În contextul actual, pentru combaterea efectelor economice negative generate de pandemia de COVID-19, care se manifestă cu o deosebită acuitate asupra IMM-urilor, au fost aprobate măsuri de sprijin pentru aceste categorii de întreprinderi prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia,deoarece de la intrarea în vigoare a Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia au fost identificate o serie de aspecte și constrângeri care îngreunează implementarea facilităților de finanțare și garantare oferite prin program, se impun o serie de modificări legislative de natură să simplifice și să flexibilizeze accesul la finanțare a IMM-urilor, precum și să atragă un număr semnificativ de finanțatori participanți în program,întrucât modificările propuse conduc la crearea unui cadru mult mai funcțional de implementare a programului, adaptat atât cerințelor sectorului IMM în contextul actual, cât și derulării corespunzătoare a acestuia de către instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare din România,ca urmare a aprobării Deciziei Comisiei Europene C (2020) 8349 final este necesară corelarea prevederilor aplicabile schemei de ajutor de stat cu legislația aferentă programului, consecințele neadoptării acestor măsuri ar aduce grave prejudicii activității economice a unui număr semnificativ de întreprinderi mici și mijlocii din toate sectoarele de activitate din România, corelat cu apariția unor efecte la nivel social determinate de disponibilizarea unei mase semnificative a salariaților din România care în prezent sunt angajați în întreprinderile mici și mijlocii, cu implicații negative asupra procesului de relansare economică,întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea continuării și relansării activității economice și elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2020, se modifică după cum urmează:1.La capitolul I secțiunea 1, alineatele (1) și (4) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins: +
Articolul 2(1)Pentru facilitățile de factoring, Ministerul Finanțelor acordă un grant care acoperă costurile de garantare, respectiv comisionul de risc și comisionul de administrare, în procent de 100% din bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale, de la titlul 55 „Alte transferuri“ alineatul 55.01.46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat“, în cadrul schemei de ajutor de stat prevăzute la cap. II.…………………………………………………………………………………..(4)Costul aferent finanțărilor de tip factoring, acoperit prin grant în procent de 50% din bugetul Ministerului Finanțelor, este dobânda aferentă sumelor avansate de finanțator beneficiarului. … 2.La capitolul II secțiunea a 2-a punctul 2.2, alineatele (1) și (4) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins: +
Articolul 14(1)Întreprinderile mici și mijlocii care au contractat finanțările garantate conform art. 1 alin. (4) beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea integrală a comisionului de risc și a celui de administrare și din valoarea rezultată prin aplicarea unui procent de 50% la valoarea dobânzilor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere.…………………………………………………………………………………..(4)Grantul acoperă 50% din valoarea dobânzilor pe o perioadă de 8 luni de la data acordării finanțării, iar costurile de garantare sunt acoperite de grant pe toată perioada de valabilitate a garanției, aferente facilităților de factoring acordate până la data de 30 iunie 2021, în cadrul schemei. … 3.La capitolul II secțiunea a 4-a, alineatul (1) al articolului 17 va avea următorul cuprins: +
Articolul 17(1)Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii și se emit garanții de stat, acorduri de finanțare în legătură cu granturile prevăzute la art. 14, este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 30 iunie 2021. Perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de finanțare este de 8 luni de la data acordării finanțării, iar perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare este de maximum 12 luni de la data acordării garanției. … +
Articolul II(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, acordarea grantului până la data de 30 iunie 2021 se realizează conform schemei de ajutor de stat prevăzute la cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 30 aprilie 2022.(2)Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, prevăzută la cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2020, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii și se emit contracte de garanție/acorduri de finanțare aferente, este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și 30 iunie 2021.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului,
Claudiu-Iulius-Gavril NăsuiBucurești, 10 martie 2021.Nr. 15.