care funcţionează în România.Sunt asimilate cu livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele operaţiuni:a) vânzarea cu plata în rate, închirierea unor bunuri pe bază de contract, precum şi închirierea unor bunuri cu clauza trecerii proprietăţii asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită data stabilită prin contract; … b) preluarea de către contribuabili a unor bunuri care fac parte din activele societăţii comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de aceştia sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit. Acelaşi regim se aplică şi prestărilor de servicii. Se exceptează de la aceste prevederi bunurile şi/sau serviciile acordate în mod gratuit, în limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute prin lege; … c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul contribuabililor, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri; … d) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite. … Operaţiunile privind schimbul de bunuri au efectul a doua livrări separate. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către 2 sau mai mulţi contribuabili, prin intermediul mai multor tranzacţii, fiecare operaţiune se considera o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Acelaşi regim se aplică şi pentru schimbul de prestări de servicii. +
Articolul 3Nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizata, efectuate de:a) asociaţiile fără scop lucrativ, pentru activităţile cu caracter social-filantropic; … b) organizaţiile care desfăşoară activităţi de natura religioasă, politica sau civică; … c) organizaţiile sindicale, pentru activităţile legate direct de apărarea colectivă a intereselor materiale şi morale ale membrilor lor; … d) instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive; … e) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România". … Contribuabilii prevăzuţi la alin. 1 sunt supuşi taxei pe valoarea adăugată, dacă realizează direct sau prin unităţi subordonate alte operaţiuni impozabile decât cele menţionate la alineatul precedent. +
Secţiunea a 2-aTeritorialitatea +
Articolul 4Sunt supuse taxei pe valoarea adăugată operaţiunile referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor situate pe teritoriul României.Bunurile provenite din import sunt impozabile în România la înregistrarea declaraţiei vamale după intrarea acestora în ţara.Prestările de servicii sunt impozabile în România când locul prestării se considera a fi în România în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. +
Secţiunea a 3-aReguli de impozitare +
Articolul 5Operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifica, din punct de vedere al regulilor de impozitare, după cum urmează:a) operaţiuni impozabile obligatoriu, la care se aplică cota stabilită prin prezenta ordonanţă de urgenţă. Pentru aceste operaţiuni taxa se calculează asupra sumelor obţinute din vânzări de bunuri sau din prestări de servicii, la fiecare stadiu al circuitului economic până la consumatorul final inclusiv. … Din taxa facturată corespunzător sumelor reprezentând contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate se scade taxa aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor impozabile;b) operaţiuni la care se aplică cota zero. Pentru aceste operaţiuni furnizorii sau prestatorii de servicii au dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor impozabile; … c) operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată. … Aceste operaţiuni sunt reglementate prin lege şi nu se admite extinderea lor prin analogie, iar furnizorii sau prestatorii de servicii nu au dreptul la deducerea taxei aferente intrărilor destinate realizării produselor sau serviciilor scutite de taxa, dacă prin lege nu se prevede altfel.Livrarea de utilaje şi echipamente, precum şi prestările de servicii, legate nemijlocit de operaţiunile petroliere realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine, în baza Legii petrolului nr. 134/1995, se vor efectua cu scutire de taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorii şi prestatorii de servicii vor deduce taxa aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate acestor operaţiuni.Regimul prevăzut la alineatul precedent se aplică şi livrărilor de utilaje şi echipamente, precum şi prestărilor de servicii aferente obiectivului de investiţii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni". +
Secţiunea a 4-aOperaţiuni scutite +
Articolul 6Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele operaţiuni:A. Livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizata, efectuate în ţara de:a) unităţile sanitare, inclusiv veterinare, şi de asistenţa socială: spitale, sanatorii, policlinici, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire şi asistenţa, centre de integrare pentru terapie ocupationala, centre-pilot pentru tineri cu handicap, cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii, staţii de salvare şi altele, autorizate sa desfăşoare activităţi sanitare şi de asistenţa socială; unităţile autorizate sa desfăşoare activităţi sanitare şi de asistenţa socială în staţiuni balneoclimaterice; serviciile de cazare, masa şi tratament prestate cumulat de către contribuabilii autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice şi a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament; … b) unităţile şi instituţiile de învăţământ cuprinse în sistemul naţional de învăţământ aprobat prin Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare; … c) unităţile care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare şi executa programe, subprograme, teme, proiecte, precum şi acţiuni componente ale Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică sau ale Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare. Acelaşi regim se aplică şi unităţilor care desfăşoară, potrivit legii, astfel de activităţi cu finanţare în parteneriat internaţional, regional şi bilateral; … d) avocaţii şi notarii, indiferent de forma de exercitare a profesiei; gospodăriile agricole individuale; … e) cantinele organizate pe lângă asociaţiile, organizaţiile şi instituţiile publice care, potrivit art. 3, nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, precum şi cele de pe lângă unităţile scutite potrivit lit. a), b) şi c); … f) casele de economii, fondurile de plasament, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit şi alte societăţi de credit, casele de schimb valutar; … g) societăţile de investiţii financiare, de intermediere financiară şi de valori mobiliare; … h)1. Banca Naţionala a României, pentru operaţiunile specifice reglementate în mod expres prin Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României;h)2. băncile, persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, precum şi alte persoane juridice autorizate prin lege sa desfăşoare activităţi bancare, pentru activităţile permise băncilor prin Legea bancară nr. 58/1998, cu excepţia următoarelor operaţiuni: vânzările de imobile către salariaţi; tranzacţiile cu bunuri mobile şi imobile în executarea creanţelor; operaţiunile de leasing financiar; închirierea de casete de siguranţă; tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu metale preţioase, obiecte confectionate din acestea, pietre preţioase; prestările de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de bănci, ca de exemplu: expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanţa, evaluări de patrimoniu, închirieri de spaţii, cazare;h)3. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privati – S.A. şi Fondul de Garantare a Creditului Rural – S.A.;i) societăţile de asigurare şi/sau reasigurare, inclusiv intermediarii în astfel de activităţi; … j) Compania Naţionala "Loteria Română" – S.A. şi contribuabilii autorizaţi de Comisia de coordonare, avizare şi atestare a jocurilor de noroc, pentru activităţile de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc; … k) sunt, de asemenea, scutite: … k)1. lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere, executate pentru monumente comemorative ale combatanţilor, eroilor, victimelor de război şi ale Revoluţiei din decembrie 1989;k)2. încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri şi expoziţii, grădini zoologice şi botanice, biblioteci;k)3. activitatea de taximetrie desfăşurată de persoane fizice autorizate, precum şi operaţiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;k)4. editarea, tipărirea şi/sau vânzarea de manuale şcolare şi/sau de cărţi, exclusiv activitatea cu caracter de reclama şi publicitate; realizarea şi difuzarea programelor de radio şi televiziune, cu excepţia celor cu caracter de reclama şi publicitate; producţia de filme, cu excepţia celor cu caracter de reclama şi publicitate, destinate difuzării prin televiziune;k)5. proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum şi produse ortopedice;k)6. uniforme pentru copiii din învăţământul preşcolar şi primar;k)7. articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copiii în vârsta de până la un an;k)8. aportul de bunuri la capitalul social al societăţilor comerciale;k)9. transportul fluvial al localnicilor în Delta Dunării şi pe relaţiile Orşova-Moldova Noua, Brăila-Hârşova, Galaţi-Grindu;k)10. activităţile specifice desfăşurate în zona libera de contribuabilii autorizaţi în acest scop;k)11. activităţile contribuabililor cu venituri din operaţiuni impozabile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, declarate organului fiscal competent sau, după caz, realizate, de până la 50 milioane lei anual; activităţile care îndeplinesc condiţiile unor operaţiuni impozabile desfăşurate de contribuabilii prevăzuţi la art. 3, cu venituri de până la 50 milioane lei anual, realizate din astfel de operaţiuni.În situaţia realizării unor venituri superioare plafonului prevăzut mai sus, contribuabilii menţionaţi la alineatul precedent devin plătitori de taxa pe valoarea adăugată în condiţiile şi la termenele stabilite la art. 25.După înscrierea ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată contribuabilii respectivi nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului prevăzut mai sus;k)12. produsele şi serviciile prevăzute mai jos:1. combustibil pentru consum casnic: lemne de foc, cărbuni şi gaze naturale;2. energie electrica pentru consum casnic;3. energie termica pentru consum casnic;4. apa şi canalizare.Produsele şi serviciile prevăzute la pct. 1-4 sunt scutite de plată taxei pe valoarea adăugată la contribuabilii din reţeaua de desfacere, de distribuire şi de prestare către populaţie, la aşezămintele de creştere şi de ocrotire a copiilor, la căminele de bătrâni şi de pensionari, iar aceştia îşi vor exercita, pentru aceste livrări şi prestări de servicii, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente cumpărărilor de bunuri şi prestărilor de servicii destinate operaţiunilor menţionate mai sus.Prevederile lit. k)12 se aplică până la data de 31 martie 2000 inclusiv.B. Operaţiunile de import:a) bunurile din import scutite de taxe vamale prin Tariful vamal de import al României, prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului. Nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată bunurile din import pentru care în legislaţie se prevede exceptarea, exonerarea, abolirea sau desfiinţarea taxelor vamale; … b) mărfurile importate şi comercializate în regim dutyfree, precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentantelor diplomatice şi a personalului acestora; … c) materiile prime şi materialele importate, destinate exclusiv realizării de produse finite care sunt exportate în termen de 45 de zile de la data efectuării importului, pe bază de certificat eliberat în condiţii stabilite de Ministerul Finanţelor; … d) bunurile introduse în ţara fără plata taxelor vamale, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice; … e) reparaţiile şi transformările la nave şi aeronave româneşti în străinătate; … f) bunurile din import similare bunurilor din ţara, scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit legii. Acelaşi regim se aplică pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se considera a fi în România potrivit criteriilor de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă; … g) mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri provenite din străinătate care se introduc direct în zonele libere conform art. 13 din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere; … h) licenţe de filme şi programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenţii de ştiri externe şi altele de aceasta natura, destinate activităţii de radio şi televiziune; … i) importul de bunuri efectuat de instituţiile publice, direct sau prin comisionari, finanţate din împrumuturi contractate de pe piaţa externa cu garanţie de stat. … +
Secţiunea a 5-aOperaţiuni impozabile prin opţiune +
Articolul 7Contribuabilii care efectuează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată pot opta pentru plata acestei taxe, pentru întreaga activitate sau numai pentru o parte a acesteia. Aprobarea se da de Ministerul Finanţelor prin organele fiscale teritoriale şi se referă la ansamblul normelor privind taxa pe valoarea adăugată, iar aplicarea se face începând cu data de întâi a lunii următoare datei aprobării. +
Secţiunea a 6-aPlătitorii taxei pe valoarea adăugată +
Articolul 8Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se plăteşte de către:– contribuabilii înregistraţi la organele fiscale competente ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri mobile, transferul proprietăţii bunurilor imobile şi/sau pentru prestările de servicii supuse taxei pe valoarea adăugată în cotele prevăzute la art. 17;– titularii operaţiunilor de import de bunuri efectuat direct, prin comisionari sau terţe persoane juridice care acţionează în numele şi din ordinul titularului operaţiunii de import;– persoanele fizice, pentru bunurile introduse în ţara potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;– persoanele juridice sau fizice cu sediul sau cu domiciliul stabil în România, pentru bunurile din import închiriate, precum şi pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, referitoare la: operaţiuni de leasing; cesiuni şi/sau concesiuni ale dreptului de autor, de brevete, de mărci de fabrica şi de comerţ sau alte drepturi similare; servicii de publicitate; serviciile consultantilor, inginerilor, birourilor de studii, experţilor contabili şi alte servicii similare; prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii; operaţiuni bancare şi financiare; punerea la dispoziţie de personal.În situaţia în care persoana care realizează operaţiuni impozabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, este obligată sa desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care se angajează sa îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. +
Articolul 9Contribuabilul care înscrie taxa pe valoarea adăugată pe o factura sau pe un document legal aprobat este obligat sa achite suma respectiva la bugetul de stat chiar dacă operaţiunea în cauza nu este impozabilă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. +
Capitolul 3Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată +
Articolul 10Obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naştere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietăţii bunurilor imobile şi/sau prestării serviciilor.Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii cu plata în rate obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.Cotele aplicate operaţiunilor impozabile sunt cele în vigoare la data la care ia naştere obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată. +
Articolul 11Pentru operaţiunile prevăzute mai jos obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naştere la:a) data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul importurilor de bunuri; … b) termenele de plată pentru ratele prevăzute în contractele de leasing pentru operaţiunile de leasing; … c) data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignaţie; … d) data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către contribuabili a unor bunuri din activele societăţii comerciale pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de aceştia sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit; … e) data documentelor prin care se confirma prestarea de către contribuabili a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de aceştia sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit; … f) data colectării monedelor din masina pentru mărfurile vândute prin maşini automate. … +
Articolul 12Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când organul fiscal este îndreptăţit să solicite plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată plata taxei datorate bugetului de stat.Exigibilitatea ia naştere, de regula, la data efectuării livrării bunurilor mobile, transferului proprietăţii bunurilor imobile sau prestării serviciilor.Prin derogare de la prevederile alineatului precedent, exigibilitatea poate fi anticipata sau ulterioară faptului generator, în condiţii stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii care se efectuează continuu – energie electrica, termica, gaze naturale, apa, servicii telefonice şi altele similare -, precum şi pentru cele la care se încasează, de regula, avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factura fiscală sau de alt document legal.Antreprenorii de lucrări imobiliare pot sa opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la efectuarea livrărilor, în condiţii stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. +
Capitolul 4Baza de impozitare +
Articolul 13Baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.Baza de impozitare este determinata de:a) preţurile negociate între vânzător şi cumpărător, precum şi alte cheltuieli datorate de cumpărător pentru livrările de bunuri şi care nu au fost cuprinse în preţ. Aceste preţuri cuprind şi accizele stabilite potrivit normelor legale; … b) tarifele negociate pentru prestările de servicii; … c) suma rezultată din aplicarea cotei de comision sau suma convenită între parteneri pentru operaţiunile de intermediere; … d) preţurile de piaţa sau, în lipsa acestora, costurile de producţie ale bunurilor preluate din activele societăţii de către contribuabili pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de aceştia sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit; … e) valoarea în vama, determinata potrivit legii, la care se adauga taxa vamală, alte taxe şi accizele datorate pentru bunurile importate; … f) preţurile de piaţa sau, în lipsa acestora, costurile aferente serviciilor prestate de contribuabili în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de aceştia sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit; … g) preţurile vânzărilor efectuate din depozitele vămii sau preţurile stabilite prin licitaţie. … +
Articolul 14Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:a) remizele şi alte reduceri de preţ acordate de furnizor direct clientului; bunurile acordate de furnizori clienţilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în contractele încheiate; … b) penalizările pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale; … c) dobânzile percepute pentru: plati cu întârziere, vânzări cu plata în rate sau la termene de peste 90 de zile, operaţiuni de leasing; … d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia; … e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfa şi clienţi, prin schimb, fără facturare; … f) sumele încasate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale de către contribuabilii înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată şi care sunt destinate finanţării investiţiilor, acoperirii diferenţelor de preţ şi de tarif, finanţării stocurilor de produse cu destinaţie specială. … +
Articolul 15În cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, suma impozabilă va fi redusă corespunzător. +
Capitolul 5Cotele de impozitare +
Articolul 16Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă asupra bazei de impozitare determinate în condiţiile art. 13. +
Articolul 17În România se aplică următoarele cote:A. Cota de 19% pentru operaţiunile privind livrările de bunuri mobile şi transferurile proprietăţii bunurilor imobile efectuate în ţara, prestările de servicii, precum şi importul de bunuri, cu excepţia celor prevăzute la lit. B.B. Cota zero pentru:a) exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţionala a României. Prin derogare de la aceste prevederi, beneficiază de cota zero exporturile de bunuri care se derulează în sistem barter; … b) transportul internaţional de persoane în şi din străinătate, efectuat de contribuabili autorizaţi prin curse regulate, precum şi prestările de servicii legate direct de acesta; … c) transportul de marfa şi de persoane, în şi din porturile şi aeroporturile din România, cu nave şi aeronave sub pavilion românesc, comandate de beneficiari din străinătate; … d) trecerea mijloacelor de transport de mărfuri şi de călători cu mijloace de transport fluvial specializate, între România şi statele vecine; … e) transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, aferente mărfurilor din import, efectuate pe parcurs extern şi pe parcurs intern până la punctul de vamuire şi întocmire a declaraţiei vamale; … f) livrările de carburanţi şi/sau de alte bunuri destinate utilizării sau incorporarii în nave şi aeronave care prestează transporturi internaţionale de persoane şi de mărfuri; … g) prestările de servicii efectuate în aeroporturi, aferente aeronavelor în trafic internaţional, precum şi prestările de servicii efectuate în porturi, aferente navelor de comerţ maritim, şi pe fluvii internaţionale, facturate direct armatorilor sau agenţilor de nave, marfa şi/sau containere, care îi reprezintă pe armatori; … h) reparaţiile la mijloacele de transport, contractate cu beneficiari din străinătate; … i) alte prestări de servicii efectuate de contribuabili cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţionala a României; … j) materialele, accesoriile şi alte bunuri care sunt introduse din teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităţilor de export; … k) bunurile şi serviciile în favoarea directa a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare şi a reprezentantelor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, precum şi a personalului acestora, pe bază de reciprocitate; … l) bunurile cumpărate din expoziţiile organizate în România, precum şi din reţeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România; … m) bunurile şi serviciile finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţara, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice; … n) construcţia de locuinţe, extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor existente; … o) construcţia de lacasuri de cult religios. … Pentru operaţiunile prevăzute la lit. k), l), m), n) şi o) aplicarea cotei zero de taxa pe valoarea adăugată se realizează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor. +
Capitolul 6Regimul deducerilor +
Articolul 18Contribuabilii înregistraţi ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării de:a) operaţiuni supuse taxei conform art. 17; … b) bunuri şi servicii scutite de taxa pentru care, prin lege, se prevede în mod expres exercitarea dreptului de deducere; … c) acţiuni de sponsorizare, reclama şi publicitate, precum şi alte acţiuni prevăzute de legi, cu respectarea plafoanelor şi destinaţiilor prevăzute în acestea. … Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabileşte ca diferenţa între valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate şi serviciile prestate şi a taxei aferente intrărilor, dedusă potrivit prevederilor alin. 1.Diferenţa de taxa în plus sau în minus se regularizează, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe bază de deconturi ale plătitorilor. +
Articolul 19Pentru efectuarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor contribuabilii sunt obligaţi:a) să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabili înregistraţi ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată; … b) să justifice ca bunurile în cauza sunt destinate pentru nevoile firmei şi sunt proprietatea acesteia. … Dreptul de deducere priveşte numai taxa ce este înscrisă într-o factura fiscală sau în alt document legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 18. +
Articolul 20Contribuabilii care folosesc pentru nevoile firmei bunuri şi servicii achiziţionate au dreptul sa deducă integral taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor, numai dacă sunt destinate realizării operaţiunilor prevăzute la art. 18.În situaţia în care aceştia realizează atât operaţiuni prevăzute la art. 18, cat şi alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, dreptul de deducere se determina în raport cu participarea bunurilor şi/sau serviciilor respective la realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 18. +
Articolul 21Dreptul de deducere se exercită lunar prin reţinerea din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor livrate şi/sau serviciilor prestate a taxei aferente intrărilor. +
Articolul 22În cazul în care taxa aferentă intrărilor este mai mare decât taxa aferentă iesirilor diferenţa se regularizează prin:a) compensarea efectuată de contribuabil în limita taxei de plată rezultate din decontul lunii anterioare sau din deconturile lunilor următoare, după caz; … b) compensarea efectuată de organele fiscale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de către contribuabil, după cum urmează: … b)1. cu alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat de către contribuabil;b)2. cu taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat de furnizorii sau prestatorii acestuia, în limita taxei rezultate din facturile fiscale aferente bunurilor livrate şi/sau serviciilor prestate beneficiarului care solicită compensarea, neachitate până la data efectuării controlului;c) rambursarea efectuată de organele fiscale. … +
Articolul 23Rambursarea diferenţei de taxa, rămasă după compensarea realizată conform art. 22, se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza documentaţiei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor şi a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale.Rambursarea se efectuează pentru contribuabilii din ale căror deconturi lunare depuse la organul fiscal teritorial rezultă taxa de rambursat timp de 3 luni consecutiv.Prin derogare de la prevederile alineatului precedent, rambursarea se efectuează lunar pentru contribuabilii care realizează:a) operaţiuni de export; … b) unităţi productive noi, până la punerea în funcţiune; … c) operaţiuni de import-export şi care au diferenţe de primit rezultate din actele constatatoare întocmite de organele vamale. … Nu beneficiază de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat contribuabilii care nu au achitat total sau parţial facturile furnizorilor şi/sau prestatorilor din ţara, din care să rezulte taxa pe valoarea adăugată deductibilă. +
Articolul 24Prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă se stabilesc cazurile şi condiţiile în care, pentru anumite rambursări de taxa pe valoarea adăugată, organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor solicita garanţii personale sau solidare. +
Capitolul 7Obligaţiile plătitorilor +
Articolul 25Contribuabilii care realizează operaţiuni impozabile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă au următoarele obligaţii:A. Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:a) să depună sub semnatura persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, o declaraţie de înregistrare fiscală, conform modelului aprobat de Ministerul Finanţelor, în termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de înmatriculare, a autorizaţiei de funcţionare sau a actului legal de constituire, după caz. … Contribuabilii care devin plătitori de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a depăşirii plafonului de scutire prevăzut la art. 6, ale căror condiţii de desfăşurare a activităţii s-au modificat sau au intervenit modificări legislative în sensul trecerii activităţii desfăşurate de la regimul de scutire la cel de impozitare, ulterior înregistrării fiscale, sunt obligaţi să depună declaraţie de menţiuni în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, în vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera "R" care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată. Atribuirea calităţii de plătitor de taxa pe valoarea adăugată se face cu data de întâi a lunii următoare;b) să solicite organului fiscal scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situaţia respectiva. … B. Cu privire la întocmirea documentelor:a) sa consemneze livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în documente legal aprobate şi sa completeze toate datele prevăzute de acestea. Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii cu valoarea taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, la aceste documente se anexează şi copia de pe documentul legal care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată; … b) contribuabilii plătitori de taxa pe valoarea adăugată sunt obligaţi să solicite de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile şi serviciile achiziţionate şi sa verifice întocmirea corecta a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, să solicite şi copia de pe documentul legal care atesta calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului; … c) contribuabilii înregistraţi ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată nu au obligaţia sa emita facturi fiscale în cazul următoarelor operaţiuni: … c)1. transport cu taximetre, precum şi transport de persoane pe bază de bilete de călătorie şi abonamente;c)2. vânzări de bunuri şi/sau prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative în vigoare;c)3. vânzări de bunuri şi/sau prestări de servicii pentru populaţie, pe bază de documente fără nominalizări privind cumpărătorul;d) importatorii sunt obligaţi sa întocmească declaraţia vamală de import, direct sau prin reprezentanţi autorizaţi, şi sa determine, potrivit legii, valoarea în vama, taxele vamale, alte taxe şi accizele datorate de aceştia şi, pe baza acestora, sa calculeze taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat. … C. Cu privire la evidenta operaţiunilor:a) sa ţină evidenţa contabilă potrivit legii, care să le permită sa determine baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată facturată pentru livrările şi/sau prestările de servicii efectuate, precum şi cea deductibilă aferentă intrărilor. … Documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin norme legale şi nu sunt corect întocmite nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile ce fac obiectul tranzacţiilor respective vor fi considerate fără documente legale de provenienţă şi se sancţionează potrivit Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.Contribuabilii care realizează operaţiuni impozabile au obligaţia să asigure condiţiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informaţiilor şi conducerea evidentelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;b) sa întocmească şi să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare, decontul de taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor; … c) sa furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operaţiunilor impozabile executate atât la sediul principal, cat şi la subunitati; … d) sa contabilizeze distinct veniturile şi cheltuielile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţiune. Drepturile şi obligaţiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizeaza veniturile şi cheltuielile potrivit contractului încheiat între părţi. La sfârşitul perioadei de raportare veniturile şi cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. … Sumele decontate între părţi fără respectarea prevederilor menţionate la alineatul precedent se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.D. Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:a) sa achite taxa datorată, potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare; … b) sa achite taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor din import definitiv, la organul vamal, conform regimului în vigoare privind plata taxelor vamale. … Prin derogare de la prevederile lit. b), se suspenda plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 120 de zile, pentru utilajele, instalaţiile, echipamentele, maşinile industriale care se importa în vederea efectuării şi derulării investiţiilor prin care se realizează o unitate productiva noua, se dezvolta capacitatile existente sau se retehnologizeaza fabrici, secţii, ateliere, precum şi pentru maşinile agricole. De asemenea, se suspenda plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în ţara sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectului de activitate.Atestarea dreptului de a beneficia de suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată în vama se face prin certificat eliberat în condiţii stabilite de Ministerul Finanţelor;c) sa achite taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor de leasing, corespunzător sumelor şi termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanţatori din străinătate. … În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea la care se face transferul de proprietate a bunurilor respective;d) sa achite taxa datorată bugetului de stat anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activităţii. … +
Capitolul 8Dispoziţii finale +
Articolul 26Formularele pentru facturi fiscale, borderourile zilnice de vânzare, încasare şi alte documente necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor şi sunt obligatorii pentru plătitorii de taxa pe valoarea adăugată. +
Articolul 27Corectarea taxei facturate în facturi fiscale în mod eronat de către un contribuabil se va efectua astfel:a) în cazul în care factura fiscală nu a fost transmisă de la contribuabilul înregistrat ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, aceasta se anulează şi se emite o factura fiscală noua; … b) în cazul în care factura fiscală a fost transmisă beneficiarului, corectarea erorilor se efectuează prin emiterea unei noi facturi fiscale cu semnul minus sau în roşu şi concomitent se emite o noua factura fiscală corecta. Factura fiscală de corectare va fi înregistrată în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi reflectată în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar pentru luna în care a avut loc corectarea. … +
Articolul 28Pentru bunurile livrate în anul 2000, a căror contravaloare a fost încasată sub forma de abonamente în anul 1999 cu cota de 11% de taxa pe valoarea adăugată, cota aplicată este cea în vigoare la data încasării abonamentelor respective. +
Articolul 29Organele fiscale au dreptul să efectueze verificări şi investigaţii la plătitorii taxei pe valoarea adăugată privind respectarea acestei ordonanţe de urgenţă, inclusiv asupra înregistrărilor contabile. În acest scop contribuabilii au obligaţia să prezinte evidentele şi documentele aferente sau orice alte elemente ce pot avea legătură cu verificarea.În situaţia în care în urma verificării efectuate rezultă erori sau abateri de la normele legale, organele fiscale au obligaţia de a stabili cuantumul taxei pe valoarea adăugată deductibile şi facturate şi de a proceda la urmărirea diferenţei de plată sau la restituirea sumelor încasate în plus, după caz.În cazul în care facturile fiscale, evidentele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce priveşte cantităţile, preţurile şi/sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, organele fiscale vor proceda la impozitare prin estimare. +
Articolul 30Diferenţele în minus constatate la verificarea taxei pe valoarea adăugată se plătesc în termen de 15 zile de la data încheierii actului de control împreună cu majorările de întârziere aferente, iar cele în plus se restituie în acelaşi termen sau se compensează cu plăţile ulterioare. +
Articolul 31Pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din taxa pe valoarea adăugată în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate conform legislaţiei privind calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor. +
Articolul 32Actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor pentru constatarea obligaţiilor de plată privind taxa pe valoarea adăugată constituie titluri executorii.Băncile vor pune în aplicare aceste titluri fără acceptul plătitorilor. +
Articolul 33Nerespectarea prevederilor art. 25 referitoare la obligaţiile plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată se sancţionează conform Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu excepţia nerespectării obligaţiei de depunere lunară a decontului de taxa pe valoarea adăugată, care se sancţionează conform Ordonanţei Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată, cu modificările ulterioare. +
Articolul 34Soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor, privind taxa pe valoarea adăugată, constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, se face conform prevederilor stabilite prin Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, cu modificările ulterioare. +
Articolul 35Pentru aplicarea unitară a prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată se constituie Comisia centrala fiscală a impozitelor indirecte, coordonata de ministrul finanţelor. Componenta comisiei se aproba prin ordin al ministrului finanţelor. Deciziile Comisiei centrale fiscale a impozitelor indirecte se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 36În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor, va aproba normele de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. +
Articolul 37Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 15 martie 2000. Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995, cu completările şi modificările ulterioare. Sunt şi rămân abrogate: Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1999 privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale „Posta Română” S.A. pentru plata drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor; art. 15 din Legea apiculturii nr. 89/1998; art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române; art. 22 şi 25 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; art. 13 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 241/1998 şi modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 127/1999; art. 5 alin. 3 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 145/1999.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––p. Ministrul finanţelor,Sebastian Vladescu,secretar de stat––––-