pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea art. 45 din aceeaşi lege**)(actualizată la data de 5 aprilie 2015*)
–––-**) Titlul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 65 din 31 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 2 aprilie 2015.Având în vedere stadiul procesului de inventariere a terenurilor agricole şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţilor administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, necesitatea identificării tuturor suprafeţelor disponibile şi împlinirea iminentă a unor termene, până la care este necesară finalizarea acestor activităţi,luând în considerare faptul că în lipsa prelungirii acestor termene există riscul nefinalizării procesului de restituire în condiţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România,ţinând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prorogare a termenului privind predarea-primirea de către casele de asigurări sociale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a titlurilor în care sunt individualizate obligaţiile de plată privind contribuţiile sociale stabilite pentru perioada anterioară datei de 30 iunie 2012 pune în dificultate desfăşurarea activităţii de administrare a veniturilor bugetului general consolidat,în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. +
Articolul ISe instituie un termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în care comisia prevăzută la art. 5 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, finalizează situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. +
Articolul II(1) Termenul prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se prorogă până la data de 1 septembrie 2014. … (2) Termenul prevăzut la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 … , cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 mai 2015.–––-Alin. (2) al art. II a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 65 din 31 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 2 aprilie 2015. +
Articolul IIITermenul prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru prorogarea unui termen, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013, se prorogă până la data de 30 iunie 2014 inclusiv. +
Articolul IVArticolul 45 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Menţinerea afectaţiunii de interes public se stabileşte de către entitatea învestită de lege, prin decizia de restituire în natură, la propunerea motivată a deţinătorului actual al imobilului"2. Alineatul (5) se abrogă.3. Alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) În perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, obligaţia privind plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului revine deţinătorului actual al acestuia."4. După alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (6^1)-(6^4), cu următorul cuprins:"(6^1) În perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, noul proprietar beneficiază de plata unei chirii, care se stabileşte în funcţie de valoarea imobilului prin raportare la grila notarială valabilă la data încheierii sau prelungirii contractului de închiriere. În cazul construcţiilor cu o suprafaţă de până la 300 mp, la calculul valorii se aplică grila notarială aferentă construcţiilor cu destinaţia de locuinţă. Pentru suprafaţa care excedează limitei de 300 mp se aplică grila notarială aferentă construcţiilor cu destinaţie de spaţiu industrial.(6^2) Cuantumul anual al chiriei nu poate depăşi 6% din valoarea construcţiei, respectiv 4% din valoarea terenului, stabilită conform alin. (6^1).(6^3) Noul proprietar şi deţinătorul actual al imobilului vor încheia un contract de închiriere, în formă scrisă, în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei privind restituirea în natură.(6^4) Plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, în condiţiile legii."–––-Art. IV care modifică art. 45 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 65 din 31 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 2 aprilie 2015.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:──────────────────Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Vlad Ştefan StoicaPreşedinteleAutorităţii Naţionalepentru Restituirea Proprietăţilor,George BăeşuViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaBucureşti, 23 decembrie 2013.Nr. 115.––-