privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii(actualizată la data de 19 mai 2005*)
–––-Măsurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă vizează interesul social, în sensul asigurării continuităţii în derularea unor acţiuni în domeniul sănătăţii, constituind o situaţie de urgenţă şi extraordinară. În cazul în care nu se vor lua măsurile preconizate în acest act normativ, activităţile din sistemul sanitar nu se vor putea desfăşura în condiţii bune, punând în pericol sănătatea populaţiei prin deficienţe grave în aprovizionarea furnizorilor de servicii medicale cu medicamente şi materiale sanitare.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Se autorizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unităţile sanitare cu paturi şi Staţia Centrală de Salvare să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2004, cu plata în semestrul I al anului 2005, astfel:a) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru contractarea medicamentelor şi materialelor specifice în vederea realizării programelor de sănătate cu licitaţie la nivel naţional, în limita sumei de 152 miliarde lei; … b) unităţile sanitare cu paturi, pentru contractarea de materiale sanitare cu licitaţie la nivel naţional organizată de Ministerul Sănătăţii, în limita sumei de 200 miliarde lei; … c) unităţile sanitare cu paturi, pentru încheierea contractelor de achiziţie a serviciilor de reabilitare şi modernizare a echipamentelor radiologice tip ELTEX 400, în limita sumei de 37 miliarde lei, în baza actelor adiţionale încheiate cu casele de asigurări de sănătate; … d) Staţia Centrală de Salvare Bucureşti, pentru încheierea contractelor de achiziţie publică pentru autosanitare cu licitaţie la nivel naţional organizată de Ministerul Sănătăţii, în limita sumei de 60 miliarde lei. … + Articolul 2În anul 2004, în vederea asigurării necesarului de fonduri la titlul "Cheltuieli de personal" unităţile sanitare cu paturi pot efectua virări de credite de la alte titluri de cheltuieli, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior, în condiţiile legii. + Articolul 3Unităţile sanitare cu paturi pot deconta contravaloarea medicamentelor, în valoare de 237 miliarde lei, achiziţionate în cadrul subprogramului «Prevenţia şi controlul în diabet şi boli de nutriţie» în anul 2003, până la finalizarea licitaţiei la nivel naţional, din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate pentru servicii medicale efectuate.–––-Art. 3 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 126 din 12 mai 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 16 mai 2005. + Articolul 4Decontarea serviciilor de reabilitare şi modernizare a echipamentelor radiologice tip ELTEX 400 şi a instalaţiilor de sterilizare tip ISM se face în baza contractelor încheiate între unităţile sanitare cu paturi şi furnizori, în limita bugetului aprobat, la titlul 02 "Cheltuieli materiale şi servicii", pe baza documentelor justificative. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ––––– Ministrul sănătăţii, Ovidiu Brînzan Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Miron Tudor Mitrea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 24 noiembrie 2004.Nr. 121.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.