pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: + Articolul 1Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 iulie 1999, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Articolul 12 va avea următorul cuprins:"Art. 12. – (1) Pentru prestarea serviciilor prevăzute în prezenta lege inspectoratele teritoriale de muncă vor percepe un comision, stabilit după cum urmează:a) 0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le păstrează şi le completează carnetele de muncă; … b) 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 10, constând în verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia. … (2) Pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale persoanelor care au încheiat contracte de asigurare, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială vor percepe un comision de 0,75% calculat la venitul asigurat prevăzut în contractul de asigurare. … (3) Plata comisionului se va efectua până la sfârşitul lunii următoare celei pentru care este datorat. … (4) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1) şi (2) se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânda. … (5) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1) se gestionează de către Inspecţia Muncii în regim extrabugetar, iar cele prevăzute la alin. (2) se gestionează de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în regim extrabugetar. Sumele reţinute se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar soldul rămas la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie." … 2. Articolul 16 va avea următorul cuprins:"Art. 16. – Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei următoarele fapte:a) refuzul angajatorului de a permite intrarea în incinta unităţii a organelor de control prevăzute la art. 13 ori de a pune la dispoziţie acestora documentele solicitate; … b) neintocmirea sau întocmirea defectuoasă a registrelor de evidenta a persoanelor care prestează activitatea în baza unei convenţii civile de prestări de servicii." … 3. Alineatul (1) al articolului 17 va avea următorul cuprins:"Art. 17. – (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către inspectorii de muncă."4. Articolul 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi stabilite, prin hotărâre a Guvernului, condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 2 şi 3, pot presta munca persoane care nu încheie contracte individuale de muncă, precum şi modul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, Inspecţia Muncii pot utiliza sumele reprezentând comisionul prevăzut la art. 12." + Articolul 2(1) Denumirea "direcţia generală de muncă şi protecţie socială" prevăzută la art. 4 alin. (3), la art. 8, 9, 10, la art. 13 alin. (1), la art. 18 şi 19 din Legea nr. 130/1999 se înlocuieşte cu denumirea „inspectoratul teritorial de muncă”. … (2) Denumirea "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale" prevăzută la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 130/1999 se înlocuieşte cu denumirea „Inspecţia Muncii”. … + Articolul 3Legea nr. 130/1999, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată, ulterior aprobării ei de către Parlament, în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:–––––Ministrul muncii şi protecţieisociale,Alexandru AthanasiuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes–––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.