Având în vedere lipsa de claritate a Legii nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 cu privire la sursa de finanțare a drepturilor de natură pecuniară reprezentate de pensia de urmaș, a ajutorului suplimentar acordat familiei care a suportat cheltuielile ocazionate de decesul personalului medical care a participat la acțiuni medicale împotriva COVID-19, precum și a ajutorului lunar acordat părinților în condițiile în care decedatul era singurul întreținător al părinților săi,luând în considerare caracterul derogatoriu al Legii nr. 56/2020 atât de la legislația care reglementează drepturile de asigurări sociale în sistemul public de pensii, cât și de la legislația care reglementează drepturile de pensie în sistemul pensiilor militare de stat, se impune modificarea acesteia pentru a identifica instituțiile responsabile cu stabilirea și plata drepturilor bănești. Având în vedere că, până în prezent, Legea nr. 56/2020 nu a fost implementată întrucât nu este precizată sursa de finanțare a drepturilor bănești, dar nici instituțiile cu atribuții în aplicarea acesteia, fapt ce a determinat nemulțumiri în rândul beneficiarilor acestui act normativ,ținând seama că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că actul respectiv trebuie să fie suficient de clar și de precis pentru a putea fi aplicat, în vederea evitării aplicării neunitare a actualei reglementări, se impune modificarea cadrului legal existent. Având în vedere categoria de persoane căreia se adresează prezenta modificare legislativă, raportat la contextul măsurilor adoptate prin Legea nr. 56/2020,ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra beneficiarilor Legii nr. 56/2020,întrucât aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. +
Articolul ILegea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 mai 2020, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)De drepturile prevăzute de prezenta lege nu beneficiază personalul medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 care au fost condamnați definitiv ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții și nici urmașii acestora. Dovada situației judiciare a personalului medical se face cu certificatul de cazier judiciar. Calitatea de personal medical se dovedește cu adeverință eliberată de angajator. … 2.La articolul 2 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b)cadre militare – personal care a efectuat misiuni de echipare și transport al persoanelor diagnosticate sau suspecte de COVID-19, precum și misiuni de decontaminare a persoanelor, dispozitivelor medicale și a mijloacelor tehnice utilizate pentru izolarea și transportul acestor persoane și personal medical din structurile aflate în coordonarea/coordonarea operațională a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat direct în acțiuni și misiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor cu COVID-19; … … 3.Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 3(1)La decesul unei persoane dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) beneficiază de ajutor suplimentar de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele sau orice altă persoană care prezintă unității angajatoare documentele prevăzute la alin. (3).(2)Ajutorul suplimentar prevăzut la alin. (1) se acordă de către angajator și este egal cu de două ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, suportat din bugetul Ministerului Sănătății și din bugetul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, cu încadrarea în creditele de angajament și creditele bugetare aprobate în bugetul acestor instituții.(3)În vederea acordării ajutorului prevăzut la alin. (1) solicitantul depune la unitatea angajatoare a persoanei decedate ca urmare a participării la acțiuni medicale împotriva COVID-19, în termen de 60 de zile de la data decesului angajatului, următoarele documente:a)cerere privind acordarea ajutorului suplimentar prevăzut la alin. (1); … b)certificat de deces, în copie; … c)copia documentelor justificative/declarația pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul a suportat cheltuielile de deces, după caz; … d)copia actului de identitate al persoanei care solicită. … (4)Unitățile angajatoare care solicită ajutorul suplimentar prevăzut la alin. (1) transmit Ministerului Sănătății, ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, după caz, toate documentele prevăzute la alin. (3) în termen de 30 de zile de la primirea acestor documente. … 4.La articolul 4 alineatul (1), literele a)–c) se modifică și vor avea următorul cuprins: a)copiii au dreptul la pensie de urmaș până la împlinirea vârstei de 16 ani sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; … b)pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) la data decesului, indiferent de numărul urmașilor îndreptățiți. Același cuantum al pensiei de urmaș se acordă copiilor urmași în cazul decesului ambilor părinți; … c)dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, a ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie se acordă în condițiile prevăzute în contractul-cadru aprobat în condițiile legii; … … 5.La articolul 4 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:e)copiii au dreptul la pensie de urmaș pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit înainte de împlinirea vârstelor prevăzute la lit. a). … … 6.La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Soțul supraviețuitor beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b), pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de legislația proprie fiecărui sistem de pensii, dacă nu se recăsătorește. … 7.La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3)Partea din pensia de urmaș calculată conform prevederilor alin. (1) lit. b) care depășește nivelul pensiei de urmaș stabilite potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat prin bugetul Ministerul Muncii și Protecției Sociale. … 8.Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 5În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, ambii părinți beneficiază de un ajutor lunar în cuantum de 50% din nivelul pensiei de urmaș stabilite potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) plătit de casele teritoriale de pensii din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, respectiv de casele de pensii sectoriale, după caz, din bugetul de stat prin bugetul fiecărei instituții. Dovada îndeplinirii condiției de unic susținător se face cu declarație pe propria răspundere că se afla în întreținerea persoanei decedate. Ajutorul lunar se acordă persoanei îndreptățite și se plătește începând cu luna următoare depunerii cererii. … 9.Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 6(1)Cuantumul drepturilor acordate potrivit art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2) și art. 5 se indexează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face indexarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma indexării rezultă un cuantum al drepturilor mai mic, se păstrează cuantumul aflat în plată.(2)Reglementările prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, revizuire, contestare și recuperare a sumelor încasate necuvenit se aplică și drepturilor prevăzute de prezenta lege, dacă acestea nu dispun altfel.(3)La data solicitării drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2), beneficiarul optează pentru drepturile stabilite conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, și pensia de urmaș stabilită potrivit prezentei legi.(4)Cererea împreună cu documentele doveditoare acordării drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei îndreptățite sau, după caz, la structurile prevăzute la art. 61 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare. … 10.La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1) cu următorul cuprins:(2^1)Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) nu se include în baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, așa cum este reglementată la art. 28 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare. … +
Articolul II(1)Pentru persoanele care au decedat ca urmare a participării la acțiuni medicale împotriva COVID-19 înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, documentele prevăzute la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se pot depune la unitatea angajatoare, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2)Modalitatea de acordare a drepturilor cuvenite la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se stabilește prin ordin al ministrului sănătății, respectiv prin act administrativ al ministerelor și conducătorilor instituțiilor cu rețea sanitară proprie. +
Articolul IIICererile înregistrate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 56/2020 se soluționează cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
p. Ministrul sănătății, interimar,
Vass Levente,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul finanțelor,
Dan VîlceanuBucurești, 4 octombrie 2021.Nr. 116.