Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului
Situaţia extraordinară se motivează prin necesitatea urgentă de asigurare a cadrului juridic pentru promovarea actelor normative care reglementează susţinerea producătorilor agricoli în anul 2009, având în vedere faptul că până în prezent nu a fost adoptată Legea bugetului de stat pentru anul 2009.De asemenea, producătorii agricoli nu pot beneficia de sprijinul financiar pentru activităţile realizate în perioada noiembrie-decembrie 2008, deoarece aceste sume sunt prevăzute în proiectul de buget al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2009.Neacordarea la timp sau pierderea acestui sprijin financiar ar duce la blocarea unităţilor de producţie, cu repercusiuni grave asupra procesului de producţie, punându-se în pericol siguranţa alimentară a populaţiei.Nepromovarea prezentului act normativ elimină posibilitatea acordării sprijinului financiar în agricultură de la bugetul de stat, începând cu luna noiembrie 2008 până la data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2009, cu consecinţe dintre cele mai grave privind funcţionarea exploataţiilor agricole din România.Cele menţionate reprezintă elemente care vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul UNICArticolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2007, cu completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. – (1) Sumele necesare acordării sprijinului financiar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu această destinaţie.(2) În cazul în care legea bugetului de stat pentru anul următor nu a fost adoptată până la data de 27 decembrie a anului în curs, sprijinul financiar prevăzut la art. 1, pentru anul următor, se aprobă în limita cheltuielilor bugetare cu această destinaţie alocate pentru anul curent." … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Dacian CioloşMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 12 noiembrie 2008.Nr. 160.––