privind indemnizaţia acordată membrilor din România în Parlamentul European(actualizată până la data de 24 mai 2008*)
–––––*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 858 din 13 decembrie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 24 mai 2008, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 114 din 16 mai 2008.Având în vedere faptul că în urma alegerilor din data de 25 noiembrie 2007 România şi-a desemnat membrii în Parlamentul European,ţinând seama că, potrivit legislaţiei europene, plata indemnizaţiilor membrilor Parlamentului European se face de către statele din care provin aceştia şi că în momentul de faţă în România nu există reglementări referitoare la aceste aspecte,luând în considerare faptul că cele de mai sus constituie o situaţie cu caracter extraordinar, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1(1) Membrii din România în Parlamentul European, aleşi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, primesc, pe durata exercitării mandatului, o indemnizaţie lunară egală cu cea acordată, potrivit legii, deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României. … (2) Indemnizaţia se primeşte de fiecare membru din România în Parlamentul European de la data intrării în exerciţiul mandatului, sub condiţia validării şi până la data încetării mandatului. … (3) Indemnizaţia lunară are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu, cu reducerile şi majorările prevăzute de lege şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului României. … (4) Indemnizaţiile lunare sunt impozabile în condiţiile legii. … (5) Indemnizaţia lunară a membrilor din România în Parlamentul European se cumulează cu pensia sau cu alte venituri şi se supune impozitului pe venit, conform legii. … + Articolul 2(1) Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor aferente plăţii indemnizaţiei lunare cuvenite membrilor din România în Parlamentul European se asigură din bugetul Camerei Deputaţilor. … (2) Pentru anul 2008, se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului de credite prevăzut la alin. (1), modificările intervenite în volumul şi în structura bugetului de stat. … ––––-Alin. (2) al art. 2 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 114 din 16 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 21 mai 2008.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul,Mihai Alexandru Voicup. Secretarul de stat al Departamentuluipentru Afaceri Europene,Aurel Ciobanu-Dordeap. Ministrul economiei şi finanţelor,Cătălin Doica,secretar de statBucureşti, 12 decembrie 2007.Nr. 142.–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.