Având în vedere faptul că dreptul la educație este consacrat în Constituția României și ținând cont de faptul că actuala reglementare a art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu este suficient de precisă și previzibilă și, prin urmare, nu poate să ofere securitate juridică destinatarilor săi, beneficiarii dreptului la educație,în condițiile în care un număr mare de elevi se află în situația de a fi școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și foarte mulți dintre aceștia nu au posibilități materiale pentru a susține deplasarea de la domiciliu la unitatea de învățământ,întrucât cadrul legal în vigoare trebuie să conțină garanții suficiente pentru ca dreptul la educație să fie asigurat în condiții de echitate și știind că în lipsa adoptării prezentei ordonanțe de urgență dreptul la educație nu ar putea fi exercitat în mod echitabil, foarte mulți dintre aceștia neputând să se deplaseze la unitatea de învățământ,luând în considerare faptul că anul școlar 2022-2023 a început și măsura decontării cheltuielilor de transport este esențială în desfășurarea procesului de educație în condiții echitabile,având în vedere faptul că neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență ar genera, pe de o parte, afectarea iremediabilă a dreptului la educație al elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și, pe de altă parte, ar genera imposibilitatea organizării în mod adecvat a procesului de școlarizare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
ARTICOL UNICArticolul 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.Alineatele (1^3), (1^4), (1^7) și (1^8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1^3)Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social.(1^4)Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel: a)contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport; … b)contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport; … c)suma decontată pentru facilitățile prevăzute la lit. a) și b) este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social, precum și pentru alte beneficii sociale. … ……………………………………………………………………………………..(1^7)Pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3), se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună, pentru distanța de până la 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, suma de 60 de lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru.(1^8)În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la alin. (1^7), aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele județelor/sectoarelor municipiului București. … 2.Alineatele (1^5) și (1^6) se abrogă. … 3.După alineatul (1^10) se introduc două noi alineate, alin. (1^11) și (1^12), cu următorul cuprins:(1^11)Cuantumul sumei forfetare stabilit la alin. (1^7) poate fi majorat prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.(1^12)Modalitatea de acordare și de decontare a sumelor forfetare, pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de domiciliu, se stabilește prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației. …
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul educației,
Ligia Deca
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu București, 17 noiembrie 2022.Nr. 159.