ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 147 din 12 decembrie 2024

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 21/02/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1262 din 13 decembrie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORD DE URGENTA 3 20/02/2025
ActulACTUALIZEAZA PEORD DE URGENTA 147 12/12/2024
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025, prevede:
Articolul II
(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la solicitarea Ministerului Sănătății, modificările în structura bugetului de stat și în structura bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2025 aferente Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.
(2) Execuția bugetară a Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog pe anul 2025 aferentă bugetului de venituri proprii și subvenții se transferă instituției publice reorganizate ca instituție publică finanțată integral din bugetul de stat, potrivit instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Ministerului Sănătății.
(3) Veniturile proprii ale anului curent și excedentul din anii precedenți al bugetului de venituri proprii și subvenții al Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog se virează ca venit la bugetul de stat, iar excedentul bugetului fondurilor externe nerambursabile se utilizează în continuare de către această instituție publică pe destinațiile stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare.
Având în vedere creșterea consumului de droguri și a pericolului social reprezentat de acesta,luând în considerare necesitatea întăririi măsurilor de prevenire și combatere a consumului și dependențelor de droguri,dată fiind necesitatea unor politici eficiente de prevenire a consumului de droguri,având în vedere recomandările United Nations Office on Drugs and Crime, precum și Strategia în materie de droguri a Uniunii Europene 2021-2025,având în vedere că, în prezent, Agenția Națională Antidrog funcționează la nivel de direcție în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, având ca rol stabilirea concepției și coordonarea, evaluarea și monitorizarea, la nivel național, referitoare la politicile în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, precum și al asistenței integrate a consumatorilor, aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu,întrucât această direcție are ca atribuție coordonarea activității desfășurate de instituțiile, organizațiile guvernamentale implicate în realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia națională antidrog, soluție care prezintă anumite inconveniente în raport cu abordarea integrată și coordonată a politicilor guvernamentale în domeniul prevenirii consumului de droguri, creând inclusiv o perspectivă cu potențial de stigmatizare și îndepărtare a consumatorilor de accesul la tratament într-o structură a Ministerului Afacerilor Interne, instituție în cadrul căreia funcționează structuri cu atribuții concrete în domeniul combaterii traficului de droguri, dat fiind faptul că problema consumului de droguri este o chestiune de sănătate publică care impune promovarea unor politici publice ce țin de fenomenul drogurilor, perpetuat de cerere și ofertă, politici care să se raporteze la consumul de substanțe drept o problemă de sănătate publică, și nu una de ordine publică,întrucât înțelegerea acestor aspecte fundamentale determină crearea unor politici publice concentrate asupra prevenirii consumului, a ajutării consumatorilor și, respectiv, a reducerii daunelor consumului, politici care ar trebui promovate și susținute, ca abordare strategică și coordonare integrată, de către o structură din cadrul Guvernului,având în vedere că în acest moment funcționează în subordinea Ministerului Sănătății și Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog București, abordarea unui astfel de demers instituțional subliniind dimensiunea de sănătate publică și accentuând nevoia unei abordări unitare în lupta împotriva consumului de droguri și a sprijinirii persoanelor dependente, luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită luarea, în cel mai scurt timp și în parametri de eficiență, a unor decizii strategice la nivelul Guvernului privind gestionarea în mod coordonat și integrat a măsurilor în domeniul prevenirii consumului de droguri,având în vedere necesitatea consolidării și eficientizării politicilor naționale în domeniul sănătății publice și al luptei împotriva consumului de droguri, precum și importanța integrării serviciilor de prevenire, tratament și reabilitare a persoanelor afectate de consumul de droguri într-un sistem unitar de sănătate publică,pentru a continua procesul de modernizare a administrației publice, în acest moment se impune luarea în considerare a unor măsuri adecvate de eficientizare a activității și deciziei Guvernului în raport cu abordarea strategică a problematicii consumului de droguri și a instituției care va asigura în mod coordonat politicile guvernamentale în domeniul prevenirii consumului de droguri, pentru ca aceasta din urmă să se constituie într-un aparat administrativ eficient și performant.Ținând cont de faptul că o schimbare a politicilor antidrog prin instituirea unei coordonări strategice la nivel centralizat, respectiv la nivelul unei structuri aflate în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului, va conduce în mod eficient la o coordonare optimă și adecvată cu alte instituții guvernamentale și la o eficientizare a intervențiilor și utilizarea adecvată a resurselor disponibile, luând în considerare creșterea consumului de droguri și a problemelor asociate acestuia în rândul populației, care necesită măsuri urgente și coordonate pentru a preveni acest fenomen,în scopul asigurării unei mai bune gestionări a resurselor și a unei intervenții rapide și eficiente în cazurile de urgență privind consumul de droguri, precum și pentru a îmbunătăți accesul la servicii de sănătate și suport pentru persoanele afectate,având în vedere urgența reglementării acestei situații pentru a preveni agravarea problemelor de sănătate publică și pentru a asigura continuitatea serviciilor esențiale oferite în prezent de Agenția Națională Antidrog,reținând că integrarea atribuțiilor de strategie ale Agenției Naționale Antidrog la nivelul unei structuri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, iar a celor referitoare la tratament în structura unităților sanitare publice va permite o mai bună coordonare și realizare a politicilor și strategiilor naționale în domeniul sănătății publice și al luptei împotriva consumului de droguri,considerând că această măsură va contribui la îndeplinirea obiectivelor strategice naționale și internaționale în domeniul sănătății publice și al luptei împotriva drogurilor, inclusiv a celor stabilite prin convențiile internaționale la care România este parte,având în vedere că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în acest domeniu ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra sănătății publice și a siguranței cetățenilor,ținând cont de faptul că situația actuală constituie o urgență și o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, și impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,ținând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la dificultăți în ceea ce privește o bună funcționare a politicilor antidrog, în special în reducerea consumului de droguri și sprijinirea persoanelor dependente, situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în considerarea celor mai sus precizate, din perspectiva exigențelor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, motivarea urgenței și a situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de necesitatea îmbunătățirii modului de coordonare integrată a politicilor antidrog.Totodată, în contextul acelorași exigențe impuse de prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de lipsa unor pârghii legale și a unor mecanisme adecvate care să permită exercitarea funcției Guvernului de coordonare administrativă a activității ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, din perspectiva realizării, în mod unitar, a politicii strategice în domeniul prevenirii consumului de droguri.În egală măsură, promovarea și adoptarea unei legi privind preluarea atribuțiilor Agenției Naționale Antidrog de către aparatul de lucru al Guvernului și de către unitățile sanitare publice implică o procedură îndelungată, soluție juridică ce presupune ca, pe tot parcursul procesului normal de legiferare, instituția să se afle în situația de a nu-și putea desfășura activitatea în parametrii impuși de politica Guvernului în domeniu.Ținând seama că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate poate avea consecințe negative asupra capacității administrative executive și asupra interesului public, reglementarea operativă neputându-se realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare ce presupune un orizont de timp îndelungat.Întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol interesul public și a cărei reglementare nu poate fi amânată, respectiv capacitatea Agenției Naționale Antidrog de a oferi servicii de asistență integrată este afectată semnificativ atât de lipsa resurselor umane specializate la nivelul fiecărui centru de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, cât și de resursele materiale avute la dispoziție, actuala formă de organizare și funcționare nepermițând asigurarea funcționării uniforme și constante, la nivelul cererii, a serviciilor minime de asistență integrată,totodată, avându-se în vedere fenomenul consumului de droguri care ia amploare atât prin creșterea numărului de utilizatori, în special în rândul tinerilor din mediul școlar, cât și prin extinderea spectrului de droguri consumate ilegal, precum și necesitatea redimensionării capacității Agenției Naționale Antidrog de colectare a datelor și de asigurare a unor servicii integrate, eficiente, eficace și accesibile, întrucât consumul ilegal de droguri conduce la rate mai mari ale infracționalității, la creșterea incidenței bolilor infecțioase asociate, la decese premature și la costuri economice pentru societate,având în vedere consumul ilegal de droguri, în special dependența, care este definită ca o patologie ce afectează semnificativ starea de sănătate a persoanelor, a comunităților, a regiunilor sau a societății în ansamblu, cu repercusiuni ulterioare asupra domeniilor precum educația, piața muncii, sănătate, securitatea, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență, în consecință.Având în vedere că, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri, își produc efecte prevederile art. I pct. 6 și 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în vederea corectării vidului legislativ generat de necesitatea efectuării contribuției României din luna decembrie la Fondul Inițiativei celor Trei Mări și asigurarea continuității în reprezentarea intereselor statului în cadrul fondului și în raport cu ceilalți acționari ai acestuia, propunem reglementarea efectuării plății contribuțiilor la fond și reprezentării la nivelul organismelor de supraveghere și decizie ale fondului de către Exim Banca Românească – S.A., până la preluarea acestei activități de către Banca de Investiții și Dezvoltare – S.A., în conformitate cu prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024, cu modificările ulterioare.Ținând cont de faptul că, în lipsa unui cadru legal corespunzător, plata în valoare de 1.831.699,17 euro de către Exim Banca Românească – S.A. a contribuției aferente participării României la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, reprezentând aport la capitalul social al fondului și cheltuieli aferente conform documentației contractuale de participare la Fond, nu se poate efectua la scadență, 12 decembrie 2024, și a cărei întârziere poate genera plata unor comisioane penalizatoare conform Acordului de subscriere,reținându-se că, în cazul în care nu sunt acceptate măsurile propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare în mod eficient și cu celeritate a demersurilor de eficientizare și îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica în domeniul prevenirii consumului de droguri în rândul populației și de a exercita conducerea generală a administrației publice, cu urmări directe asupra cetățenilor, elemente care vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + 
Articolul 1(1)Se înființează Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, denumită în continuare Agenția, organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului și în coordonarea prim-ministrului.(2)Agenția se înființează prin preluarea atribuțiilor privind prevenirea consumului ilicit de droguri și de concepție și coordonare, evaluare și monitorizare, la nivel național, a politicilor în domeniul prevenirii consumului ilicit de droguri, a atribuțiilor privind coordonarea asistenței integrate multidisciplinare și intersectoriale în domeniul consumului de droguri ale Agenției Naționale Antidrog, precum și a personalului contractual și patrimoniului aferent din aparatul propriu al acesteia.(3)Operaționalizarea Agenției și continuitatea activității în domeniu se pot asigura și prin detașarea, în condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, a unora dintre polițiștii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Agenției Naționale Antidrog.(4)Agenția este finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(5)Organizarea și funcționarea Agenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, aprobată cu respectarea termenului prevăzut la art. 10.(6)Agenția poate beneficia de donații, sponsorizări sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condițiile prevăzute de lege.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(7)Agenția poate organiza strângeri de fonduri numite fundraising, în baza unei proceduri clare, precise și transparente, aprobate prin ordin al președintelui Agenției.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(8)Procedura de fundraising se realizează cu respectarea prevederilor art. 67 și 68 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(9)Sumele rezultate din strângerile de fonduri prevăzute la alin. (7) pot fi utilizate pentru finanțarea granturilor pentru programe din domeniul de competență al Agenției.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(10)Sumele rezultate din strângerile de fonduri prevăzute la alin. (7) nu pot fi utilizate ca sursă de finanțare pentru cheltuieli de personal.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(11)Sponsorizările prevăzute la alin. (6) se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare. Donațiile și contractele de comodat prevăzute la alin. (6) se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(12)Agenția poate beneficia de finanțare nerambursabilă pentru efectuarea de studii, cercetări și analize privind evoluția fenomenului și consumului ilicit de droguri, precum și implementarea unor campanii naționale de informare/prevenire.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(13)Prin hotărârea prevăzută la alin. (5) se vor stabili și atribuțiile din materia adicțiilor, altele decât cele aferente consumului de droguri.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(14)În vederea ducerii la îndeplinire a atribuțiilor, sarcinilor și competențelor sale, Agenția încheie acorduri de colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale, cu subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, cu instituțiile și autoritățile publice, precum și cu organizațiile guvernamentale și cu organizațiile neguvernamentale.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(15)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la alin. (5), prin ordin al președintelui Agenției se aprobă modelul de acord de colaborare.(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(16)Ordinul prevăzut la alin. (15) poate fi modificat conform propunerilor formulate de comitetul prevăzut la art. 4 alin. (3).(la 20-02-2025,
Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
 + 
Articolul 2(1)Se organizează centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor, denumite în continuare centre, prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală organizate în cadrul spitalelor publice, prin preluarea atribuțiilor aferente centrelor, personalului contractual, a posturilor aferente și a patrimoniului centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, regionale și județene din cadrul Agenției Naționale Antidrog.(1^1)Centrele de sănătate mintală organizate în cadrul spitalelor publice, care nu preiau personalul contractual, posturile aferente și patrimoniul centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, regionale și județene din cadrul Agenției Naționale Antidrog, se reorganizează în centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor.(la 20-02-2025,
Articolul 2 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(2)Centrele sunt coordonate metodologic de Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.(la 20-02-2025,
Alineatul (2) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(3)Centrele sunt finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin legislația aplicabilă programelor naționale de sănătate curative.(la 20-02-2025,
Alineatul (3) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
(4)Centrele sunt compartimente funcționale, fără personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare cu paturi.(5)Lista unităților sanitare în cadrul cărora funcționează centrele prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu consultarea structurilor asociative, aprobată cu respectarea termenului prevăzut la art. 10.(6)Centrele au următoarele atribuții principale:a)asigurarea asistenței medicale curative în domeniul sănătății mintale și al adicțiilor;b)asigurarea serviciilor de reabilitare psihosocială;c)asigurarea serviciilor de psihoterapie;d)asigurarea serviciilor de terapie ocupațională pentru reinserția socială a pacienților cu tulburări psihotice;e)asigurarea îngrijirii în comunitate a persoanelor cu tulburări psihice și adicții, inclusiv prin asigurarea asistenței la domiciliu, atunci când este necesar;f)întocmirea evidenței pacienților cu tulburări mintale în vederea înregistrării în aplicațiile informatice în domeniul sănătății mintale, prevenirii și tratamentului adicțiilor;g)monitorizarea populației școlare prin servicii de legătură cu școala (medicul școlar și psihologul școlar);h)asigurarea serviciilor specializate pentru copii;i)asigurarea tratamentului specializat cu agoniști/antagoniști de opiacee și servicii de dezintoxicare ambulatorie, precum și prescrierea medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, corespunzător DCI-urilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;(la 20-02-2025,
Litera i) , Alineatul (6) , Articolul 2 a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
j)participarea la elaborarea și realizarea de studii, analize și sinteze privind fenomenul drogurilor în plan local/regional;k)elaborarea, monitorizarea și coordonarea, după caz, a proiectelor locale de prevenire;l)inițierea și participarea la activități de cercetare științifică în domeniu;m)acordarea de servicii de asistență medicală și consiliere psihologică individuală, la cererea pacientului cu adicții, a reprezentantului legal sau a autorităților competente, după caz, în ceea ce privește minorii sau persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă, precum și din dispoziția procurorului sau, după caz, a altui organ judiciar și/sau de grup;(la 20-02-2025,
Litera m) , Alineatul (6) , Articolul 2 a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
n)asigurarea managementului de caz prin identificarea necesităților beneficiarului prin evaluarea acestuia, stabilirea, planificarea, coordonarea și monitorizarea implementării măsurilor din planul individualizat de asistență;(la 20-02-2025,
Litera n) , Alineatul (6) , Articolul 2 a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
o)colaborarea cu autoritățile publice locale și cu organizațiile neguvernamentale în vederea elaborării unor programe de asistență, protecție socială și reinserție socioprofesională a persoanelor care au consumat sau consumă substanțe psihoactive.
(7)Organizarea, funcționarea și atribuțiile centrelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, emis cu respectarea termenului prevăzut la art. 10.
 + 
Articolul 3(1)Agenția Națională Antidrog se desființează, prin divizare totală, prin preluarea activității, patrimoniului și a personalului contractual aferent potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și ale art. 2 alin. (1).(2)Polițiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog, desființată potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se pun la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, în vederea numirii într-o funcție corespunzătoare.(3)Agenția Națională Antidrog își îndeplinește atribuțiile legale în domeniu până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. + 
Articolul 4(1)Agenția asigură elaborarea, coordonarea, promovarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice în domeniul prevenirii consumului și dependenței de droguri, asigurând coordonarea activității desfășurate de instituțiile și organizațiile guvernamentale implicate în realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia națională antidrog, precum și colaborarea cu organizațiile neguvernamentale din domeniu. (2)Agenția elaborează, monitorizează, avizează și coordonează, după caz, programe naționale de prevenire a consumului ilicit de droguri.(3)Agenția elaborează Strategia națională antidrog și planurile de acțiune aferente și monitorizează implementarea acestor documente, prin intermediul unui comitet interministerial și intersectorial. Comitetul interministerial și intersectorial se constituie prin decizie a prim-ministrului.(4)Agenția cooperează cu instituții publice și organizații neguvernamentale, române și străine, precum și cu organizații internaționale din domeniul său de activitate.(5)În scopul realizării rolului și atribuțiilor ce îi revin, Agenția propune și avizează, prin Cancelaria Prim-Ministrului, modificarea legislației în domeniul său de activitate.(6)Comitetul menționat la alin. (3) este format din toate instituțiile publice, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale din domeniul antidrog.
 + 
Articolul 5(1)Agenția este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, care este ajutat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat. (2)Președintele și vicepreședintele sunt numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. (3)Președintele Agenției este ordonator terțiar de credite.(4)Salarizarea personalului Agenției, precum și a persoanelor prevăzute la alin. (1) se face în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Articolul 6(1)Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă modificările în structura bugetului de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2025, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în baza protocoalelor de predare-primire.(2)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii și să le comunice Ministerului Finanțelor.(3)Modificările în execuția bugetului de stat pe anul 2025, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se efectuează de către ordonatorii principali de credite, pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite. + 
Articolul 7(1)Agenția Națională Antidrog, denumită în continuare ANA, predă Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, pe bază de protocol de predare-primire, execuția bugetară aferentă finanțării de la bugetul de stat până la data semnării protocolului și prevederile bugetare corespunzătoare acesteia, cu excepția execuției bugetare și a prevederilor bugetare de la subdiviziunile bugetare ale titlului VIII «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare» din cadrul aceluiași buget.(2)MAI predă pe baza de protocol de predare-primire Secretariatului General al Guvernului prevederile bugetare neutilizate pe anul în curs aferente finanțării aparatului propriu al ANA de la bugetul de stat, precum și execuția bugetară și prevederile bugetare aferente subdiviziunilor ale titlului VIII «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare» din cadrul aceluiași buget. Prin protocolul de predare-primire se predau și prevederile bugetare și execuția bugetară pe anul în curs aferentă ANA pentru bugetul fondurilor externe nerambursabile. (3)MAI predă pe bază de protocol de predare-primire Ministerului Sănătății prevederile bugetare neutilizate pe anul în curs ale fostelor centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, denumite în continuare CPECA, aferente finanțării de la bugetul de stat.(4)Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Ministerul Sănătății să vireze prevederile bugetare neutilizate pe anul în curs aferente fostelor centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog (CPECA) preluate de la MAI potrivit alin. (3), reprezentând cheltuieli de personal, la titlul «Transferuri între unități ale administrației publice».(5)Agenția și unitățile sanitare în cadrul cărora funcționează centrele preiau, pe bază de protocoale de predare-primire de la Agenția Națională Antidrog, personalul contractual, patrimoniul aferent stabilit pe baza inventarierii generale efectuate potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.(6)Până la data semnării protocoalelor de predare-primire prevăzute la alin. (1)-(3) și (5), finanțarea cheltuielilor de personal și a altor cheltuieli curente ale Agenției Naționale Antidrog se asigură din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.(7)Agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile Agenției Naționale Antidrog care rezultă din exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), inclusiv în ceea ce privește convențiile, contractele de finanțare nerambursabilă și litigiile cu privire la care aceasta are calitatea de parte.(la 20-02-2025,
Articolul 7 a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
 + 
Articolul 8În cuprinsul actelor normative în vigoare:a)sintagma „Agenția Națională Antidrog“ se înlocuiește cu sintagma „Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor“;b)sintagmele „centre de sănătate mintală“, „laboratoare de sănătate mintală (LSM)“ și „centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog“ se înlocuiesc cu sintagma „centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor“.  + 
Articolul 9Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 25 iunie 2018, se modifică după cum urmează:1.Articolul 16 va avea următorul cuprins: + 
Articolul 16Controlul respectării regimului juridic al precursorilor de droguri, inclusiv în locațiile operatorilor și utilizatorilor, se exercită de Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră sau de unitățile subordonate acestora, după caz, precum și de autoritatea vamală competentă, potrivit atribuțiilor ce le revin în domeniile lor de activitate.
2.În cuprinsul legii, sintagma „Agenția Națională Antidrog“ se înlocuiește cu sintagma „Inspectoratul General al Poliției Române“.
 + 
Articolul 10(1)Actele normative prevăzute la art. 1 alin. (5) și art. 2 alin. (5) și (7) se emit în termen de termen de cel mult 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență. (2)Protocoalele de predare-primire prevăzute la art. 7 alin. (1)-(3) și (5) se încheie până la împlinirea termenului prevăzut de art. 14.(la 20-02-2025,
Alineatul (2), Articolul 10 a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 20 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 20 februarie 2025
)
 + 
Articolul 11La articolul 22^1 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 22^1(1)Pentru diagnosticarea, tratarea și reabilitarea persoanelor care suferă de dependențe de substanțe psihoactive sau alte comportamente adictive se pot organiza în cadrul spitalelor publice sau private centre pentru tratamentul adicțiilor, care vor funcționa la nivel de secție.
 + 
Articolul 12Articolul 2 din Legea nr. 64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului și a traficului ilicit de droguri (Grupul POMPIDOU) din cadrul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 25 martie 2005, se modifică și va avea următorul cuprins: + 
Articolul 2Sumele aferente cheltuielilor ocazionate de participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului și a traficului ilicit de droguri (Grupul POMPIDOU) din cadrul Consiliului Europei se asigură din alocații de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor.
 + 
Articolul 13(1)Ministerul Finanțelor este autorizat să efectueze prin Exim Banca Românească – S.A. plata contribuției aferente participării României la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, reprezentând aport la capitalul social al fondului și cheltuieli aferente, conform documentației contractuale de participare la fond, până la preluarea activității de reprezentare a României la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări de către Banca de Investiții și Dezvoltare – S.A., în conformitate cu prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare. (2)În vederea efectuării plății contribuției prevăzute la alin. (1), Exim Banca Românească – S.A. efectuează plata la extern, iar Ministerul Finanțelor virează către Exim Banca Românească – S.A. echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data efectuării plății, plus o marjă de 3% pentru acoperirea unei eventuale diferențe de curs valutar la data efectuării plății la extern de către Exim Banca Românească – S.A. Diferența în lei rămasă neutilizată de către Exim Banca Românească – S.A. după efectuarea schimbului valutar pentru plata la extern va fi restituită Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data efectuării plății la extern de către Exim Banca Românească – S.A. (3)Exim Banca Românească – S.A. este autorizată să asigure reprezentarea la nivelul organismelor de supraveghere și decizie ale Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări și efectuarea demersurilor legale și operaționale prevăzute de legislația aplicabilă Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări până la preluarea activității de reprezentare a României la Fondul Inițiativei celor Trei Mări de către Banca de Investiții și Dezvoltare – S.A. + 
Articolul 14Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 10, 11 și 13, care intră în vigoare la data publicării, precum și a art. 6, care intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2025.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,
Alexandru-Mihai Ghigiu
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Simona Bucura-Oprescu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 12 decembrie 2024.Nr. 147.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x